Masivul Ceahlău

Pe tot întinsul ţării nu este un alt munte, mai cunoscut, mai cântat, mai des pomenit. A dat naştere la poveşti şi legende în popor, la descrieri minunate din partea multor scriitori. Faima lui nu stă numai în amănunţita arhitectură de piatră, care a răscolit imaginaţia poporului; nu i-a stabilit-o impunătoarea înfăţişare, înălţându-se deasupra celorlalţi munţi invecinaâi, cât faptul că prin acesta e într- adevăr un far zărit de la depărtari...." I. SIMIONESCU - Prin munţii noştri

1. Istoricul zonei protejate CEAHLAU

Istoria acestor locuri işi au izvoarele pierdute în negura vremurilor de mult uitate. Răzbat peste veacuri doar legendele şi povestirile precum şi unele însemnări păstrate.

Numele acestui masiv muntos este menţionat pentru prima dată într-un document din 1458, din vremea lui Ştefan cel Mare, prin care se stabilea hotarul cu mânăstirea Bistriţa. Dumitrie Cantemir (1673-1723) domn al Moldovei şi cărturar, în lucrarea "Descrierea Moldovei" din anul 1716, pune Muntele Ceahlău alături de Olimp, Pind şi Peliaş. În zonele Piatra cu Apă, Poliţa Cremeniş, Bistricioara au fost descoperite vetre de locuit, unelte de silex care au aparţinut unor grupuri izolate de vânători, datând din paleoloticul superior. În satele situate pe parcursul râului Bistriţa-Hangu, Secu, Ceahlău, Izvorul Alb s-au gasit urme de culturi geto-dacice târzii ce constau în topoare, vase de lut, locuinţe de suprafaţă.

Foarte multe denumiri legate de numele sihăstrilor sau locurilor de rugăciune se păstreza şi astăzi pt. diferite zone: Peştera lui Ghedeon, Turnul Sihastrului, Peştera Pustnicului. Mânăstirile şi schiturile din jurul Ceahlăului construite după secolul al XVI-lea au fost primele centre de învăţare a scrisului şi cititului.

O altă informaţie ne parvine din anul 1860, când familia Cantacuzinilor amenajează prima poteca în Ceahlău. Cuvântul Ceahlău provine de la regionalismul "tictau" care înseamna vârf stâncos ascuţit.

Falnic şi variat din punct de vedere peisagistic, Ceahlăul a atras dintotdeauna pe naturalişti, dornici să-i descopere frumuseţile şi să-i cerceteze bogăţia florei şi a faunei , ceea ce a determinat ca acest masiv să fie una din cele mai studiate zone din Carpaţii României. Întâlnirea omului cu muntele a lăsat în urma ei legende. Aceste povestiri cu mult adevăr în ele, create în jurul muntelui, stâncilor, poienilor, izvoarelor, aduc din negura timpului imagini ale istoriei poporului român.

2. Localizarea (Aşezare geografică)

Masivul Ceahlau

3. Descrierea sumară şi trăsăturile generale ale zonei protejate.

-Zona protejată are aproximativ 17800 ha. şi se compune din sistemul de culmi radiare cu altitudini cuprinse între 1000-1300m ce converg în 2 vf. cu înălţimi maxime de 1904m-Vf. Toaca şi 1911m-Ocolaşul Mare. Cele 2 vf. sunt unite de un plafon suspendat (platoul central), cu o lăţime de 1 km. şi o lungime de 6 km. alungit cu orientare N-S. În partea de V-NV predomină o creastă adiacentă pilonului central străbătută de canioane adânci cu pereţi de 300-500m.

-Parcul National include si o zona acoperita cu padure in jurul satului Secu.

-În anul 1955 a fost declarată prima rezervaţie ştiinţifică din ţară. Poliţa cu Crini- iar în anul 1994 Muntele Ceahlău a fost declarat P. N.(Parc Naţional).

-Formarea muntelui Ceahlău a început acum 200 milioane de ani în acel timp, pe fundul mări care acoperă cea mai mare parte a Europei au început să se depună nisipuri şi prundişuri, asfel i-au naştere conglomeratele, rocile tipice Muntelui Ceahlău care deţin supremaţia altitudinală.

-Datorită mişcări plăcilor tectonice, rocile s-au cutat şi înăltat până la aproape 2000 de m. Treptat, un proces care a durat milioane de ani, forţele naturii au dus la detaşarea din pereţii verticali a turnurilor, coloanelor, adâncirea jgheaburilor, formarea cascadelor. Toate la un loc dau M. Ceahlau o trăsătură unica de frumuseţe şi sălbăticie.

-Ceea ce personifică masivul este gama tipurilor de peisaj răspândite mai sus de linia de la baza pereţilor de la 1300m. Privit în ansamblu, masivul Ceahlău seamăna din toate părţile ca o fortăreaţa flancată de pereţi uriaşi aparent de nepătruns. Aceşti pereţi sunt întrerupţi în zona lor mediană de o bârna ce practic înconjoară muntele şi formează din loc în loc poliţe însorite, un ideal habitat pt. capra neagră.

-În zona sud-estică bârna se transformă într-un platou secundar ascendent pe numele Ocolaşul Mic ce se termină într-o cădere ameţitoare a pereţilor de peste 300 m a grupării de stânci Turnul lui Butu.

-În partea sud-vestică se ridică impunător si misterios, ca un zid părăsit desprins parcă din sistemul de apărare a muntelui, Piatra Sură, o crestă stâncoasă aproape inaccesibilă terminată la nord de Cheia Mare formată de Pârăul Bistra Mare şi la sud de canionul celor 7 cascade format de Pârăul Bistra Mica.

-În partea de est pereţii ce formează Fundul Ghedeonului se termină cu o culme radial descendentă ce poartă numele de Lutul Roşu. Lângă aceasta creastă, cu orientare est-vest se deschide o vale adâncă impunătoare care, după o îngustare, formată de compexul Detunatele şi Castelul Vrăjit, se deschide într-o zonă uriaşă de colecţie, denumită Jgheabul cu Hotar. Dincolo de aceasta, culmea radială formată din Şaua Panaghiei, complexul Piatra Lată, Şaua La Morminte şi Chica Fântânelelor face trecerea spre versantul nordic unde găsim Poiana Durăului.

-Versantul Nordic predominant central de Vf. Toaca, Stânca Panaghia, Scăldătoarea Vulturilor, Piatra Ciobanului, Piatra Vulcanului şi multe alte formaţiuni stâncoase se închid brusc după abruptul ai cărui torenţi formează Pârâul Rupturi şi Cascada Duruitoarea cu o culme semeaţă şi împădurită denumită Piciorul Şchiop.