Munții Calimani

Munţii Călimani sunt parte integrantă a Carpaţilor Orientali fiind, precum tot lanţul carpatic, munţi tineri, de încreţire, formaţi în orogeneza alpino-carpato-himalayană, acum aproximativ 70 - 85 de milioane de ani. Munţii Călimani sunt de origine vulcanică, cel mai înalt vârf al lor fiind, cu 2100 m, Vârful Pietrosul Călimanilor.

Munţii Călimani aparţin lanţului vulcanic ce căptuşeşte latura internă a Carpaţilor Orientali, situat în zona de contact a munţilor de încreţire cu marile depresiuni de prăbuşire ale Transilvaniei şi Pannoniei. Călimanul (inclusiv Gurghiu şi Harghita) se încadrează în grupa sudică a celor mai tineri munţi din ţara noastră, cu cratere stinse acum circa 1,8 - 5 milioane de ani (Cuaternarul inferior), care s-au format în Pliocenul superior (finele Neogenului-Terţiar). Intensa activitate vulcanică neogenă a dus la apariţia unor imense acumulări de lavă desfăşurate pe o lungime de 450 km (dintre care 375 pe teritoriul ţării noastre). Constituit din alternanţe de lave, aglomerate şi cenuşă (stratovulcan), Călimanul aparţine grupei sudice - cea mai importantă masă vulcanică - cu o suprafaţă de aproximativ 6.400 km², cu lăţimea de circa 40 km (peste 50 în sectorul Călimanului) şi lungimea de aproape 160 km. Acest masiv este caracterizat prin prezenţa celor mai mari altitudini (Pietrosul Călimanului - 2100 m, Gurghiu - 1776 m, Harghita - 1800 m), care coboară treptat către Tuşnad (Ciomatu - 1.301 m). În acest sector apar aliniate numeroase conuri vulcanice distruse parţial de eroziune, dar mai ales datorită prăbuşirilor care au dus la deschiderea unor cratere (caldere) imense (cu un diametru de circa 10 km în Căliman).

Călimanul ocupă partea nord-vestică a grupei centrale a Carpaţilor Orientali, reprezentând cel mai extins masiv vulcanic din ţara noastră. El se desfăşoară pe direcţia nord-vest-sud-est, fiind delimitat la miazănoapte de zona depresionară a Dornelor (Vatra Dornei) şi munţii mărunţi ai Bârgăului; la est - şirul depresiunilor Păltiniş, Drăgoiasa, Bilbor, Secu îl separă de munţii înalţi ai Bistriţei şi de munţii Giurgeului (sud-est); la sud - defileul Mureşului constituie limita spre munţii vulcanici ai Gurghiului; în vest - piemontul colinar al Călimanului face trecerea spre partea estică a Podişului Transilvaniei. Limita septentrională este greu de trasat, datorită caracterelor complexe ale unităţilor ce vin în contact: zona Călimanului în sud şi aceea a Munţilor Bârgău şi Depresiunea Dornelor în nord. Ea trece la nord de Dealul Tănasa (1.001 m), intersectează cursul mijlociu al văii Pietroasa de Jos, urcând spre nord până la localitatea Bistriţa Bârgăului. În continuare, către est, urmăreşte valea Bistriţei până în apropiere de Colibiţa, de unde se abate spre sud, şi întretaie cursul superior al Pănuleţului şi pârâul Colbul, pe sub Vf. Ţiganca. Limita se orientează către nord-est, ocolind Vf. Dălbidanu (1.648 m), Vf. Tomnatec (1.542 m), Vf. Buba (1.670 m), şi traversând cursul superior al râului Dorna până în valea Negrişoarei, pe care o însoţeşte către nord până la Măgura Mică (1.226 m), ocolind în continuare, pe la nord-nord-est, Vf. Buza Şerbii (1.530 m). Spre comuna Saru Dornei, limita sud-estică a depresiunii cu acelaşi nume pătrunde adine în masiv până în apropiere de confluenţa pârâului Haitii cu Neagra Sarului, de unde se abate către nord-est, pe lângă Piciorul Cerbului (1.650 m) şi piciorul Ţiganului (1.700 m), până în valea Călimanului. Limita estică marchează contactul dintre munţii cristalini ai Bistriţei şi masivul vulcanic al Călimanului. De la localitatea Panaci ea se îndreaptă către sud-est de-a lungul pârâului Călimanelul şi străbate depresiunile Păltiniş, Drăgoiasa, Bilbor, pentru a se orienta apoi spre sud-est urmărind valea Secului şi cea a Topliţei, până la localitatea cu acelaşi nume. Limita sudică este jalonată de valea transversală a Mureşului (defileul Topliţa-Deda), care separă Călimanul de Munţii Gurghiului, formată dintr-o serie de bazinete presărate de aşezări umane, între care se înterpun sectoare mai înguste, cu aspect de chei.

