Litoralul românesc al Mării Negre - resurse turistice

Litoralul românesc al Mării Negre. Potenţial turistic –valorificare.

Potenţialul balnear şi de agrement al zonei litorale, a dus la dezvoltarea puternică a turismului şi a industriei hoteliere. Cuprinsă între paralele 44º25’ şi 43º45’ latitudine nordică, zona litoralului românesc se află pe aceleaşi coordonate geografice cu localităţi europene precum Split, Rimini, San Remo, Monaco, Nisa, Avignon. Zona litorală concentrează circa 40% din capacitatea de cazare a României, cu peste 112 000 locuri de cazare (din care 75 000 în hoteluri) şi atrage circa 15% din numărul anual al turiştilor, dar reprezintă peste 25% din totalul înnoptărilor. Din punct de vedere al duratei medii de şedere, turismul litoral ocupă locul 2 după cel balnear (din alte staţiuni decât cele de pe litoral). Astfel, în ciuda caracterului sezonier (iunie-septembrie), zona litorală constituie un reper semnificativ al turismului românesc.

În perioada sa de maximă atractivitate turistică, litoralul românesc al Mării Negre era vizitat anual de peste patru milioane de turişti din care circa un milion erau turişti străini, fiind cotat în categoria valorilor turistice mondiale. După 1990, cifra turiştilor interni şi externi a scăzut constant în prima parte a intervalului cu circa 35-40%, după care a urmat o lentă redresare, în anul 2000, numărul vizitatorilor în zona litorală apropiindu-se de 700 000 (cifra turiştilor străini rămânând însă la cote scăzute). Trebuie remarcate însă cel puţin două schimbări profunde în structura turismului litoral din ultimii 10-12 ani: reducerea duratei medii de şedere şi scăderea puternică a numărului turiştilor străini.

Dezvoltarea turistică a zonei litorale a început la sfârşitul secolului XIX-lea şi începutul secolului XX-lea când apar primele staţiuni balneo-climaterice, Eforie, Techirghiol, Mamaia, Mangalia. În perioada interbelică, dar mai ales, în deceniile 6 şi 7 ale secolului XX, capacitatea de cazare şi amenajările turistice de-a lungul celor 70 km ale zonei costiere dintre Capul Midia şi Vama Veche, a sporit considerabil. Pe lângă oferta de cazare din reţeaua standardizată (hoteluri, moteluri, căsuţe, campinguri etc.), în localităţile litorale s-a dezvoltat o adevărată „industrie” a locuirii în sistem „pensiune” la localnici, cu precădere în aşezările rurale (Schitu, Costineşti, 2 Mai, Vama Veche), dar şi în oraşe. Aceast sistem s-a perpetuat şi după 1990, fiind însoţită de o dezvoltare a construcţiilor de tip pensiune din sectorul privat (dezvoltări semnificative în acest sens la Agigea, Eforie Nord, Costineşti, 2 Mai).

În afara turismului estival şi balnear, litoarlul oferă şi alte forme specifice precum turismul pentru copii şi tineret (în taberele de la Năvodari, 2 Mai şi Costineşti), turismul ştiinţific, de afaceri, cultural şi sportiv. În ultimii ani, schimbările de tip comportamental la nivelul clientelei turistice au redus importanţa turismului de masă organizat în favoarea altor forme precum turismul de tranzit, de sfârşit de săptămână sau profesional.

Factori naturali ai litoralului românesc oferă condiţii dintre cele mai favorabile, prin prezenţa unor plaje întinse, a unor condiţii climatice agreabile şi prin existenţa unor nămoluri terapeutice. Factorul principal al cadrului natural este acţiunea curativă a Mării Negre. Prin salinitatea şi varietatea sărurilor minerale (sodiu, clor, iod, brom, magneziu) pe care le conţine, însoţită de un regim dinamic specific, ea joacă un rol important în balneoterapie. În ceea ce priveşte temperatura apei, aceasta este mult mai ridicată decât a altor mări şi oceane, prezentând, în raport cu atmosfera ambiantă, o constanţă termică. Plajele întinse, cu nisipul fin şi orientarea spre est, asigură o insolaţie diurnă de peste 11 ore în lunile de vară. Suma anuală a insolaţiei are o durată medie 2 286 ore la Constanţa şi 2 426 la Mangalia. Alţi factori de cură mai sunt nămolul terapeutic, apele minerale mezo-termale, nisipul marin şi nu în ultimul rând bioclimatul marin.

Ţărmul mării, falezele înalte sau în trepte din anumite zone, lacurile litorale şi pădurile din sudul zonei reprezintă resursele naturale principale, care susţin turismul litoral, cărora li se adaugă valorile antropice, culturale reprezentate de cele peste 200 de monumente istorice din regiune (143 numai în municipiul Constanţa).

O menţiune aparte necesită plajele întinse ale zonei litorale cu forme variate, care permit să să se distingă două tipuri: tipul de plajă deschisă (localizate în micile golfuri unde curenţii litorali reuşesc să depună cantităţi mari de nisip, ca de exemplu la Mamaia, Agigea, Belona, Midia) şi tipul de plajă închisă, încadrată de promotorii şi faleze (Mangalia, Eforie Nord, Eforie Sud, Constanţa).

Principalele plaje existente la Litoralul Mării Negre

Denumirea Suprafaţa (ha)

Midia port 6,7

Midia 67,5

Mamaia 58,0

Tataia 3,6

Trei papuci 2,8

Modern 5,3

Agigea 3,7

Eforie Nord 12,6

Eforie sud 4,0

Tuzla 4,0

Costineşti 12,0

Neptun 12,0

Comorova 1,6

Mangalia Nord 35,8

Mangalia 22,0

2 Mai 34,4

Total 286

Sursa: Date de la Ministerul Turismului, 1996

O caracteristică a plajelor litorale este coboarârea în mare cu pante line, ceea ce favorizează băile în mare şi mersul prin apă, proceduri de mare valoare terapeutică.

Plajele au, în general, lăţimi de 400-500 m la Mamaia şi Techirghiol şi de 50-200 m în rest , înregistrându-se, însă, anumite particularităţi morfologice.

Astfel, de-a lungul sectorului de ţărm cuprins între Capul Midia şi Cap Singol (Năvodari, Mamaia, Constanţa), plajele emerse (de la ţărm spre uscat) sunt relativ late, iar cele submerse (de la ţărm către larg) au pante mici, nisipul cochilifer are o granulaţie mai fină (mai mult de 53% cu granulaţie cuprinsă între 0,25 şi 0,0625 mm, în zona mediană a plajei, cea de interes pentru folosinţa turistică), iar transportul longitudinal de sedimente a fost practic blocat prin dezvoltarea porturilor Midia şi Constanţa.

Plajele din nordul oraşului Constanţa sunt alcătuite dintr-un nisip fin cu un conţinut scăzut de carbonat de calciu.

Plajele din sudul oraşului Constanţa sunt alcătuite dintr-o mixtură de nisipuri fine şi medii, care au luat naştere din cochiliile distruse de valuri şi din fărâmarea blocurilor de calcar în compoziţia cărora se găseşte un bogat conţinut de carbonat de calciu. Întrucât arealul unor plaje s-a dovedit insuficient, s-a trecut la unele amenajări de ordin hidrotehnic prin construirea de diguri perpendiculare în forma literei T sau Y, care contribuie la acumularea aluviunilor şi la lărgirea plajelor.