Monografia orașului Titu

Actualul oraş, Titu, are în componenţa sa urmatoarele localitaţi: Fusea, Hagioaica, Plopu, Salcuţa, Titu Târg si Titu Gara. Toate aceste localitaţi au cunoscut in timp evoluţii diferite ce au mers de la mutarea vetrei sau spargerea satului pâna la înglobarea în alte perimetre.

SATUL FUSEA- şi-a luat numele de la proprietarul moşiei pe care se află, respectiv „Cristache Fusea(1820-1890), fost deputat în Divanul Ad-hoc la 1859, văr al poetului Grigore Alexandrescu si descendent al boierului Dumitraşcu Fusea. Moşia Fusea s-a desprins din moşia Dâmbovicioara şi reprezintă acea parte de pământ cu care a fost inzestrată Maria Dâmboviceanu la căsatoria sa cu boierul Cristache” SATUL HAGIOAICA- a fost întemeiat tot pe moşia Dâmbovicioara, iar numele se trage de la proprietara sa, soţia hangiului Hristea Cantilie. Satul este menţionat pe harta Satmary in anul 1864 iar la inceputul acestui secol, respectiv prin anul 1911, era in proprietatea lui Alexandru Geani şi avea 112 familii care munceau 160 ha de pamânt.SATUL PLOPU - este amintit în documentele de arhiva abia la 5 februarie 1820, dar cu referire la un document mai vechi din anul 1536. Este înscris pe harta rusă din 1835, dar şi pe harta Satmary. În secolul XIX s-a numit şi PLOPEASCA dupa moşia pe care se afla. Despre întemeierea satului, legenda spune ca Vlad Ţepeş a răsplatit un fost ostaş al capităniei din Văleni(Cornaţel) cu o faşie de pamânt că a pazit ani indelungaţi drumul Targoviştei de talhari si de duşmani. Ajutat de prieteni, batrânul a tăiat din padurea din Plopeasca să-şi facă loc de casă iar la un colţ al casei a lasat un plop înalt considerand că satul viitor va prinde rădacini precum plopul. După ce a murit iar plopul s-a uscat, satenii au construit în jurul lui o clopotniţa pentru a răsplati casa care a pus temelia aşezării.

SATUL SALCUŢA - este atestat documentar, ca moşie, pentru prima data în zapisul de vânzare-cumparare din 1 aprilie 1766. Pe această moşie trecea drumul sării pe care se mergea cu carele de la Ocniţa pâna la Dunare. La 1 august 1778, Alexandru si Manolache Boteanu vindeau postelnicului Ioniţa Raminceanu o parte din moşia Salcuţa şi care de atunci se va numi Salcuţa Rămniceanului. La 20 mai 1832 Zanfira Boteanu aduce la casatoria sa cu Ştefan Măldărascu o altă parte din moşie care se va numi de acum Salcuţa Maldărăscului. Un rest din moşia Salcuţa a ramas proprietate a Marghioarei Arapescu şi este cunoscută azi sub numele de Adunaţi sau Adunaţii Salcuţei. Lângă Sălcuţa au mai existat sate înglobate ulterior, dar si altele care astăzi nu mai sunt: Cornetu, Cămărzari, Spălătura si Stupineni.TITU TÂRG - este situat la vest de pârâul Spălătura şi a fost atestat documentar la 30 mai 1635 prin martorul ,,Stoian fiul lui Pravat ot Titu,,. Această primă atestare documentară este un pergament din timpul domniei lui Matei Basarab prin care se întareşte o proprietate a unei domniţe asupra moşiei Brancoveanu, vecina Titului. La 9 iunie 1635, la 4 august si 26 noiembrie 1638 si 22 iunie 1647 este menţionat logofatul Stoica din Titu întâlnit şi la 10 decembrie 1648 cu numele de Titeanu. Satul începe să se dezvolte după 1832. Aici avea loc un târg săptămânal în fiecare duminică şi un bâlci anual la 14 septembrie (la aceeaşi data ca şi în prezent). „La 1876 în satul Titu Târg funcţiona 2 şcoli, una de baieţi cealalta de fete, la 1902 a fost înfiinţata Banca

Populara Titu, în 1920 se ridică monumentul închinat celor 74 de eroi din localitate, în 1939 se da in folosinţa baia comunală, in 1934 ia fiinţa Caminul Cultural” La primul recesământ datând din anul 1931 au fost înregistrate 109 familii, numărul acestora crescând la 139 în 1835 şi la 146 în anul 1838. CODREANU- sat alipit la Titu Târg şi menţionat în secolul XIX şi-a luat numele de la Scarlat Codreanu, proprietarul moşiei Titu-Dâmbovicioara care a fost expropriata încă din anul 1864. Vechiul sat se identifică astăzi cu strada Mihai Viteazu. TITU GARĂ- localitate apărută în perioada 1872-1884 odata cu , construcţia liniilor ferate Bucureşti-Piteşti şi Titu-Târgovişte. Dezvoltarea s-a făcut treptat în jurul gării şi a catorva gospodării dispersate care la 1864 apăreau sub numele Dâmbovicioara. Din anul 1871 este atestat aici satul Atarnaţi, întemeiat de lucratorii staţiei C.F.R. şi care în 1872 apare în documente sub numele de ,,Atârnaţi-Gară,,. După crearea Depozitului C.A.M.(regia) în anul 1927, ia naştere aşezarea ,,Atarnaţi-Regie,, ce se dezvoltă de cealaltă parte a căii ferate. Intre anii 1926-1947 întreaga localitate a purtat numele Principele Mihai fiind declarată comuna.In anul 1948, pentru o scurta perioada de timp, comuna a primit numele ,,Mareşal Tito,,.