Limita vestică începe la nord de Dealul Tănase, trece pe la vest de vârfurile Paltinului sau Pârjoliturii (1.147 m), Dealul Negru sau Raglitci (1.152 m), Pleşa (1.136 m), Bistrei (1.144 m), la sud de Dealul Vătavii până în valea Bistrei, pe care o urmăreşte până la confluenţa cu Mureşul. Contactul Călimanului cu Podişul Transilvaniei se face prin intermediul unei prispe largi - Piemontul Călimanului - ce realizează trecerea spre depresiunile Livezile-Bârgău, Budac, Deda-Porceşti delimitate la vest de Culmea Sieului şi alte coline din dealurile Bistriţei. Această delimitare corespunde Masivului Căliman privit ca unitate montană propriu-zisă, dar, din punct de vedere turistic, aria lui de influenţă gravitează spre Vatra Dornei (punct de plecare în traseele 1 şi 8), cuprinzând Ţara Dornelor (drenată de râurile Neagra Sarului şi Dorna cu Dornişoara). Situată pe flancul nordic al masivului, Ţara Dornelor coboară treptat alcătuind o depresiune largă, cuibărită în inima munţilor. Spre nord-est zona de influenţa cuprinde şi valea Bistriţei cu viitoarea staţiune climaterică Colibiţa - poartă de intrare spre potecile ce duc spre creasta înaltă a Călimanului.

Asezarea geografica si relieful sint principalele elemente care influenteaza in mod direct asupra climatului. Temperaturile caracteristice muntilor Caliman sunt influentate simtitor de masivitatea reliefului.

Clima corespunde muntilor inalti (pajisti alpine) in cazul celor mai semete virfuri din Caliman (deasupra altitudinii de 1 750 m) si muntilor mijlocii (cu altitudini intre 600-1 750 m, zona padurilor) in restul masivului.

Clima muntilor inalti este aspra si umeda, cu temperaturi medii anuale ale aerului sub 0 grade. Deasupra altitudinii de 2 000 m cele mai joase temperaturi medii anuale se inregistreaza in luna februarie, iar cele mai ridicate in august. Temperaturile minime ating valori ridicate.

Viteza vintului pe culmi depaseste 6-7 m/s, crescind in februarie la peste 9 m/s si scazind in iulie-august la 5 m/s. Vitezele maxime ale vintului ajung la 40-55 m/s, iar directia dominanta este NV si V.

Precipitatiile depasesc 1 200- 400 m, iar grosimea stratului de zapada cazut succesiv atinge citiva metri (6-8 m). Zapada este spulberata si acumulata sub forma de cornise pe versantele adapostite (partea superioara a versantelor sudice si estice) formind avalanse, iar pe fundul vailor si al caldarilor glaciare atinge grosimi mari si se mentine pina in lunile iulie-august.I n majoritatea zilelor de vara, inainte de amiaza, deasupra virfurilor inalte se formeaza nori cumulus care dau precipitatii sub forma de averse, uneori grindina, mazariche sau ninsoare.