Valorificarea Turistică a Resurselor Hidrominerale

Resursele hidrominerale (ape subterane minerale, termale şi termominerale) reprezintă componenta hidrică ce a fost pentru prima dată valorificată în scopuri balneare şi care a detrminat, încă de acum aproape două milenii, amenajări comparative cu cele realizate în perioada modernă.

Utilizarea surselor hidrominerale şi termale şi amenajările legate de acestea au fost din ce în ce mai complexe, după ce în timp le-au fost studiate şi cunoscute caracteristicile hidrochimice şi ca urmare a acestora, impactul asupra unei palete tot mai largi de afecţiuni. Modalităţi de utilizare a lor au fost din ce în ce mai variate, în concordanţă şi cu tehnologia implicată în această valorificare.

Sursele hidrominerale, fie că sunt provenite din apariţii naturale la zi (izvoare), fie că sunt interceptate şi captate prin foraje, sunt variate ca şi comţinut hidrochimic, ca şi temperatură şi debit utilizabil. În această categorie sunt incluse apele care conţin un număr mai mare sau mai mic de elemente chimice. Ca urmare a acestor caracteristici, gama surselor hidrominerale este foarte variată şi în funcţie de acestea, ele sunt clasificate pe tipuri şi subtipuri, legate şi de cantitatea de săruri conţinută. Astfel sunt:

- ape cu mineralizare redusă: 1g / l

- ape cu mineralizare medie: 1-15g / l

- ape concentrate hidrochimic: 15-35g / l

- ape foarte concentrate: 35-50g / l

- ape de mare concentraţie: peste 150g/ l.

România se caracterizează prin prezenţa tuturor categoriilor de surse hidrominerale, remarcându-se în special cele carbogazoase, bicarbonatate, sărate şi termale. Repartiţia teritorială a apelor acoperă întreg teritoriul ţării, cu accent deosebit pe regiunea carpatică (în special Carpaţii Orientali), regiunea pericarpatică, Depresiunea Transilvaniei şi partea vestică a ţării. Se remarcă ca şi tipuri dominante ape:

- alcaline şi alcalino-feruginoase

- alcaline şi alcaline teroase

- minerale feruginoase

- sărate sau clorosodice

- sulfuroase

- sulfatate

- minerale iodurate.

Se poate remarca o concentrare deosebită a surselor hidrominerale în trei arii hidrogeologice: aureola mofetică, flişul carpatic şi contactul carpatic cu zona saliferă subcarpatică. Din marea mulţime a surselor hodrominerale existente am considerat ca fiind relevante pentru prezentare doar acelea cu utilizare balneară-comercială şi cele care, datorită capacităţilor terapeutice şi organoleptice sau a debitelor.

Staţiunea balneoclimaterică Sângeorz-Băi este aşezată în depresiunea Bistriţei din Carpaţii Orientali. Accesul spre staţiune este asigurat prin căile ferate de pe văile Sălăuţa, Someşu Mare şi Ilva, şoselele modernizate şi numeroase drumuri de interes zonal. Apărută în perioada modernă: 1850-1918 şi beneficiază de ape minerale (bicarbonatate, sodice, clorurate, calcice, slab bromurate-iodurate, radioactive-cu proprietăţi deosebite) din bazinul Someşului Mare. Sursele provin din izvoare şi foraje. Apele staţiunii sunt folosite pentru consum şi utilizate predominant în cura internă (afecţiuni ale aparatului digestiv şi boli de nutriţie) sau sub formă de inhalaţii.

Staţiunea Vatra-Dornei din perioada modernă, situată în depresiunea Dornelor din Carpaţii Orientali are următoarele tipuri hidrochimice: ape carbogazoase, alcaline şi într–o doză redusă elemente radioactive; utilizate în tratarea afecţiunilor tubului digestiv sau a tulburărilor metabolice gastrice, cardiovasculare şi pentru consum în apropierea oraşului fiind fabricile de ape minerale Dorna şi Bucovina. Accesul se realizează pe patru axe principale de circulaţie: şoseaua şi calea ferată Câmpulung-Vatra Dornei-Năsăud; şoseaua de pe valea Bistriţei, şoseaua de peste pasul Mestecăniş şi şoseaua de pe axul văii Neagra Şarului.