Mari unități regionale naturale ale Terrei

CÂMPIA SIBERIEI DE VEST constituie o întinsă arie acumulativă, cu sectoare subsidente, conturate la sfârşitul pleistocenului. Este una dintre cele mai mari câmpii din lume. Se desfăşoară pe o suprafaţă de 3.000.000 km2, având o lungime de peste 2.500 km de la nord la sud şi o lăţime ce variază între 1.500 km (în sud) şi 900 km (în nord). Limitele sale sunt: Munţii Ural la vest, Podişul Siberiei Centrale la est, Podişul Kazahstanului, Munţii Altai şi Kuzneţk-Salair la sud şi Oceanul Arctic la nord. Reprezintă o vastă depresiune, având un fundament paleozoic scufundat la 2.500-4.000 m, peste care s-au suprapus depozite mezozoice şi paleogene. La sfârşitul Terţiarului era uscat, cu o climă caldă, cu o vegetaţie constituită din Sequoia, tei, chiparoşi etc. Fazele interglaciare au determinat transgresiuni marine, care au afectat o mare parte din câmpie. Relieful se caracterizează prin uniformitate, altitudinea scăzând lent de la sud (250-300 m) spre nord (zonă litorală, cu ţărm glaciar şi estuare). Eroziunea glaciară este marcată de prezenţa a numeroase şiruri de morene la nord şi unele culmi joase, netede, în alternanţă cu întinse zone depresionare la sud. Apele de suprafaţă aparţin bazinelor hidrografice ale fluviilor Obi (care are ca afluenţi principali râurile Irtîş, Işim, Severnaia Sosva, Tavda, Konda, Tura, Mias, Demianka, Vasiugan, Om, Ket, Ciulîm, Tîm, Vah, Agan, Kasîm şi Tobol), Enisei, Nadîm, Pur şi Tas. Hidrografia este completată cu numeroase acuri relicte (Seletîtenis, Cianî), glaciare şi de luncă. Câmpia constitue una dintre cele mai mari zone umede ale lumii, cu întinse mlaştini. În nordul arctic, la Marea Kara, fluviile Obi, Tas şi Enisei se varsă prin mari estuare. Se evidenţiază patru regiuni în cuprinsul Siberiei de Vest, dispuse sub formă de fâşii succesive de la nord la sud:

-Câmpia Iamal-Gîdan, cu un relief de acumulare marină şi glaciară (Pen. Iamal este despărţită de insula Bielîi prin str. Malîghin);

-Câmpia Obi-Taz, cu relief de acumulare glaciară şi fluvio-glaciară;

-Câmpia Tobolsk, cu un relief de acumulare fluvio-glaciară (sandre), care se identifică prin porţiunea sudică ceva mai înaltă a taigalei;

-Câmpia Omsk-Tomsk, în cadrul căreia relieful este de origine fluviatilă şi aluvio-proluvială, cu depozite loessoide, pe care s-au dezvoltat soluri fertile sub o vegetaţie de stepă.

Siberia de Vest prezintă numeroase resurse ale subsolului, îndeosebi energetice, care au impus-o ca una dintre marile arii de producţie la nivel mondial. Aşadar, în jumătatea nordică predomină relieful de câmpii glaciare şi fluvio-glaciare, iar in sud, cel al câmpiilor fluviale (aluviale); în general, văile sunt largi şi interfluviile plate. Clima continentală cu ierni reci, îngheţurile persistente sunt condiţii de dezvoltare a termocarstului in nord; deseori pătrund mase de aer arctic. Temperatura medie a lunii iulie este cuprinsă între 3-4oC (în nord) şi 20oC (în sud), iar precipitaţiile sunt cuprinse între 300-500 mm, care cad mai ales vara. Iernile sunt şi ele în general lungi. Vegetaţia succesivă zonală cuprinde: tundra arctică, silvotundra, taigaua, pădurile de foioase, silvostepa şi stepa. Solurile: de la nord spre sud, soluri de tundră, podzolurile, cernoziomurile, iar fauna bogată cuprinde numeroase mamifere: lemingi, popândăi, antilope saiga, vulpi argintii, iepuri polari.

