Meteora

Dupa ce de-a lungul timpului Grecia s-a extins teritorial, creand imperii, a obtinut suprematia pe mari si a deschis noi orizonturi in zone spirituale si stiintifice, acum este una din cele mai mari detinatoare de amintiri istorice. Motiv pentru care turistii secolului XXI, inarmati cu aparate de fotografiat si camere de luat vederi, au invadat acest tinut rasfatat de soare si iubit de zei.

Pentru cei mai multi dintre noi, Grecia reprezinta simbioza dintre munte, plaja si mare, miros de ulei de masline si muzica lui Zorba Grecul-adica spatiul ideal pentru vacanta.

Pentru scolarul studios, este tara lui Alexandru cel Mare, a lui Homer si Hipocrat, este cea care a experimentat prima data democratia, este locul unde se gaseste centrul spiritualitatii ortodoxe.

Cand am descoperit-o acum cativa ani, in Legendele Olimpului, aceasta tara parea pierduta in spatiu si timp-Tara de nicaieri sau Locul de unde vin portocalele. I-am aflat contururile in atlas, la lectia de geografie. Am aflat ca este situata in sudul Peninsulei Balcanice si e formata dintr-o parte continentala, una peninsulara (Pelopones) si numeroase insule in Marea Egee.

Ca are 15000 Km de tarmuri. Si am inceput sa visez.

Nu cu mult timp in urma, am inteles insa ca uneori realitatea este mai complexa decat ceea ce ne imaginam: Impreuna cu parintii mei am fost in Grecia.

Iar azi, cand inchid ochii, cand vreau sa regasesc sentimentul de inalt si frumos, imi reprezint locul numit Meteora- ciudat si ostenit cantec despre varstele pamantului si alunecarea secolelor. Cand vii spre Meteora, dinspre orasul Kalambaka, inaintezi pe un drum in panta pentru a ajunge sus, in varfurile stancilor unde se afla manastirile. Drumul seamana cu un sarpe urias ce se tareste printre ape, se catara sus pe putinele dealuri cultivate si se invirteste in jurul stancilor. Urcand pe jos sau cu masina simti dealurile aromate in toate anotimpurile anului. In jurul tau totul este calm si bland, si o briza slaba iti insoteste gandul.

Traseul este fermecator. Dureaza aproape doua ore si te transpune intr-o lume de vis. Verdele in toate nuantele se incheie brusc si rasar stanci inalte, salbatice, rosietice si stranii. Din putinele despicaturi ale stancilor acestea multicolore, se coboara scari vechi de lemn aproape distruse care certifica existenta ascetilor in vremuri mai vechi.

Se spune ca intr-o pestera, intr-o stanca situata in dreapta cum urci, unde vezi scari de lemn atarnand, monahii asceti sedeau acolo luni intregi, fara a iesi, pedepsind astfel corpurile lor pentru vreo nesupunere sau pentru gandurile lor, lasate sa zboare la cele lumesti.

Cand ajungi in varfurile imenselor stanci intunecate, unde se afla balcoanele manastirilor Meteorei, si cu ochii cuprinzi Campia Tessaliana strabatuta de raul Pinios, ca o sclipire metalica, incepi sa ai emotii. Ai impresia ca imensitatile acestea de piatra, ce se inalta in jurul tau sunt gata oricand de o lupta mareata-sunt santinelele ...