Relieful și fizionomia așezărilor umane din Subcarpați

Relieful , cu resursele sale , reprezinta componenta majora a peisajului geographic , ce-si pune amprenta si asupra evolutiei celorlalte . Relieful se impune prin altitudine , inclinare, orientare ,fragmentare sau prin tipuri genetice ,influientand direct sau indirect etajarea biopedoclimatica localizarea populatiei si a activitatilor iconomice (agricole industriale , turistice ,de transport etc.).

Ca unitate geografica ,subcarpatii reprezinta o treapta pericarpatica , situata in E C O si S C M . .In cadrul acestora se imbina in mod original caracteristici genetice de tip carpatic , cu date morfologice , climatice de vegetatie si soluri ale unitatilor extracarpatice. Complexul caracteristicilor naturale ale Subcarpatilor releva o serie de diferente spatiale care deriva, în primul rând, din specificul relatiilor substratului geologic cu relieful. Substratul acesta, extrem de variat sub raportul alcatuirii petrografice si dispus în structuri cutate în mod diferit, în parte monoclinale, care a influentat modelarea fluviala si a potentat procesele de versant, releva utilitatea aplicarii criteriului morfostructural pentru identificarea principalelor unitati. Motivatia morfostructurala defineste astfel mai multe regiuni subcarpatice : Subcarpatii Moldovei, cei ai Vrancei, ai Munteniei central-estice, Muscelele Argesului si Subcarpatii Olteniei., sau dupa o alti autori : Subcarpatii Moldovei , Subcarpatii Curburii , Subcarpatii Getici .

Altitudinal , prezinta valori med . de 500-700 m , incepand cu 200m la contactul cu Campia Romana si depasind in cateva locuri 1000 m , avand o pozitie geografica extinsa mult latitudinal si longitudinal, fapt ce duce la caracteristici biopedoclimatice diferite de la un loc la altul .

Potentialul natural complex, rezultat din aceasta îmbinare, a asigurat procesului de umanizare o oferta diversificata, cu accesibilitate sensibil mai mare decât în aria montana, asemanatoare ariilor extracarpatice (terenuri plane sau slab înclinate mai largi, favorabile vetrelor si culturilor agricole, temperaturi mai ridicate si sezoane reci mai scurte, soluri mai fertile s.a.), dar fara sa piarda capacitatea de adapost specifica muntilor si unele resurse naturale extrem de importante (lemn, piatra, debite permanente, pasuni si fânete), aflate atât în aria proprie, cât si în cea montana învecinata.

Locuirea densa si permanenta a stimulat aparitia timpurie a unor nuclee de organizare feudala, primele cetati de scaun ale Tarii Românesti Câmpulung-Muscel si Curtea-de-Arges mentinându-si functiile uneori aproape 50 de ani, durata de stabilitate absolut neobisnuita în istoria medievala a tarilor române . Aceasta umanizare puternica, armonizata timp de milenii cu specificul conditiilor naturale, explica si bogatia traditiilor etno-folclorice, nealterate, în cadrul unora dintre cele mai interesante vetre etnografice ale României – Muscelul, Vâlcea, Gorjul, Vrancea. Din perioada feudala dainuiesc în Subcarpati si câteva dintre valorile exceptionale ale patrimoniului cultural-religios national, ca mânastirea Neamt, sau mânastirile din nordul Olteniei, în special Horezul (Hurezi) si Polovragii.

Subcarpatii sunt si astazi o unitate geografica bine populata, cu aprox. 1.500.000 locuitori, distribuiti în numar de peste 100 loc./km2 (pe alocuri chiar 250 loc./km2) si cu densitati subzistentiale mari, în special în Subcarpatii Vrancei si în Muscelele Argesului.

Astfel , in 2002 ,Subcarpatii Romaniei adaposteau 853 887 de loc. , in cele 34 de orase aflate pe teritoriul lor ,dintre care 22 –centre urbane mici , 10 mijlocii , intre acestea fiind trei mijlocii-mari ( Onesti , Targoviste si Tg, Jiu ) , iar doua se inscriu in categoriaoraselor mari ,depasind cu putin 100 000 de loc. (Piatra Neamt si Ramnicu Valcea) . Sub aspectul repartitiei teritoriale 8 dintre acestea sunt situate in Subcarpatii Moldovei (29,5%) , 13 in Subcarpatii Curburii (31,5%) , iar 13 orase in Subcarpatii Getici (39%) . Resursele naturale variate din Subcarpati au sustinut destul de bine evolutia unor functii industrial-urbane, dar rolul urbigen al contactelor si intersectiilor naturale a fost mai puternic, astfel încât orasele mari nu se afla în aria Subcarpatica propriu-zisa, ci flancheza Subcarpatii, atât spre munte (Piatra Neamt), cât si spre podisuri si câmpii (Bacau, Focsani, Ploiesti, Târgoviste). Sectorul cel mai slab urbanizat este cel vrâncean.

. Asezarile rurale, predominante, sunt foarte numeroase si variate ca dimensiuni, vârsta, morfologie si sit. În general sunt mici si mijlocii si se distribuie într-o retea cu densitate mijlocie, de 5-6 sate/100 km2, uneori mare, de peste 15 sate/100 km2 - între Râmnicul Sarat si Buzau (V.Nimigeanu, 1996). Cele mai multe sunt situate în depresiuni, dar uneori urca pe culmi pâna spre vârf, foarte caracteristice în sensul acesta fiind satele din podgoria de pe culmea Istrita. În Subcarpati satele au fizionomie foarte diferita, de la cele adunate, în depresiunile mai largi, cu suprafete cultivabile mai mari, pâna la cele liniare în lungul vailor si cele risipite în podgorii sau pe contactul cu muntii. Functionalitatea predominanta este cea agrara, dar frecvent aceasta s-a combinat cu functii industriale si de servicii, uneori adaugându-se si o componenta de comunicatii (intersectii de cai ferate si sosele). Densitatea si fizionomia asezarilor umane sunt conditionate de locatia amplasarii lor dar si de cele economice si sociale . Varietatea si complexitateta potentialului natural duc la diferentieri destul de inseminate intre subdiviziunile Subcarpatilor.