Masivul Rodnei

I. INTRODUCERE

Cei mai impunatori si cu altitudinea cea mai mare dintre toate masivele cristalino-mezozoice ale Carpatilor Orientali, Muntii Rodnei se întind pe un spatiu vast, de peste 1 000 km2, între vaile Salauta, Somesu Mare si Depresiunea Maramuresului. Marea diversitate de forme de relief prezinta atît culmea principalaorientata pe directia vestest, între pasurile Setref (818 m) si Rotunda (1 271 m), cu urme ale glaciatiunii cuaternare, vîrfuri semete, povîrnisuri etc. , cât si cele doua flancuri asimetrice, unul scurt, spre nord, si altul prelung, spre sud, puternic fragmentat de o bogata retea hidrografica. Asimetria flancurilor scoate pregnant în evidenta succesiunea de culmi desprinse de o parte si de alta a marei dorsale, din care se detaseaza numeroase vîrfuri ce depasesc 2000 m : Pietrosu 2 303 m, Rebra 2 22l m, Buhaiescu 2 066 m, Repedea 2 074 m, Negoiasa Mare 2 041 m, Puzdrele 2 188 m, Vârful Laptelui 2 172 m, Galatiu 2 048 m, Gargalau 2 158 m, Vârful Omului 2 134 in, Ineu 2 279 m etc.

Cea mai mare parte a Muntilor Rodnei este alcatuita din sisturi cristaline, seriile de Bretila, de Repedea si de Rebra, acei din urma alcatuind pînza de Rodna, unde sisturile cristaline sunt formate din gnaise, sisturi, amfibolite, dolomite, calcare etc. Depozitele cretacice si paleogene, alcatuite din gresii, conglomerate, calcare, marne etc., înconjoara cristalinul Rodnei ca un brîu aproape continuu. Rocile vulcanice neogene (riolite, dacite si andezite) prezente pe flancul sudic, sunt importante din punct de vedere economic, de ele fi legate mineralizarile si, în special, sulfurile metalice aflate în exploatare.

Fig. 1Muntii Rodnei

II. ISTORICUL CERCETARILOR

În Muntii Rodnei studiile geografice au fost precedate de cele geologice, acestea reprezentând primii pasi în cunoasterea geologiei si geografiei acestor munti. Interesul pentru alcatuirea geologica a acestor munti a fost provocat de intensificarea exploatarilor metalelor neferoase de aici.

Dintre cei care si-au adus contributia în acest domeniu, lui P. Von Partsch îi revine meritul de a fi primul, care, în 1826, a informat asupra structurii geologice a acestor munti, identificând în cuprinsul lor o masa cristalina centrala, înconjurata de depozite tertiare si strabatuta de roci eruptive noi.

În 1860, Ferdinand von Richthofen, a distins în cristalinul acestor munti prezenta gnaisului, micasisturilor, cuartitelor si a calcarelor cristaline. El observa ca aceste roci au o pozitie cvasiorizontala, cel mult usor înclinata. În aceeasi perioada, prin studiile lui Fr. Von Posepny (1864) este cunoscuta în detaliu structura geologica a acestei zone.

Cu A. G. Primcs (1887) si cu Hugo von Zapalowicz (1886), studiile geologice asupra Rodnei intra într-o noua faza, cea de clasificare. Astfel, primul împarte rocile cristaline ale acestor munti în trei grupe, iar al doilea în cinci: trei zone de sisturi cristaline (inferioara, medie si superioara), separate între ele de doua zone de calcar cristalin. Zonele de calcar fiind mai rezistente la eroziune decît cele de sisturi sînt mai evidente în relief. Pentru Zapalowicz, orizonturile de calcar constituie orizonturi reper. El este primul care redacteaza si o harta geologica în culori (1 : 100 000), care cuprinde Muntii Maramuresului si partea de nord a Rodnei. De asemenea, recunoaste orientarea NVSE a orizonturilor de sisturi si identifica primele cute. Pe lînga toate acestea, încearca sa stabileasca si vîrsta sisturilor cristaline, pe care le considera în mare parte paleozoice.

Mai tîrziu (1907), P. Rozloznik în studiul asupra geologiei din împrejurimile Rodnei Vechi (interesul pentru minereuri), identifica si alte categorii de roci, dar clasificarea ramîne aceeasi, ca la Zapalowicz.

În 1927, Max Eeinhard si I. Atanasiu aduc un nou punct de vedere. Ei împart sisturile cristaline în doua grupe : grupul I, cu crista-linitate mai mare (mezozona), constituit din granodiorite cu cuvertura lor de contact; grupul II, cu cristalinitate slaba (epizona), alcatuit din sisturi sericito-cloritoase, filite, cuartite, calcare cristaline etc., strabatut de mase granodioritice ale grupului I.

Popescu-Voitesti (19291930) emite ideea ca se gasesc în pozitie anormala. Grupul I, cu cristalinitate mai mare, încaleca peste grupul II, cu cristalinitate mai mica. Grupul I alcatuieste o pînza, pe care P o p e s c u-V o i t e s ti o numeste transilvana, iar grupul II, care serveste ca autohton pentru pînza transilvana, alcatuieste si el o pînza, pînza bucovinica.