Văile râurilor

Extras din referat Cum descarc?

Vaile raurilor
Suprafata uscatului este ,,brazdata" de numeroase forme negative de relief alungite pe directia pantei celei mai mari, numite vai.
Vaile sunt mai inguste pe sectoarele lor de obarsie, de regula in regiuni mai inalte (adesea montane), apoi devin tot mai largi, pe masura traversarii treptelor mai joase de relief, a trecerii timpului si actiunii agentilor de modelare. 
Ca traseu, vaile pot fi rectilinii (o situatie relativa) sau cu anumite grade de sinuozitate.
Lungimea vailor este foarte diferita, de la cativa km si pana la mii de km, iar latimea variaza, de asemenea, de la cativa metri pana la zeci de km. In lungul unui rau, aspectul vailor difera foarte mult, in functie de rocile pe care acesta le traverseaza, de pantele de scurgere, de relief, miscarile neotectonice, evolutia lor in timp, fenomenele de captare etc.
Geneza si evolutia vailor
Formarea vailor este legata de originea si evolutia reliefului sub influenta factorilor endogeni. Asupra reliefului actioneaza apele curgatoare, ca agent modelator. Actiunea morfogenetica a apei este dependenta de un complex foarte larg de factori fizico-geografici naturali (structura geologica, litologie, vulcanism, gravitatie - respectiv pante, regimul precipitatiilor, invelisul biopedogeografic) si antropici (bararea cursurilor de apa, indiguirile, transferurile de debite etc.). La formarea vailor mai participa vantul si ghetarii.
Apa este agentul principal care determina formarea vailor. Actiunea sa morfogenetica se desfasoara etapizat fiecare etapa avand caracteristici specifice: 
- Siroirea, ca forma elementara si de inceput a eroziunii lineare (in adancime);
- Curgerea torentiala, cu caracter intermitent, dar cu forme deja organizate (bazin de receptie, canal de scurgere, con de depunere);
- Curgerea permanenta, ca forma evoluata si cu volum in crestere progresiva, care formeaza, in timp, vaile. Subtapele curgeri permanente sunt: paraie - rauri - fluvii.
Vaile formate prin eroziune fluviatila au, de regula, forma unui V mai mult ascutit, care se deschide tot mai mult catre sectoarele inferioare.
Vaile formate de ghetari (de regula pe cursurile superioare ale raurilor din muntii foarte inalti) sau din zonele periglaciare, au un profil transversal mai larg, in forma de U.
In contextul modulului in care apar vaile raurilor, acestea pot fi fluviale, glaciare, glaciofluviale. 
Elementele vailor
Toate vaile sunt formate din doua elemente principale: albia si versantii. La randul sau albia poate fi compusa din albia minora si albia majora (lunca). Versantii se imbina intre ei prin interfluvii, care reprezinta si cumpene de ape si adesea, cuprind un numar diferit de terase. In functie de inclinarea si de pozitia lor fata de axul vaii versantii pot fi simetrici si asimetrici.
Privita deci in ansamblu, o vale de rau este formata din fundul (patul) vaii, versanti, cumpana apelor si terase.
a) Fundul (patul) vaii ocupa partea cea mai joasa a acesteia si poate fi acoperita total sau partial de apele raurilor.
Partea care este ocupata permanent (frecvent) de ape se numeste albia raului. Atunci cand apa curge permanent prin albie aceasta se numeste albie minora, iar cand este inundata numai la viituri se numeste albie majora (lunca).
Albia minora este sapata direct in roca sau in aluviuni mai vechi. Linia care uneste punctele cele mai joase ale albiei minore, in lungul sau, se numeste talveg.
Albia majora este situata la altitudini de 0,5 - 3 - 4 m deasupra celei minore, de care se delimiteaza prin maluri mai joase (plaje) sau inalte (abrupturi).
In legatura cu notiunile de albie majora, lunca si ses, exista mai multe pareri: unii autori considera ca albia majora este frecvent inundabila, iar lunca, foarte rar, altii le include sub acelasi termen ,,albie majora". Sesul este fie o denumire regionala a luncii, datorita netezimii sale, fie partea din lunca, laterala, practic lipsita de inundatii. In sfarsit exista autori care considera ca termenul de lunca se refera mai mult la vegetatia specifica a acesteia.
Albia majora (lunca) se dezvolta fie pe ambele parti ale albiei minore (bilaterala), fie numai pe o parte (asimetrica). In ambele cazuri, in teren, aspectul topografic al fundului vaii se prezinta astfel (pornind de la axul raului):
- Albia raului, cu adancimi diferite (ex. Amazonul - 92 m);
- Fasia din vecinatatea albiei minore, putin accidentata, si inundata frecvent - lunca interna.
- Lunca centrala, neteda, mai inalta;
- Lunca exterioara (lunca preterasa), mai coborata decat partea centrala, acoperita de brate si meandre vechi, parasite. 
b) Versantii reprezinta partile laterale ale vailor, avand inclinari diferite, simetrice sau asimetrice, acoperiti cu numeroase microforme de relief (siroiri, torenti, paraie, alunecari, terase). Versantii sunt denumiti drept si stang in sensul scurgerii raului. Ca inclinare versantii pot fi lini, evazati, abrupti si foarte abrupti (in chei si canioane) si chiar surplomba (in chei). Evolutia versantilor se face, in timp, printr-o gama foarte larga de procese geomorfologice.
c) Cumpana apelor este situata pe culmile interfluviale si reprezinta linia de imbinare a versantilor de la doua rauri vecine. Urmareste in general liniile de cea mai mare altitudine, dar adesea devine sinuoasa, cu numeroase intranduri, in cazul fenomenelor de captare.
d) Terasele. Din anumite cauze climatice sau tectonice, uneori, raurile sunt obligate sa-si schimbe profilul longitudinal, prin adancire. Toate aceste procese sunt deosebit de complexe si de durata si au avut ca efect formarea mai multor terase (pana la 8-10).
Problemele privind terasele sunt studiate in amanunt de geomorfologie. Pentru hidrologi, acestea reprezinta forme de relief care influenteaza scurgerea apei si depozite importante de ape subterane freatice.

Fisiere in arhiva (1):

 Vaile Raurilor.doc