I. Procesul de integrare europeana .........................................................................................4 I.1. Extinderea integrarii europene .....................................................................................6 I.2. Adancirea integrarii europene......................................................................................7 II. Cadrul institutional si procesul de decizie........................................................................ 18 II.1. Parlamentul European .............................................................................................. 18 II.2. Consiliul Uniunii Europene (Consiliul de Ministri) ..................................................21 II.3. Comisia Europeana ..................................................................................................23 II.4. Curtea Europeana de Justitie ....................................................................................24 II.5. Curtea Europeana de Conturi....................................................................................25 II.6. Consiliul European...................................................................................................26 II.7. Ombudsmanul European .......................................................................................... 27 II.8. Comitetul Economic si Social ..................................................................................27 II.9. Comitetul Regiunilor................................................................................................28 II.10. Banca Europeana de Investitii ................................................................................29 II.11. Banca Centrala Europeana......................................................................................30 III. Viitorul UE si procesul de decizie..................................................................................31
I. Procesul de integrare europeana Ideea unei Europe unite a fost sustinuta de-a lungul secolelor de imparati si intelectuali deopotriva, dar numai dupa cel de-al doilea razboi mondial statele europene au institutionalizat forme de cooperare internationala, cu competente in domenii specifice, cum ar fi: Organizatia pentru Cooperare Economica Europeana (OCEE)1, Organizatia Tratatului Atlanticului de Nord (NATO)2, Uniunea Europei Occidentale (UEO). Aceste organizatii au pus bazele unei solidaritati mai stranse intre statele europene, dar inca manifestau trasaturile clasice ale unei uniuni a statelor si ale cooperarii interguvernamentale. Inceputul procesului de integrare europeana - caracterizat prin trasaturi originale si specifice, care constituie baza actualei structuri a Uniunii Europene - poate fi considerat anul 1950, cand ministrul francez al afacerilor externe, Robert Schuman, a propus implicarea catorva state europene intr-un proiect de cooperare mai stransa, comparativ cu formele traditionale existente la acel moment. Acest nou tip de cooperare presupunea transferul de suveranitate catre o organizatie cu puteri de constrangere asupra membrilor sai. Initiativa a constat in integrarea productiei de carbune si otel a Frantei si Germaniei, in cadrul unei organizatii deschise participarii si altor state europene. Printre promotorii ideii unei Europe unite, acesta a fost primul pas catre o cooperare largita: o integrare sectoriala ce ar fi putut influenta si alte sectoare economice. Aceasta era ideea declarata, insa obiectivul politic imediat il constituia alipirea Germaniei la Europa si eliminarea rivalitatilor existente intre Franta si Germania privind zonele strategice ale Ruhr-ului si Saar-ului. In 1951, negocierile desfasuarate intre sase tari - Belgia, Franta, Germania, Italia, Luxemburg si Olanda - au condus la semnarea Tratatului de la Paris, prin care se infiinta Comunitatea Europeana a Carbunelui si Otelului (CECO). Comparativ cu alte organizatii internationale existente la acel moment, principalul element de noutate il constituia caracterul supranational al acestei Comunitati, reprezentat de transferul de competente catre o institutie 1 Organisation for European Economic Co-operation -OEEC 2 North Atlantic Treaty Organisation - NATO 5 (Inalta Autoritate3) responsabila cu luarea de decizii, independent de consensul Statelor Membre (SM). O alta initiativa sectoriala este reprezentata de crearea unei Comunitati Europene de Aparare (CEA)4, initiativa care a esuat insa, datorita faptului ca Tratatul aferent - semnat in 1952 - nu a fost niciodata ratificat de catre Parlamentul Frantei. O relansare in forta a ,,initativei europene" a avut loc in anul 1955, in cadrul conferintei de la Messina, la care ministrii afacerilor externe ai CECO au cazut de acord asupra infiintarii unei uniuni economice bazata pe o piata comuna si asupra crearii unei organizatii pentru energia atomica. O