Organizații economice mondiale - organizația țărilor exportatoare de petrol

1. NOTIUNI GENERALE

O.P.E.C. sau Organizaţia Statelor Exportatoare de Petrol este o organizaţie interguvernamentală permanentă, care coordonează şi uniformizează politicile în domeniul petrolului ale ţărilor membre, în vederea asigurării unor preţuri stabile şi echitabile pentru producători. Organizaţia este considerată de mulţi observatori drept un cartel.

O.P.E.C. include în componenţa ei statele exportatoare de petrol brut, indiferent de naţionalitatea acestora: state arabe sau nearabe. Membrii săi sunt: Arabia Saudită, Kuweit, Irak, Iran, Venezuela, Qatar, Indonezia, Libia, Emiratele Arabe Unite, Algeria, Nigeria, Ecuador, Angola şi Gabon (1975-1994) cu statut de membru participant.

Din 1965 sediul central al organizaţiei se află la Viena, Austria, în primii ani de fiinţare sediul aflându-se la Geneva.

Ideea existenţei acestei organizaţii datează din anii ’60, când companiile monopoliste au luat măsuri de scădere la jumătate a preţului petrolului brut exportat de ţările producătoare. Acest lucru a dus la pagube materiale semnificative în economiile ţărilor producătoare, care au fost astfel obligate să se gândească la noi modalităţi de asigurare a intereselor lor supreme şi de prevenire a irosirii surselor lor de venit.

Principalele obiective ale O.P.E.C. sunt:

- Coordonarea şi unificarea politicii petroliere a statelor membre şi găsirea celor mai bune metode de apărare a intereselor individuale şi colective, astfel încât să se asigure preţuri corecte şi stabile pentru producătorii de petrol.

- Asigurarea unei aprovizionări regulate, economice şi eficiente cu petrol a ţărilor consumatoare.

- Acţionarea în vederea stopării modificărilor iraţionaole privind preţurile petrolului pe piaţa mondială şi apărarea intereselor statelor exportatoare de petrol.

- Asigurarea unui venit stabil; asigurarea de dobânzi proporţionale cu capitalul investit de către statele membre, precum şi o redistribuire corectă a veniturilor obţinute către cei care investesc în industrie.

2. SCURT ISTORIC AL O.P.E.C.

Puţini oameni ştiu că O.P.E.C. a fost formată ca un răspuns la cotele de import ale petrolului impuse de Statele Unite ale Americii. În 1959 guvernul SUA a stabilit un Program al Cotei de Petrol Importat ( Mandatory Oil Import Quota Program (MOIP)) restructurând astfel cantitatea de petrol brut şi al produselor petroliere care ar fi putut fi importate în SUA. MOIP aplică un tratament special importurilor de petrol provenite din Mexic şi Canada. Această excludere parţială a pieţei de petrol a produs o scădere a preţului la petrol pe piaţa producătorilor din Golful Persic.

Venezuela a fost prima ţară care s-a îndreptat spre stabilitatea O.P.E.C. apropiind Iran, Iraq, Kuwait şi Arabia Saudită în 1949, sugerând ca între aceste state să existe posibilitatea de a schimba puncte de vedere şi de a explora, astfel încât să existe o comunicare bună între ele.

O.P.E.C. a fost fondată în cadrul unei întâlniri ce a avut loc între 10-14 septembrie 1960, la Bagdad, în Irak, între guvernele a 5 țări producătoare de petrol: Iran, Irak, Kuweit, Venezuela și Arabia Saudită. Aceste țări sunt cunoscute ca membri fondatori ai organizației.

Celor cinci membri fondatori li s-au adăugat, pe parcurs, încă opt membri: Qatar (1961), Indonezia (1962), Libia (1962), Emiratele Arabe Unite (1967), Algeria (1969), Nigeria (1971), Ecuador (1973) şi Gabon (1975). Ecuador şi Gabon şi-au anulat efectiv statutul de membri în 31 decembrie 1992, respectiv pe 1 ianuarie 1995.

Ecuador şi Gabon au fost membri ai O.P.E.C., dar Ecuador s-a retras în 31 Decembrie 1992 pentru că au fost siliţi să platească 2 milioane de dolari, ca ţară membră şi în plus, au declarat că au nevoie să producă mai mult petrol decât le-a fost permis prin cota O.P.E.C. Probleme asemănătoare au apărut şi pentru Gabon care a urmat Ecuadorul, retrăgându-se în ianuarie 1995, în timp ce Angola s-a alăturat în prima zi a lui 2007.

În mai 2008, Indonezia, a anunţat că se va retrage din O.P.E.C., deoarece a înregistrat o scădere a producţiei de petrol începând cu anul 1995, devenind importator net, fiind astfel încapabilă să asigure cota de producţie impusă.

