Rezervațiile Naturale din Podișul Mehedinți

Una dintre cele mai mici, dar mai bine individualizate regiuni regiuni geografice ale României, Podisul Mehedinti se înscrie ca trepta intermediara între Muntii Mehedinti si Piemontul Motrului. Acest podis are o lungime de circa 53 km si o latime de 16-25 km, cu o suprafata de 785 km2 ce reprezinta 0.33% din suprafata tarii, are o orientare nord-vest spre sud-est.

Podisul Mehedinti, desi este o unitate geografica cu înaltimi caracteristice regiunilor deluroase, are o alcatuire petrografica si mai ales o structura geologica specifice muntilor. Astfel, cea mai mare parte a sa corespunde „pânzei getice”, alcatuita din roci metamorfice (micasisturi, gnaise, cuartite, etc.) venite dinspre vest, peste sedimentarul mezozoicului inferior si mijlociu. Înaintarea pânzei cristaline, care are la baza pe alocuri si roci ultrabazice, serpentine, a antrenat si unele formatiuni sedimentare de dedesubt, formând o alta pânza, formatiuniile autohtonului fiind astfel cutate si faliate.

Prezenta calcarelor face ca relieful carstic, cu formele si fenomenele caracteristice, sa ocupe un loc însemnat în peisajul regiunii. Asadar formele care se impun mai întai în peisaju sunt cornetele, care în graiul localnicilor înseamna tufaris în care domina cornul (Cornus mas), fiind o vegetatie caracteristica reliefului format pe calcare, cu sol subtire si bogat în schelet calcaros, sau numai local, în lapiezuri si fisuri.

Originalitatea cadrului natural din Podisul Mehedinti, cu o foarte mare varietate de manifestari a factorilor fizico-geografici, a facut ca în cuprinsul lui, pe o suprafata restrânsa, sa fie declarate nu mai putin de 17 rezervatii naturale, din cele 31 care se gasesc în judetul Mehedinti.

Majoritatea rezervatiilor fac parte din categoria celor botanice. În cadrul lor sunt ocrotite diferite plante rare, endemice sau relictare. Dar si în cele forestiere si complexe exista obiective botanice ca si în împrejurimile celor speologice si paleontologice, reflectând bogatia si diversitatea covorului vegetal din podis.

Rezervatia geomorfologica Complexul carstic de la Ponoare se gaseste în raza comunei Ponoarele, la 5 km spre sud-vest de Baia de Arama. Aici pe o suprafata de 100 ha sunt luate sub ocrotire cele mai diferite si originale fenomene carstice din tara noastra: polii, vai oarbe, pesteri, câmpuri de lapiezuri, lacul temporar Zaton si o arcada naturala sau pod, denumit de localnici „pod natural” sau „Podul lui Dumnezeu”. Acesta s-a format în urma prabusirii unui tavan al pesterii, are circa 25 m lungime, 8 m latime si se ridica la o înaltime maxima de 14 m fata de fundul viroageo deasupra careia se arcuieste. Peste acest pod trece soseaua ce leaga Baia de Arama cu municipiul Drobeta-Turnu Severin. Spre vest, lânga pod, se adânceste o dolina aproape circulara în al carei perete se observa vechea intrare a pesterii ramasa izolata în urma prabusirii tavanului si formarii dolinei si podului natural. Spre sud-veste, în podul natural, deasupra „pesterii podului”, se întinde un camp de lapiezuri, iar mai departe apare un bazin larg, o vale cu fund plat, mâlos, în care primavara si vara în timpul ploios se formeaza lacul denumit Zaton. În perioadele uscate, fundul lacului este acoperit cu vegetatie de pajiste. Pe suprafetele calcaroase unde nu a fost degradata vegetatia se dezvolta diferite plante cum sunt Acnatherum calamagrostis, Carlina utzka, Cirsium acaulis, Cotinus coggygria, dar si reptile sudice Vipera ammodytes, Testudo hermanni, Lacerta viridis.

Rezervatia botanica Ponoarele, în suprafata de 20 ha, are ca obiectiv principal padurea cu liliac (Syringa vulgaris). Cenozele acestei rezervatii sunt constituite din amestec în diferite proportii de mojdrean, liliac, corn, lema câinesc, visin turcesc, dârmox, paducel, macies, carpinita, salba râioasa, etc., printre care se înalta exemplare isolate de gorun, gârnita, carpen, frasin si fag. Sunt abundente si numeroase plante agatatoare, ca: Clematis vitalba, Vitis silvestris, Hedera helix, Tamus communis. Majoritatea acestor cenoze sunt grupari secundare ce s-au format în urma defrisarii padurilor de gorun cu fag, gârnita si alun turcesc, în subarboretul carora au existat arbusti care în present se dezvolta ca un tip aparte. Astfel pe povârnisurile stâncoase se dezvolta formatiuni primare (cornetul Râiculestilor, pe versantii Vaii Râienilor, etc.)

Este de remarcat ca dupa aplicarea regimului de ocrotire din anul 1962, vegetatia în toate straturile acestor formatiuni a capatat o dezvoltare luxurianta. S-a dezvoltat puternic stratul format din mojdrean, creând impresia unei paduri de mojderean cu subarboret bine dezvoltat. Se observa regenerarea la speciile arborescente, ceea ce indica o evolutie de refacere a formatiunii de padure.

Rezervatia complexa Pestera Topolnitei si împrejurimile ei este situata în partea centrala a Podisului Mehedinti, în zona comunei Ciresu. Aici apele Topolnitei au sapat o vale adânca, cu maluri pe alocuri abrupte de peste 100m, iar sub cornetul Jupânestilor au un curs subteran deasupra caruia se bolteste un larg pod natural, ce înlesneste legatura dintre cele doua interfluvii – dintre Topolnita si Cosustea si Topolnita si Bahna. Poarta prin care dispare apa sub pamânt este înalta de 50m si are denumirea de „Poarta Prosacului” sau „Usa Pesterii”. La fel de