Turism-patrimoniu, regenerare regională

Referat
8/10 (1 vot)
Ă
Domeniu: Geografie
Conține 1 fișier: pptx
Pagini : 13 în total
Mărime: 4.29MB (arhivat)
Publicat de: Isidor Rus
Puncte necesare: 0
Facultatea de Geografie si Geologie
Universitatea "Alexandru Ioan Cuza", Iasi
Specializare: Geografia Turismului

Extras din referat

Am ales ca zonă de studiu județele Iași respectiv Neamț deoarece aceste județe au un potențial turistic foarte ridicat.Aceste zone din regiunea Nord-Est sunt două zone cu o istorie foarte aprofundată. Orașul Iași a fost menționat pentru prima oară într-un privilegiu comercial (acordat negustorilor din Liov), emis în 1408 de domnul Moldovei Alexandru cel Bun. Deoarece existau clădiri mai vechi de această dată (spre exemplu presupusa Biserică armeană construită în 1395), se crede că orașul este mult mai vechi, cel puțin cu câteva decenii înainte de această dată, fapt dovedit și de zidurile Curții Domnești. Județul Neamț datează din paleoliticul superior (cca. 100.000 ani î.e.n.), ele fiind evidențiate îndeosebi pe Valea Bistriței, unde s-au descoperit numeroase situri arheologice.

Evoluția comunităților umane, concentrarea lor în adevărate sate, introducerea uneltelor din piatră șlefuită, corn, os, lut ars, pe lângă cele din silex, diversificarea tehnicilor de modelare și de decorare a ceramicii, dezvoltarea vieții spirituale, toate acestea au condus treptat la formarea celei mai strălucite civilizații preistorice a Europei: Complexul Precucuteni-Cucuteni-Tripolie (aprox. 4.200 - 2.600 î.e.n.). Cercetările efectuate de către specialiștii Muzeului de Istorie Piatra Neamț în stațiunile arheologice de la Izvoare-Piatra Neamț, Traian-Dealul Viei, Târpești, Frumușica, Calu, Văleni, Ghelăiești, dar și în alte locuri, au evidențiat în special valoarea plasticii antropomorfe și zoomorfe, a ceramicii pictate, aducând o contribuție de excepție la o mai bună cunoaștere a acestei civilizații. De altfel, sălile acestui muzeu adăpostesc cea mai impresionantă colecție de obiecte aparținând acestei culturi. Analiza județelor Iași și Neamț pe care urmează să fie aprofundată este facută pe patru ani aleși de către mine.Acești ani sunt: 2001, 2005, 2010 respectiv 2015. Pentru realizarea proiectului am folosit datele de pe Institutul Național de Statistică, INSSE online (http://statistici.insse.ro). Am utilizat Philcarto pentru realizarea cartogramelor și Adobe Ilustrator.

Pe harta atașată pe slide-ul anterior am folosit patru clase pentru a se evidenția mai bine departrea mediei fiecarei clase fată de media generală.Această depărtare este exprimată în număr de abateri standard ale fiecărei variabile.

În primul cadran din cercul topografic nu avem date reprezentate, abia în cadranul numărul doi găsim născuți vii reprezentat în procente. Observăm o aglomerare de date pe limita dintre cadranul numărul trei și cadarnul numărul patru.

Numărul mediu de salariați este foarte concentrat pe orașele mari din aceste județe, orașele mai mici având un număr mai mic. Oameni de la sate tind să migreze spre orașe mai mari pentru un trai mai bun așa explicându-se discrepanța dintre un mediu rural și unul urban. Acest lucru se aplică la toți indicatori care i-am folosit pentru realizarea acestei cartograme. Din punct de vedere a structurilor de cazare se remarcă o aglomerare în zonele în care există un potențial turistic chiar dacă acest potențial este slab dezvoltat.

Coificienți de colerație liniară

Conținut arhivă zip

  • Turism-patrimoniu, regenerare regionala.pptx

Alții au mai descărcat și

Amenajarea Turistică a Stațiunii Balneoclimaterice Covasna și Împrejurimi

Prezentul studiu are la baza oportunitatea dezvoltarii si diversificarii ofertei turistice pentru statiunea balneoturistica Covasna. “Statiunea...

Japonia

Japonia este o tarã prin excelentã insularã, situatã în nord-vestul oceanului pacific. Japonia este fãrã indoialã statul care a înregistrat cea mai...

Județul Timiș

1.Localizarea geografica si caracterizarea judetului 1.1. Scurt istoric Istoria judetului se pierde in timp, fiind mentionate inca din...

Rolul Carpaților

Unitati montane. Carpatii românesti Carpatii românesti fac parte din marele lant muntos alpino-carpato-himalayan, aparut în urma orogenezelor...

Te-ar putea interesa și

Analiza Regiunii de sud-est a României

Regiunea de sud-est 1. Localizare geografică, suprafaţă şi frontiere Regiunea Sud-Est este situată în partea de Sud-Est a României şi se...

Ai nevoie de altceva?