Spațiul turistic în Orașul Slănic

Capitolul 1. Date cu caracter general

1.1.Încadrarea în teritoriu-zonificarea

Slănic este unul din cele 14 oraşe ale judeţului Prahova, România. Deşi incorectă, denumirea de Slănic-Prahova este folosită uneori, îndeosebi în alte regiuni ale României. Această denumire alternativă are probabil la origine dorinţa de a evita confuzia între Slănic şi Slănic Moldova, un oraş din judeţul Bacău.

Oraşul Slănic se află în centrul României ( judeţul Prahova ), situate pe râul Slănic (afluent al râului Vărbilău), în zona de Curbură a Subcarpaţilor, la altitudinea de 413 m, la 45 km Nord de municipiul Ploieşti ( reşedinţa judeţului Prahova) şi cca 100 km de Bucureşti.

Slănicul este încadrat de două şiruri de dealuri principale desfăşurate pe axa N-S şi în totală concordanţă cu aspectul general al regiunii Subcarpaţilor (altitudine peste 500 m). Porţiunea superioară a dealurilor are aspectul unor platouri largi de păşune şi păduri.

Suprafaţa 40 km².

1.2.Poziţia si rolul specific al oraşului Slănic

Deşi urmele de locuire datează încă din perioada romană, localitatea apare menţionată pentru prima dată în anul 1532. Slănic primeşte statutul de staţiune în 1886 iar în 1892 este declarat oraş. În zilele noastre are aproximativ 7100 locuitori şi are în subordine administrativă localităţile Groşani si Prăjani.

Staţiunea Slănic este o staţiune balneoclimaterică deosebită, centru al sării incluzând Muntele de Sare - unic in lume - şi a doua mare salină din Europa. Înconjurată de peisaje pitoreşti, dispunând de condiţii de cazare, tratament şi divertisment variate, staţiunea Slănic este locul ideal pentru petrecerea vacanţei.

1.3.Spaţiul analizat –delimitare

Localitatea Slǎnic e amplasatǎ în apropierea unor importante centre urbane (40 Km faţǎ de Ploieşti şi 100 Km faţa de Bucuresti) sau cele de la la contactul dealurilor cu câmpia. In limitele sale administrative, el include cea mai mare parte a bazinului pârâului cu acelaşi nume, afluent – pe stânga al Vǎrbilǎului care reprezintǎ un important afluent al Teleajǎnului.

Limitele oraşului se desfǎşoarǎ în general pe podurile largi ale culmilor ce încadreazǎ Valea Slǎnicului. In vest se aflǎ comuna Stefeşti, la sud e limitat de localitatea Vǎrbilǎu şi Bughea de Sus, Olteni şi Teişani la est, comuna Izvoare (satele Homoraciu si Izvoarele) la nord-est şi localitatatea Schiuleşti în partea de nord-vest.

Pe valea Prahovei contactul între munte şi deal se face direct prin înaintarea munţilor spre dealuri, in zona Slănicului este o interferenţǎ Carpato-subcarpaticǎ prin treapta de 1000m, în marea majoritatate zonǎ pastoralǎ.

Coordonate:

45°14′0″N

25°56′21″E

1.3.1. Cadrul natural: geologia; relieful; clima; reţeaua hidrografică; solul; vegetaţia şi fauna

Structura geologicǎ şi tectonicǎ.

Zǎcǎmântul de sare din Slǎnic este reprezentat prin mai multe nuclee şi lentile ce au grosimi variabile (grosimea minimă 45m, maximă 499m în zona lui centralǎ), desfǎşurat într-un areal de 1,6Kmp.

In perimetrul Slǎnicului sare există în versantul estic al masivului, pe malul drept al Pârâului Praja în trei zone :”la Noroaie” în zona Bǎilor Verzi, pe valea Sitarului. In versantul vestic existǎ cea mai mare zonǎ de aflorare a sǎrii în Muntele de Sare, la Baia Baciului în zona Voinoaia pe valea Baii Roşii.

In zona centralǎ a zǎcǎmântului sarea se găseşte la 8-15m adâncime, pe malul stâng al pârâului Slănic, la circa 5,8-10m, iar marginal, pe direcţie est-vest este la 175-200m. Pârâul Slǎnic a dizolvat sarea şi este responsabil de colmatarea cu aluviuni a pǎrţii ei superficiale, astflel cǎ în prezent masivul de sare are o formǎ concavă, adâncitǎ la circa 70m.

La suprafaţa sarea este deschisǎ de eroziune. In aceste areale, pe sare, se dezvoltǎ un carst reprezentat prin lapiezuri şi doline. In fostele exploatǎri în formǎ de clopot pe unele areale s-a acumulat apă pluviatilǎ formându-se celebre lacuri sǎrate cu rol terapeutic.

Eforturile mişcǎrilor tectonice au împins sâmburii de sare cǎtre suprafaţǎ, fiind vizibili în cutele ascuţite de pe pereţii sǎlilor salinei. Tot aici sarea are culori diferite, de la alb imaculat la gri închis şi chiar negru acest lucru datoritǎ gradului diferit de puritate şi compactitate. Prezenţa hidrocarburilor dau culoarea neagrǎ sǎrii, iar cea gri este corespunzǎtoare sectoarelor cu sare puternic cristalizatǎ. Sarea conţine NaCl în procent de peste 96%. Cristalele de sare sunt de ordin al milimetrilor, dar pot ajunge şi pânǎ la 0,5-1,5 cm. Unele cristale transparente pot atinge dimensiuni de 10 -15 cm.

Rocile care însoţesc sâmburii de sare sunt vizibili la suprafaţǎ. De exemplu la Grota Miresii. Cele mai frecvente sunt argilele şi marnele puternic sărăturate, ce alcǎtuiesc împreunǎ cu elementele colţuroase, îndeosebi gresii o formaţiune specificǎ numitǎ “brecia sǎrii”.

O altǎ rocǎ specificǎ acestei localitǎţi este tuful dacitic, o rocǎ verde, ce se întâlneşte în partea de nord în Rezervaţia Geologicǎ Piatra Verde.

Aceste straturi groase de tuf dacitic au adesea o poziţie aproape verticalǎ. In acestǎ zonǎ la suprafaţă îşi fac aparitia şi urme ale orizonturilor de ghips, de culoare alb, sidefie. Ghipsul este tot mai frecvent în lungul culmilor ce mǎrginesc în nord vest şi nord_est valea Slǎnicului, formând un relief specific cu vârfuri rotunjite care dominǎ platourile interfluviilor cu câtiva metri.

Pe culmile înalte dinspre nord-vest şi cele dinspre sud întâlnim gresii compacte şi conglomerate iar pe valea râului apar şi argile cu grad sporit de salinizare.

Relieful

Morfometrie

Altitudinea maximă de pe teritoriul oraşului Slănic se înregistrează în vârful Bechet 1058m iar cea minimă este de 295m la ieşirea din Prăjani de unde rezultă energia de relief egală cu 763m. Altitudinea medie este de 676,5m.

Datorită faptului că în lungul râului Slănic înalţimile scad de la 500 de metri ( în nord-vestul localităţii Groşani) până la 295 m (la ieşirea din Prăjani), pe o distantă de cca 10 Km, panta medie este de aproximativ 20m/Km.