Modelul Viking, Factori Naturali și Antropici

Cum au reusit taranii danezi pentru ca in realitate ei erau vikingii sau o parte importanta a acestora sa-si infiinteze un regat in alta tara, care a fost secretul fortei lor ca de altfel secretul tuturor vikingilor ? La aceasta intrebare se poate raspunde printr-un singur cuvant : nava.

An de an intotdeauna primavara, flote intregi luneca pe apele Nordului si ataca fara crutare porturile flamande. Nimeni nu poate sa zica cu exactitate ce inseamna cuvantul Viking. Se stie insa ca “vik” sau “vig” in limba daneza si norvegiana inseamna “om al fiordurilor. In Europa Occidentala lumea ii numea “normani” ( oameni ai nordului ), aceasta dupa directia din care veneau si pentru faptul ca nimeni nu facea diferenta intre vikingii danezi si cei norvegieni, numai scotienii, distingeau Lochlaunul alb de cel negru, distinctive care se refera la culoarea vaselor vikinge.

Pentru poporele din nordul europei, perioada vikinga a fost in primul rand o perioada de expansiune. Incepuse inca din secolele trecute, norvegieni se stabilisera in insulele Shetland si in Orcade, in timp ce suedezii pusesera piciorul pe coastele Finlandei si Estoniei. Scopurile urmarite de aceste cuceriri erau atat jaful cat si comertul, doua indeletniciri ce mergeau mana in mana pe vremea aceea.

Expeditiile vikinge, la inceput raiduri rapide de jaf la care participau un numar redus de oameni au devenit cu timpul, adevarate expeditii organizate, cu numerosi luptatori, transporatati de flote compuse dintr-un numar mare de nave. Odata debarcati, vikingii luau cu asalt cetati si orase, ocupau intinse teritorii si supuneau la grele biruri populatiile lor.

Analele istoriei au inregistrat ca prim inceput al expeditiilor vikinge apusene atacarea manastirii de pe insula Lindisfarne, aflata in apropierea coastei Northumberlandului. Era anul 793, au urmat atacuri noi impotriva Angliei, Scotiei, Irlandei si Frante. Bogate manastiri si orase comerciale ale Apusului crestin erau jefuite si pradate sistematic. De-a lungul intregului secol al IX-lea expeditiile vikinge s-au tinut lant. Vikingii au intemeiat regate in Irlanda, insulele Man si Anglesey, in Tara Galilor, in nordul Scotiei etc.

In a doua jumatate a secolului al IX-lea, vikingii norvegieni si danezi s-au stability in Anglia, dup ace l-au infrant pe regele englez au reusit sa intemeieze un regat independent in rasaritul tarii - Danelag-ul, adica tara condusa dupa legea daneza.

Multi vikingi au murit pentru convingerile lor religioase. În 998 dupa Christos, regele Olaf Tryggvason a transformat Norvegia într-o tara crestina. În acest timp, multi dintre urmasii vikingilor au fost torturati si ucisi datorita refuzului categoric de a se converti la crestinism; printre acestia se aflau si profetul Thorleif cel Întelept, Eyvind Kelde (înnceat), Iron Skegge (ucis pe când apara templul Maeri), Eyvind Kinnrifi (torturat cu carbuni încinsi) si Raud cel Puternic (torturat cu un sarpe veninos). Chiar si astazi, Ragnar Lodbrok, ucis de crestini in Northumbria (Jones si Pennick, 1995:135) este sarbatorit ca martir de un grup contemporan numit Asatru.

În unele cazuri, vikingii s-au opus cu tarie crestinarii. Un astfel de exemplu ar fi regele Hakon cel Bun, care a încercat si el o crestinare a Norvegiei, dar contii sai i s-au opus. În cele din urma, ei l-au convins sa puna capat crestinismului în Norvegia. Când regele moare în jurul lui 960 AD, i se face o înmormântare într-o vale împadurita la Sein (North Hordaland), dupa religia vikinga. Poetul sau, Eyvind Scaldaspiller, i-a compus o oda numita Hakonarmal, descriind modul în care Hakon, sprijinind templele, fu primit cu cinste în Valhalla de catre zeii cei mari. (Jones si Pennick, 1995: 134-135)

Hakon cel Bun a fost primul crestin care s-a întors la religia vikinga pagâna, fiind în asentimentul poporului sau. Ar parea asadar o mutare politica. Hakon era fiul lui Harald Fairhair, dar de asemenea, era era fiul vitreg al regelui Athelstan al Angliei si deci fusese educat sub religia crestina. (Jones, 1984: 199)

În Danemarca, situatia era usor diferita. Harald Bluetooth a chemat la judecata pe un misionar, Poppo, care afirmase în cadrul unei slujbe ca exista un singur Dumnezeu, fiul sau Isus si Duhul Sfânt si ca Aesir (prima casta de zei) este demonica. La acea vreme, danezii admiteau existenta unui zeu crestin, dar credeau în puterea mai mare a lui Aesir. Conform unei relatari a lui Widukind Saxonul de prin jurul lui 960 AD, preotul Poppo înfaptuieste un miracol, tinând o bucata de fier înrosit în mâna fara a se arde. Acest fapt îl convinge pe Harald Bluetooth ca zeul crestin este mai puternic decât cei venerati înainte, ordonând astfel îmbratiaarea noii religii. (Jones, 1984:126)

O alta versiune este oferita de catre Adam din Bremen: motivul trecerii lui Harald la crestinism ar fi fost un esec în razboiul cu împaratul Otto I al Germaniei. Poppo este suspectat ca ar fi avut strânse legaturi cu Otto si ca decizia lui Harald ar fi fost o recunoastere a puterii împaratului. Harald era mai degraba preocupat de extinderea regatului sau si acesta ar fi fost o modalitate de a evita un razboi. (Jones, 1984: 126)