3. EVENIMENTE IMPORTANTE DIN ACTIVITATEA O.P.E.C.

1973 - Criza petrolului

Persistenţa conflictului arab-israelian a declanşat în cele din urmă o transformare a O.P.E.C. într-o forţă politică formidabilă. După Războiul de Şase Zile din 1967, membrii arabi din O.P.E.C. au format separat, un grup suprapus, Organizaţia Ţărilor Arabe Exportatoare de Petrol (Organization of Arab Petroleum Exporting Countries), cu scopul de a centraliza politica şi de a exercita presiune asupra Vestului cu ajutorul sprijinului acordat de Israel.

Egipt şi Siria, deşi nu erau mari exportatoare de petrol, s-au alăturat acestui grup pentru a ajuta la definirea obiectivelor lor. Mai târziu, Războiul Yom Kippur din 1973 a entuziasmat părerea Arabilor. Furioşi pe efortul urgent de furnizarea a cererilor care au determinat Israelul să reziste forţelor Egiptene şi Siriene, lumea Arabă a impus în 1973 embargou pe petrol împotriva Statelor Unite ale Americii şi împotriva Europei de Vest. În 1970, conglomeratele de petrol din Vest au avut brusc de a face cu un grup unit de producători.

Acest conflict arabo-israelian a întărit criza existentă deja pe piaţă. Vestul nu a putut să continue să sporească consumul de energie cu 5% anual, plătind un preţ mai mic pe petrol, dar să continue să vanda bunuri la preţ de inflaţie ţărilor producătoare de petrol din A Treia Lume. Acest lucru a fost presat de Shahul Iranului (Liderul Iranului), a cărui naţiune era a doua mare exportatoare de petrol din lume, şi în acelaşi timp, unul dintre cei mai apropiaţi aliaţi ai SUA în Orientul Mijlociu, în acel moment.

”Bineînteles că preţul petrolului va creşte”, a spus liderul Iranului pentru New York Times în 1973. ”Cu siguranţă! Şi încă cum... Dvs –Statele din Vest- aţi mărit preţul pe grâu şi ni-l vindeţi cu 300% mai scump, şi acelaşi lucru aţi făcut şi cu zahărul şi cimentul... Dvs cumpăraţi petrolul nostru brut şi ni-l vindeţi nouă, rafinat ca produs petrochimic, de 100 de ori mai scump decât l-aţi cumpărat... Cinstit ar fi ca de acum înainte, dvs să plătiţi mai mult pentru petrol. Să spunem, de 10 ori mai mult.”

Ameninţarea şi folosirea embargoului ca armă, a declanşat un declin al puterii O.P.E.C.. Naţiunile vestice au dezvoltat legături strânse cu Uniunea Sovietică şi au construit rapid sonde departe de ţărm în Marea Nordului şi în Golful Mexic, reducând astfel potenţialul impact al preţurilor impuse de O.P.E.C.. Totuşi efectul nu a fost imediat, când liderul Iranian a asigurat o nouă criză a petrolului în 1979.

1980 - Suprasaturarea pieţei petrolului

După 1980, preţul petrolului a început un declin de 6 ani care a culminat cu o scădere a preţului cu 46 de procente în 1986. Acest lucru s-a datorat reducerii cererii şi creşterii producţiei, fapt care a dus la o suprasaturare pe piaţa mondială. Aceasta a determinat O.P.E.C. să-şi piardă unitatea.

Creşterea preţului la petrol din 1990 şi din 2004-2008

Pregătind terenul pentru Războiul din Golf din 1990-1991, Preşedintele Irakului, Saddam Hussein a pledat că O.P.E.C. a împins preţurile la petrol să crească, în felul acesta ajutând Irak, şi alte state membre să-şi plătească datoriile. Dar împărţirea ţărilor din O.P.E.C. a fost prilejuită de Războiul dintre Irak şi Iran şi de invazia Iraqienilor în Kuwait, care a marcat un punct scăzut în coeziunea O.P.E.C.. Odată ce dezmembrarea era însoţită de frica de separare, preţul petrolului a început să alunece în mod dramatic.

După ce preţul la petrol a scăzut la 10 dolari barilul în 1990, diplomaţia a fost de acord, şi a atribuit preşedintelui Venezuelei, Hugo Chávez, realizarea unui redresări coordonate a producţiei de petrol în 1998. În 2000, Chávez a fost gazda primei întâlniri de vârf, de şefi de state, membri ai O.P.E.C. în 25 ani. Anul următor, atacurile de la 11 Septembrie 2001 împotriva Statelor Unite ale Americii şi invaziile ulterioare din Afganistan dar şi invazia din Iraq în 2003 şi ocupaţia ulterioară au determinat un val de creştere la nivelul preţului la petrol, mult mai mare decât cel practicat de O.P.E.C. în perioada anterioară.

Pe 19 Noiembrie 2007, preţul global al petrolului a reacţionat cu toată convingerea pe măsura ce membrii O.P.E.C. vorbeau doar despre posibilitatea tranformării rezervelor de cash în euro depărtându-se astfel de dolarul american.