PODIŞUL SIBERIEI CENTRALE este cuprins între Enisei şi Lena, dezvoltat pe o structură precambriană (Scutul Angara, alcătuit din gnaise, şisturi cristaline, străpunse de eruptiv, ce apare la zi în nucleele Aldan şi Anabar). Relieful şlefuit scoate în evidenţă o peneplenă veche cu sectoare mai înalte în podişurile Aldan, Anabar şi Colinele Enisei. În regiunea Munţilor Putorana (Vf. Kame – 1701 m) relief vulcanic este gravat în tufuri vulcanice. Podişul Anabar a constituit în pleistocen centru de extensie a calotei glaciare. Clima aspră determină un îngheţ peren; temperatura medie în ianuarie este de -25o...-35oC. Se înregistrează frecvente inversiuni termice în depresiuni; Precipitaţiile medii anuale sunt de 300-400 mm. Principalele sisteme hidrografice sunt: Enisei (cu Angara, Tunguscele, Koţcecium, Kureika; se varsă prin estuar), Lena (cu Viliui, Tiung, Marha, Muna; se varsă la Marea Laptev prin deltă), Hatanga, Anabar, Oleniok şi Piasina. Hidrografia este completată cu numeroase lacuri termocarstice şi glaciare (mai ales în munţii Putorana). În nord podişul prezintă o regiune vastă mai joasă (250-400 m), între estuarele Enisei şi Hatanga (Câmpia Siberiei de Nord sau Hatanga) şi una mai înaltă, a Peninsulei Tamîr, cu lanţul montan Byrranga (Vf, Taimîrskie-1146 m), unde se află unul din cele mai importante lacuri tectono-glaciare ale Siberiei – Lacul Taimîr, din care porneşte râul ce străbate de la sud la nord lanţul montan, formând un splendid defileu. Câmpia Hatanga are un relief jos şi neted, întrerupt din loc în loc de morene. La contactul sudic cu podişurile apare, ca o fâşie de la est la vest, silvotundra cu specii de sălcii, plopi şi mesteceni pitici.

REGIUNILE ALUVIALE ŞI DELTELE CHINEI DE EST (Marea Cămpie Chineză sau Câmpia Galbenă, Câmpia Manciuriei şi delta Chang Jiang) sunt drenate de o bogată reţea hidrografică de suprafaţă, formată din mari ape curgătoare (Liao-He, Huang-He, Chiang-Jiang, Ying-He, Yuang-Jiang), lacuri (Nu-Hu,Tai-Hu,Hongze-Hu, Chao-Hu, Gaoyou-Hu). În general, sunt precipitaţii bogate (peste 800 mm/an) întreaga Mare Câmpie Chineză fiind străbătută de Marele Zid Chinezesc şi Mareke Canal Yunhe. Toată această mare câmpie este un imens con de dejecţie (I. Marin, 1996) fiind presărată de mulţi martori antecuaternari ce ating 150 m.

-Câmpia Chineză se întinde pe aproape 1.100 km lungime (de la N la S) şi pe o lăţime care în partea central-sudică depăşeşte 700 km. Este situată între litoralul Mării Galbene şi al Marii Chinei de Est în partea de răsărit, Munţii Taihan şi Ţin-Lin la apus, Munţii Huai-yang şi prelungirile nord-estice ale Munţilor Chinei de Sud la miazăzi. Este un vast con de dejecţie care s-a format începând cu sfârşitul Terţiarului, pe locul unei vaste depresiuni tectonice. Fundamentul câmpiei este format din roci dure, vechi, aparţinând Platformei Sinice, peste care, după prăbuşirea de la sfârşitul Mezozoicului, s-au depus aluviuni pe grosimi de sute şi mii de metri. Această câmpie are o înălţime medie de 50 m, cu aspect foarte neted, perturbat în afara munţilor din zona central-nordică de domurile de origine vulcanică din zona Nanjing – Bang-foi – Hefei.