Infrastructuri critice - amenințări, pericole și sisteme de protecție

I. Introducere

Definitie:

Infrastructura critică este constituită din acele facilităţi, servicii şi sisteme informatice care sunt aşa de vitale pentru o ţară încât incapacitatea sau distrugerea lor va avea un impact debitant asupra securităţii naţionale, economiei naţionale, sănătăţii publice şi sigurantei şi funcţionării efective a guvernului. Infrastructurile critice sunt acele infrastructuri cu rol important în asigurarea securităţii în funcţionarea sistemelor şi în derularea proceselor economice, sociale, politice, informaţionale şi militare.

Infrastructurile sunt considerate critice datorită:

- condiţiei de unicat în cadrul infrastructurilor unui sistem sau proces;

- importanţei vitale pe care o au, ca suport material sau virtual (de reţea), în funcţionarea sistemelor şi în derularea proceselor economice, sociale, politice, informaţionale, militare etc.;

- rolului important, de neînlocuit, pe care îl îndeplinesc în stabilitatea, fiabilitatea, siguranţa, funcţionalitatea şi, mai ales, în securitatea sistemelor;

- vulnerabilităţii sporite la ameninţările directe, precum şi la cele care vizează sistemele din care fac parte;

- sensibilităţii deosebite la variaţia condiţiilor şi, mai ales, la schimbări bruşte ale situaţiei.

Componenţa infrastructurii critice:

- Distribuţia energiei electrice

- Petrol şi gaze

- Telecomunicaţii

- Sistemul financiar bancar

- Transportul

- Sistemele de aprovizionare cu apă

- Serviciile medicale de urgenţă

-Continuitatea activităţii guvernamentale

Tipologia infrastructurilor critice

- infrastructurile din spaţiul fizic;

- infrastructurile din spaţiul cosmic;

- infrastructurile din spaţiul virtual.

Infrastructurile critice au cel puţin trei componente ale fazelor critice:

- componenta interioară, care se defineşte pe creşterea (directă sau impusă) a vulnerabilităţilor infrastructurilor cu rol important în funcţionarea şi securitatea sistemului;

- componenta exterioară, care se defineşte pe infrastructurile exterioare cu rol important în stabilitatea şi funcţionalitatea sistemului şi a sistemelor în care sistemul este integrat, asociat sau relaţionat;

- componenta de interfaţă definită pe mulţimea infrastructurilor din imediata vecinătate, care nu aparţin nemijlocit sistemului, dar îi asigură acestuia relaţionările de care are nevoie pentru stabilitate, funcţionalitate şi securitate.

Studiul pericolelor şi ameninţarilor la adresa infrastructurii critice reprezinta una dintre cele mai acute provocări la adresa societăţii contemporane. Această provocare, rezultată directă a globalizării se datorează, pe fondul creşterii complexităţii şi interdependenţei între sectoarele infrastructurii, ponderii tot mai mari a pericolelor şi ameninţarilor asimetrice.

Infrastructurile critice au reprezentat totdeauna domeniul cel mai sensibil, cel mai vulnerabil al oricărui sistem şi al oricărui proces. Sensibilitatea decurge din rolul lor deosebit în structura, stabilitatea şi funcţionarea unui sistem, oricărui sistem şi oricărui proces. Vulnerabilitatea se defineşte pe imposibilitatea asigurării, prin proiect şi prin realizarea efectivă, a protecţiei corespunzătoare lor, dar şi prin creşterea presiunilor programate, direct sau indirect, intenţionate sau aleatorii asupra lor. Vulnerabilitatea este, în acest caz, direct proporţională cu rolul pe care îl joacă infrastructurile respective. De unde rezultă că, oricât de bine ar fi protejate, infrastructurile critice vor avea totdeauna un grad de vulnerabilitate ridicat, întrucât, de regulă, sunt primele vizate atunci când se urmăreşte destabilizarea şi chiar distrugerea unui sistem sau unui proces. Identificarea, optimizarea şi securizarea infrastructurilor critice reprezintă o prioritatea indiscutabilă, atât pentru gestionarii de sisteme şi procese, cât şi pentru adversarii acestora, adică pentru cei care urmăresc să atace, să destabilizeze şi să distrugă sistemele şi procesele vizate. Infrastructurile critice nu sunt şi nu devin critice, doar la atacuri sau din cauza atacurilor, ci şi in alte cauze, unele dintre ele greu de depistat şi de analizat.

Acesta este motivul principal pentru care, după atentatele cu bombă de la Wold Trade Center din 1993 si Oklahoma City din 1995, sintagma “infrastructură critică” este folosită, pentru prima dată în mod official, de guvernul American

Documentul care a impulsionat, în mod decisive, cercetările şi realizările în domeniu il eprezintă Ordinul executive nr. 13010 al preşedintelui Statelor Unite ale Americii din 15 iulie 1996 privind reducerea vulnerabilităţilor infrastructurii critice în caz de atac terrorist. Din cele mentionate observam ca terorismul reprezinta o amenintare curenta a infrastructurii critice. După atacurile teroriste de la 11 septembrie 2001 asupra complexului World Trade Center şi asupra Pentagonului, se consideră că infrastructurile sunt sau pot deveni critice în raport cu atacurile teroriste sau cu alte ameninţări, îndeosebi asimetrice. Acesta este doar un aspect sau un criteriu de identificare a infrastructurilor critice.