Hazarde Biologice - Epidemiile

Hazarde biologice sunt reprezentate de epidemii şi de invazii de insecte. Epidemiile sunt caracterizate prin imbolnavirea in masa ale populatiei, datorita unor agenti patogeni cum sunt viruşii, rickettsiile, bacteriile, fungii şi protozoarele. Cele mai grave maladii sunt transmise de agenti purtatori precum tantarii( malaria, febra galbena), musca tete( boala somnului), puricii, paduchii(tifosul exantematic). Epidemiile de mari proporţii poarta denumirea de pandemii au generat milioane de victime, mai ales in Evul Mediu( ciuma bubonica, spre ex. , in Europa). În prezent se manifesta maladia SIDA( Sindromul Imunodeficientei Dobandite), determinata de virusul HIV, cu transmitere sexuala sau prin transfuzii de sange. Epidemiile sunt favorizate de: ●saracie, lipsa de igiena, ●infestarea apei, ●aglomerarea gunoaielor menajere, ●înmultirea sobolanilor şi a cainilor comunitari.

Hazardele naturale, cum sunt inundaţiile sau cutremurele puternice, sunt însotite de pericolul declanşării unor epidemii.

Trei valuri de epidemii mortale În cazul dezastrului demografic produs în Mexic de epidemiile de variola exista opinii care maximalizeaza efectele bolilor si opinii care le minimizeaza. Astfel, o serie de cercetatori americani din deceniul noua al secolului trecut, încearca în scrierile lor sa avanseze ideea ca variola adusa de conchistadorii spanioli, din momentul în care „Hernan Cortes „entró en esta tierra", cum scria Francisco Ceynos în 1565, nu a facut victime înainte de 1540 si foarte putine dupa acest an. Dimpotriva, spun alti cercetatori care au luat în calcul toate însemnarile istorice si datele cuprinse in documentele vremii, în cadrul celor trei mari epidemii de variola, care au decimat populatia Mexicului din vremea Imperiului aztec, cea din 1520 a fost cea mai devastatoare. Un altfel de document, pe care pu]ini l-au luat în seama, apartine lui Munoz Camargo din provincia Tlaxcala care dateaza din 1580, desi a fost publicat de-abia în 1981.În acest text, Munoz Camargo scrie: „Spun ca prima epidemie (cea din 1520) a fost cea mai mare, fiindca a murit multa lume si a doua (din 1545) a fost foarte mare, ca a cuprins tot pamantul si a fost si cea din 1576, care n-a fost asa de mare ca primele doua...". Asta îl face pe un cercetator ca Robert McCaan sa spuna într-un amplu studiu: „dovezile oferite de o varietate de surse scrise în spaniola Nahuatl în timpul secolului al XVI duc catre o singura concluzie: Epidemia de variola din 1520 pare sa fi fost una dintre cele mai catastrofale crize demografice ale acelui secol în bazinul Mexic". Rata mortalitatii cauzate de variola între 1520 si 1521 a fost probabil mai mica decat cele cauzate de epidemiile din 1545-1546 si 1576-1577. Oricum, daca acceptam judecata cronicarului spaniol amintit mai sus, atunci trebuie sa admitem ca epidemia din 1520 a fost cea mai mare catastrofa demografica pentru populatia vorbitoare de Nahuatl din Mexicul central. Sa nu uitam, toate astea la o populatie care, într-un adevarat „razboi al cifrelor", numara dupa unii cercetatori 4,5 milioane oameni, în vreme ce dupa altii, era vorba de 30 milioane de suflete. Pe la jumatatea secolului al XVI-lea o serie de istorici si cronicari au început sa reflecte brutalitatea epidemiilor de variola care au lovit Mexicul. În 1542, Toribio de Motolinia scrie despre „trei mari devastari" care au lovit in anul 1521, razboiul, mizeria si variola. La doar cativa ani dupa ce manuscrisele lui ajung în Spania (si în timp ce autorul se afla în Guatemala), a lovit marea epidemie din 1545. 30 de ani mai tarziu, o noua epidemie de variola se abate asupra populatiei Mexicului si e randul altor cronicari sa înregistreze evenimentul. Astfel, Bernardino de Sahagún, preot franciscan, in 8 noimebrie 1576 ofera un raspuns direct la întrebarea daca acea epidemie va ucide toata populatia nativa. Sahagún scrie, facand un fel de istoric al catastrofei demografice cauzate de variola, ca atacul din 1520 a fost extrem de mortal, mult mai groaznic decat razboiul („a murit un numar infinit de oameni", dar cea mai groaznica dintre toate a fost epidemia din 1545, cand „o duhoare universala se ridica în aer" si cand „în Noua Spanie au murit aproape toti oamenii care erau în case". Numai în Tlatelolco, