Stadiile de evoluție demografică (ritmul mediu anual de creștere)

Referat
7/10 (1 vot)
Domeniu: Geografie
Conține 1 fișier: docx
Pagini : 5 în total
Cuvinte : 1566
Mărime: 215.07KB (arhivat)
Publicat de: Oanna T.
Puncte necesare: 6

Extras din referat

Populația Terrei este rezultatul unui proces continuu ce presupune alternanța perioadelor de creștere cu cele de descreștere sau stagnare, până la înscrierea pe un singur sens după direcția curbei exponențiale. Dacă umanității i-au trebuit mai multe milioane de ani pentru a atinge primul miliard de locuitori, al doilea miliard a fost posibil în doar 100 de ani, al treilea realizându-se în 30 de ani, al patrulea în 16 ani, perioada de multiplicare scăzând în ceea ce privește atingerea celui de al cincilea miliard la 11 ani, pentru ca la aceasta să râmână aproximativ neschimbată în ceea ce privește cel de-al șaselea milliard (12 ani).

CREȘTEREA DEMOGRAFICĂ ÎN PALEOLITIC ȘI MEZOLITIC.

- Evoluția populației prezintă o influență direct dependentă de factorii de favorabilitate sau restrictivitate ai mediului natural, dat fiind faptul că economia era una de subzistență, bazată pe vânătoare și pescuit, astfel încât populația nu depășea 1 milion locuitori în Paleoliticul Superior.

- Această perioadă de creștere este datorată progreselor legate de meșteșugul cioplirii pietrei, fapt ce a permis omului primitiv realizarea de unelte mai performante a căror folosire asigura un volum mai ridicat al resurselor alimentare.

CREȘTEREA DEMOGRAFICĂ DIN NEOLITIC PÂNĂ ÎN SECOLUL

AL XVIII-LEA.

- Perioadei de multiplicare a populației specifice paleoliticului Superior i se adaugă una caracterizată de oscilații sau de creștere lentă uneori chiar stagnare a cărei desfășurare se întinde până în mileniul 7 î. Hr.

- Între anii 6000 și 5000 î. Hr. putem lua în considerare descoperirea tehnicilor agricole, precum și domesticirea animalelor, toate acestea conducând la un

mod de viață sedentar, diferit de cel nomad sau seminomad specific perioadei în care omul era doar vânător sau culegător. În Asia (170 mil. loc.) existau doi poli demografici, India (cca. 45 mil. locuitori) și China (cca. 70 mil. locuitori), cu civilizații ce rivalizau cu Roma, fiecare având o populație mai mare decât a Europei.

CREȘTEREA DEMOGRAFICĂ ÎN SEC. al XVIII-lea.

- Revoluția industrială din Europa de Vest s-a extins în toate teritoriile ocupate de europeni, inducând o creștere a productivității muncii în agricultură, dar și o dezvoltare a activităților industriale și terțiare, toate acestea conducând la progrese în sfera medicală, materializate prin eradicarea unor maladii.

- Astfel, putem vorbi de o creștere vertiginoasă a populației care se multiplică de 5 ori.

- Populația Africii a înregistrat o scădere de la 107 la 102 mil. loc, în timp ce America de Nord și America Latină erau slab populate având 5 și respectiv 19 mil. loc., Oceania înregistrând 2 mil. Loc

Preview document

Stadiile de evoluție demografică (ritmul mediu anual de creștere) - Pagina 1
Stadiile de evoluție demografică (ritmul mediu anual de creștere) - Pagina 2
Stadiile de evoluție demografică (ritmul mediu anual de creștere) - Pagina 3
Stadiile de evoluție demografică (ritmul mediu anual de creștere) - Pagina 4
Stadiile de evoluție demografică (ritmul mediu anual de creștere) - Pagina 5

Conținut arhivă zip

  • Stadiile de evolutie demografica (ritmul mediu anual de crestere).docx

Alții au mai descărcat și

Amenajarea Turistică a Stațiunii Balneoclimaterice Covasna și Împrejurimi

Prezentul studiu are la baza oportunitatea dezvoltarii si diversificarii ofertei turistice pentru statiunea balneoturistica Covasna. “Statiunea...

Japonia

Japonia este o tarã prin excelentã insularã, situatã în nord-vestul oceanului pacific. Japonia este fãrã indoialã statul care a înregistrat cea mai...

Județul Timiș

1.Localizarea geografica si caracterizarea judetului 1.1. Scurt istoric Istoria judetului se pierde in timp, fiind mentionate inca din...

Rolul Carpaților

Unitati montane. Carpatii românesti Carpatii românesti fac parte din marele lant muntos alpino-carpato-himalayan, aparut în urma orogenezelor...

Ai nevoie de altceva?