comisie de experti condusa de Paul-Henry Spaak, ministrul belgian al afacerilor externe, a elaborat doua proiecte ce au condus la semnarea, in 1957, a celor doua Tratate de la Roma - cel prin care se infiinta Comunitatea Economica Europeana (CEE) si tratatul Comunitatii Europene pentru Energie Atomica (EURATOM). Dupa prima experienta sectoriala a CECO, CEE constituie un exemplu unic de organizatie supranationala - adica o oranizatie creata prin transferul de suveranitate de la SM la ,,Comunitate". In acest context, transferul de suveranitate inseamna o delegare - de la membrii fondatori ai Comunitatii catre anumite institutii comune - a puterii de decizie asupra unor aspecte comune, conform principiilor democratiei si statului de drept. In acest scop au fost create mecanisme de decizie si un cadru institutional complex, capabile sa asigure reprezentarea intereselor guvernelor SM, a interesului general al Comunitatii, precum si a intereselor cetatenilor europeni. Obiectivul imediat al Tratatului de la Roma, semnat la 25 martie 1957 si intrat in vigoare la 1 ianuarie 1958, era reprezentat de crearea unei ,,piete comune" si de abordarea progresiva a politicilor economice ale SM, ca mijloace de realizare a unei extinderi continue si echilibrate, a unei cresteri accelerate a standardelor de viata si a unor relatii mai stranse intre SM. Crearea unei piete comune nu inseamna numai eliminarea tuturor barierelor existente in calea liberei circulatii a bunurilor si stabilirea unei taxe vamale unice5 (uniunea vamala); piata 3 ,,High Authority" 4 European Defence Community - EDC 5 In engleza, "common custom tariff". 6 comuna inseamna si liberalizarea altor sectoare (cum ar fi libera circulatie a persoanelor, serviciilor si capitalului) si stabilirea unor politici comune in domenii strategice (agricultura, comert, transport si concurenta) pentru crearea unor conditii omogene in vederea cresterii performantei activitatilor economice. Astfel, in 1968, CEE avea deja incheiata uniunea vamala si avea o piata agricola comuna. Incepand cu 1950, gradul de integrare europeana a crescut progresiv, atat din punct de vedere geografic - prin aderari succesive - cat si din punctul de vedere al dezvoltarii de politici si structuri institutionale comune. Astfel, pornind de la o comunitate economica cu sase membri, in momentul de fata s-a ajuns la o uniune politica a 25 de tari6 (cu negocieri in plina desfasurare pentru admiterea de noi membri) si care va avea in curand o noua Constitutie7. I.1. Extinderea integrarii europene Extinderea integrarii europene inseamna extinderea geografica (sau integrarea pe orizontala) si consta in aderarea de noi membri la CEE. Sub acest aspect, procesul de integrare s-a desfasurat in cinci valuri succesive de aderare, etapele intregrarii geografice fiind indicate mai jos: -Membri fondatori: 1957 - Belgia, Franta, Germania, Italia, Luxemburg si Olanda; -Prima extindere: 1973 - Danemarca, Irlanda, Marea Britanie; -A doua extindere: 1981 - Grecia; -A treia extindere: 1986 - Portugalia, Spania; -A patra extindere: 1996 - Austria, Finlanda, Suedia; -A cincea extindere: 2004 - Cipru, Cehia, Estonia, Letonia, Lituania, Malta, Polonia, Slovacia, Slovenia, Ungaria. 6 Este vorba de cele zece tari care au semnat deja Tratatul de Aderare si care vor deveni membere in 2004: Cehia, Estonia, Letonia, Lituania, Polonia, Slovacia, Slovenia, Ungaria (din Europa Centrala si de Est), Cipru si Malta (din zona mediteraneeana). La momentul actual se afla in proces de negociere Turcia, Bulgaria si Romania, ultimele doua avand ca data estimata de aderare anul 2007. 7 Adoptarea unei noi Constitutii este cauzata, in mare parte, de dimensiunea acestui proces de extindere (zece tari) si de transformarile pe care le impune - atat la nivel institutional, cat si decizional. 7 I.2. Adancirea integrarii europene Procesul de adancire a intregrarii europene (sau integrarea pe verticala) a demarat in anii '50 si are in vedere urmatoarele aspecte: a) cresterea progresiva a obiectivelor comune, pe care SM decid sa le realizeze impreuna, prin extinderea ariilor politicilor comune; b) intarirea caracterului supranational al Comunitatii, prin utilizarea extensiva a sistemului de vot majoritar (in locul celui bazat pe unanimitate existent la nivelul Consiliului), prin care sunt reprezentate interesele nationale ale fiecarui SM, precum si prin intarirea rolului Parlamentului European (unde sunt direct reprezentati cetatenii europeni). Tratatul CEE a fost amendat de cateva ori si suplimentat prin Tratatul Uniunii Europene, pana la consolidarea sa finala intr-o Constitutie (aflata inca in stadiul de proiect, finalizat in iulie 2003 si urmand a fi rediscutat in octombrie 2003)8. In tabelul de mai jos sunt prezentate tratatele prin care a fost amendat Tratatul UE:
Ne pare rau, pe moment serviciile de acces la documente sunt suspendate.
