Structura populației după naționalități - minoritățile

Problematica privind minoritatile din România, prezintă un deosebit interes evolutia structurii etnice a poporului roman in ultimul veac. În România , principalul grup etnic majoritar îl reprezintă românii. Ei reprezintă conform recensământului din 2002 89,5 % din populaţie. În România trăiesc alături de comunităţile de români diferite alte comunităţi etnice, cu tradiţii culturale, lingvistice şi religioase specifice. Regiunile cu cea mai mare diversitate etnică din România sunt Transilvania, Banatul, Bucovina şi Dobrogea. În zonele cu diversitate etnică mai redusă, precum Oltenia şi Moldova, se manifestă cea mai mică deschidere atât faţă de pluralismul etnic, cât şi faţă de cel politic. Atitudinile cele mai ostile faţă de maghiarii din România se manifestă în zonele unde aceştia sunt cel mai puţin prezenţi (Oltenia, Muntenia, Dobrogea, Moldova), iar o percepţie relativ mai pozitivă asupra lor se înregistrează în Transilvania. Totodată, atitudinile cele mai ostile ale ungurilor faţă de românii din România se manifestă în zonele unde aceştia sunt cel mai mult prezenţi (Harghita, Covasna), unde are loc un proces de asimilare forţată a românilor.

Înregistrările populaţiei, până în cea de-a doua jumătate a sec. al XIX-lea, nu permit o analiză concludentă a structurilor naţionale pentru fiecare din statele aparţinătoare Europei Centrale. În ceea ce priveşte România, putem urmări structura naţională pe baza datelor autentice (oficiale cuprinse în recensăminte) din ultimele două decenii ale secolului al XIX-lea. Potrivit situaţiilor istorice specifice perioadei respective, datele se referă la fiecare din Principatele Române (Muntenia, Transilvania, Moldova) şi demonstrează că românii au format naturalmente pătura cea mai deasă şi cea mai compactă din totalul populaţiei. Astfel că, la recensământul din anul 1899, din totalul populaţiei Munteniei, Olteniei, Dobrogei (5 489 296 loc.), 92,1% erau români, iar în cadrul populaţiei rurale ponderea era de 97,6%. În Transilvania, Banat, Crişana şi Maramureş, ponderea populaţiei româneşti oscila, în perioada 1880 - 1910, între 57,2% şi 53,3%.

În urma recensământului din 2002 s-a stabilit că 10,5% din populaţia României are altă etnie decât cea română, iar 9% din populaţie are altă limbă maternă decât limba română.

Conform recensământului din ianuarie 1992, structura populaţiei este următoarea: români (89.4%), maghiari (7.13%), ţigani (1.80%), germani (0.52%), ucraineni (0.29%), ruşi-lipoveni (0.17%), sârbi (0.14%), turci (0.13%), tătari (0.11%), slovaci (0.09%), alte nationalităţi bulgari, evrei, croaţi, cehi, polonezi, greci, armeni ş.a. (0.3%).

Diversitatea etnică, ce rămâne o caracteristică puternică a cel puţin trei judeţe din patru ale Regiunii Vest, a intrat începând cu 1992 într-un proces de scădere la nivelul regiunii, proces la care au contribuit şi următorii factori:

- creşterea procentajului de cetăţeni români de naţionalitate română (conform recensămintelor din 1992 şi 2002);

- diminuarea netă a comunităţilor de maghiari (cu deosebire în Arad şi Timiş) şi germani (în special în Caraş-Severin şi Timiş) care, deşi au locuit în România timp de câteva generaţii, au plecat definitiv din regiune. Reamintim aici faptul că în anii 1970 comunitatea germană a cunoscut deja o primă emigrare masivă prin politica de „răscumpărare” negociată între Bonn şi Bucureşti;