Intensificarea Vulcanismului

Un element important şi îngrijorător al schimbărilor climatice este intensificarea activităţii vulcanice din ultima sută de ani, mai ales din ultimii 15 ani, care evidenţiază evenimente notabile.

Pretutindeni, se înregistrează atât o creştere a numărului de erupţii, a duratei şi intensităţii acestora (mai ales în ultimii 15 ani), cât şi a numărului vulcanilor activi (de la câteva sute în 1990 la peste 1500 în 2004), dintre aceştia cel puţin 60 prezintă, anual, erupţii semnificative.

Datorită acestei activităţi vulcanice sporite, s-a constatat o creştere exagerată a numărului de cutremure cu magnitudini tot mai mari. Un eveniment notoriu sunt megaseismele din zona Indoneziei, care au generat valuri tsunami şi au provocat teroare pe suprafeţe extinse.

- Vulcanii din Hawaii elimină lavă bazaltică şi aruncă în atmosferă 50.000 t CO2 şi SO2 pe zi.

- Vulcanul Pinatubo din Filipine a erupt în 1991, aruncând peste 20 miliarde t CO2 şi SO2 în atmosferă, cauzând perturbări climatice globale timp de 2 ani. Temperatura globală s-a modificat cu 20C. Conform unor statistici, industria umană a poluat atmosfera în acelaşi an cu doar 3 miliarde t CO2 şi SO2.

1. Factori generatori

1.Deplasarea plăcilor tectonice;

2.Creşterea nivelului oceanic planetar, care generează presiuni mai mari asupra sutelor de insule vulcanice;

3.Factori geologici ciclici din perioadele inter şi intraglaciare, care nu sunt încă pe deplin înţeleşi.

Dintre cei trei factori, primul şi al doilea sunt esenţiali, deoarece ne aflăm în plină perioadă de topire a calotelor polare şi redistribuire a unor uriaşe cantităţi de apă în zonele ecuatoriale.

Din păcate, ultimii 15 ani au favorizat „ trezirea” a numeroşi vulcani care prezintă cel puţin semne de activitate sau erupţii de intensitate mică spre medie. Dintre aceştia, cel puţin 10 sunt deosebit de periculoşi, deoarece o erupţie majoră poate întuneca cerul deasupra continentelor şi modifica spontan clima timp de mai multe generaţii.4,5 Cei mai puternici vulcani din lume eliberează energii care le depăşesc pe cele ale celor mai puternice arme nucleare de mii de ori.

În anul 1815, cenuşa vulcanului Tambora a produs apusuri şi răsărituri de soare roşiatice în toată lumea, timp de 3 ani. Alte erupţii au acoperit practic Soarele timp de luni sau ani, provocând modificări abrupte ale climei. O serie de specii de animale au dispărut.

Cu toate acestea, fără vulcani nu ar putea exista apă, nori şi nici viaţă. Limita dintre menţinerea vieţii şi crearea unui haos climatic este una foarte sensibilă şi fragilă.

Fiecare vulcan activ poate fi un potenţial inamic al echilibrului climatic. În anul 1980, vulcanul Sf. Elena a dezintegrat 1,5 km dintr-un versant, transformându-l instantaneu în cenuşă. Au dispărut câteva sute de km2 de pădure şi şi-au pierdut viaţa 60 oameni.4

2. Clasificare

2.1. Vulcani cu magma fluida

Activitatea fiecărui vulcan este asociată cu mişcarea plăcilor tectonice. Acestea susţin masele oceanice şi terestre de deasupra mantalei de roci topite (magmă), care înconjoară nucleul de fier al planetei. Plăcile se deplasează în funcţie de curenţii de convecţie din manta. Lacurile de lavă din Hawaii reprezintă un exemplu miniatural al procesului din adâncuri. Curenţii de convecţie se

deplasează, fisurând suprafeţele de contact dintre două plăci. Atunci când aceşti curenţi ajung la suprafaţă, se formează vulcanul de tip fluid. Scoarţa pamântului este îndepărtată şi rocile noi se ridică la suprafaţă. Magma pătrunde printre fisuri şi produce o erupţie. Roca de mare adâncime, adusă de vulcan, se numeşte bazalt iar erupţia corespunzătoare se numeşte erupţie de lavă bazaltică. Odată cu apariţia bazaltului, se pot forma noi insule, precum Islanda sau Insulele Canare. Procesele vulcanice continuă şi după formarea noilor insule.

2.2. Vulcani de tip exploziv

Atunci când plăcile tectonice aflate în contact se ciocnesc în loc să se îndepărteze, se formează vulcani de tip exploziv. Una dintre plăci este forţată să intre în mantaua de lavă topită iar presiunea creată împinge şi fisurează placa de deasupra. Se formează un vulcan mult mai periculos, care erupe violent. Din nefericire, aceşti vulcani sunt cei mai numeroşi (majoritatea se întâlnesc la suprafaţă şi doar foarte puţini sunt submarini).

Un exemplu specific este vulcanul Shimabara care, în 1991 şi 1993, a erupt după 200 ani de tăcere. La poalele vulcanului, oraşul japonez cu acelaşi nume a trăit clipe de coşmar, când ziua s-a transformat în noapte datorită norilor de cenuşă.

2.2.1. Caracteristici

- Bolovani uriaşi, uneori de mărimea unui autobuz, se prăvălesc din cer, împreună cu tone de cenuşă abrazivă.

- Norii piroclastici care preced erupţiile mari sunt cei mai periculoşi. Temperatura interioară poate depăşi 5000C iar viteza de deplasare atinge şi 300 km/h.

- Ploile care preced o erupţie generează inundaţii cu torente de noroi fierbinte, bolovani şi acizi care pot îngropa casele până la acoperişuri. Noroiul se cimentează rapid după oprirea precipitaţiilor.