Râul Olteț

Olteţul este colector principal al interfluviului Olt – Jiu (foto 3,). Bazinul său este îngust, puţin dezvoltat în zona Munţilor Căpăţâni, unde îşi are obârşia (de la altitudinea de 1600m), dar se desfăşoară pe larg în zona subcarpatică şi mai ales în cea piemontană. Săpându-şi valea în roci eruptive vechi, Olteţul străbate sectorul montan în linie dreaptă, cu pante mari (45-50m/km) şi fără afluenţi. În amonte de Polovragi, în calea lui apare un masiv calcaros de vârstă jurasică, prin care râul şi-a tăiat impunătoarele chei de la Polovragi, în care s-a format peştera cu acelaşi nume. Îşi continuă drumul tot în linie dreaptă, traversând cele două depresionare şi şirul de dealuri longitudinale subcarpatice.

Olteţul la Balş(mai 2009)

La Roşia, în culoarul extern, reuşeşte să-şi capteze doi afluenţi mai mici: Cornăţelul (S = 34 km2; L = 11 km) din dreapta şi Taraia din stânga (S = 133 km2 ; L = 37 km).

Imediat, în aval, pătrunde deja în Piemontul Getic fiind observat mai ales în perioada apelor mici. Astfel, debitul minim observat în 1961 la Nistoreşti a fost de 1,07 m3/s, la Otetelis, în amonte de vărsarea Cernei, 1,30 m3/s, iar la Balş chiar dupa aportul Cernei – abia de 0,300 m3/s (în septembrie). Panta medie a râului pe acest sector variază în jur de 1 m/km. În aceste condiţii în sectorul piemontan râul primeşte abia câţiva afluenţi mai mici cu scurgerea intermitentă ca: Obislovul, Tulburea, Sascioara, Sasa (S = 106 km2 ; L = 30 km) si Pesteana (S = 92 km2 ; L = 30 km).

La Bălceşti, în Olteţ se varsă cel mai mare afluent al său, care-l întovărăşeşte chiar din zona înaltă a culmilor Căpăţânii: Cerna (S = 617 km2 ; L = 99 km).

Cu excepţia Mariţei (S = 11 km2 ; L = 12 km) şi Plopului sau Recea (S = 39 km2 ; L = 17 km), pe care râul îl primeşte în zona sa de izvoare, Cerna este lipsită de afluenţi, cu Cernişoara (S = 83 km2 ; L = 25 km), singurul afluent montan mai de seamă, cu care se uneşte la pătrunderea sa în regiunea piemontană. Tot aici primeşte şi unele pâraie mici intermitente din dreapta, ca Igiminea şi Clamana, iar Drăganu din stanga.

Din zona piemontană, din dreapta, Olteţul primeşte înca o serie de afluenţi cum sunt: Aninoasa, Caiuiul (S = 74 km2 ; L = 15 km), Geamărtăluiul(S = 425 km2 ; L = 48 km) cu Horezu (S = 137 km2 ; L = 29 km), iar din stanga confluează cu Bârluiul (S = 133 km2 ; L = 39 km) (I. Ujvari). Geamărtăluiul, care vine dinspre nord-vest şi se varsă în Olteţ la intrarea în Balş dinspre Iancu Jianu primeşte şi el ca afluent pârâul Bălşiţa care trece prin cartierul Vârtina. Bârluiul, mai mic decat Geamărtăluiul curge prin estul oraşului Balş dinspre Pădurea Sarului.

Sectorul inferior al Olteţului constituie partea nordică a Câmpiei Caracalului din estul Câmpiei Olteniei la zona de contact cu Piemontul Getic (platforma Oltetului) pe aliniamentul Craiova-Balş-Slatina.

Valea Oltetului, îngustă în zona deluroasă, ea se lărgeşte în aval de Balş atingănd 3-4 km, cu excepţia sectorului Teiş, unde se îngustează datorită terasei joase de aici. Meandrele albiei minore sunt mai accentuate şi mai numeroase în aval de Şopârliţa, înainte ca Olteţul să ajungă în lunca Oltului. Albia minoră este intens aluvionată şi are aspectul unei veritabile terase de luncă

Terasele sunt larg dezvoltate pe partea stângă, începând de la Leoteşti şi până la nord de Osica de Sus. Cea mai extinsă este terasa Braneţ (sincronă cu terasa Caracal a Oltului), cu altitudine de 25-30 m. Începând de la această localitate în aval, apar terasele joase, terasa Teiş şi terasa Pârşcoveni, dezvoltate tot pe partea stangă. Pe dreapta, la Voineasa, apare o terasă înaltă ce domină terasa Caracal a Oltului şi care se poate separa foarte greu de interfluviul învecinat, cu aspect de vechi con aluvionar al Olteţului.

Panta redusă a luncii Olteţului de aproximativ 1,25 m la un kilometru face ca la intrarea acestuia în lunca Oltului să depună materiale transportate (nisipuri, maluri, pietrişuri), să formeze meandre foarte largi, să-şi schimbe cursul şi să inunde lunca primăvara.

In realizarea acestei analize au fost comparate cursurile raului Oltet din anii 1980 si 2005. Pentru aceasta au fost folosite o harta topografica 1-50.000 din anul 1980 si o imagine satelitara din anul 2005.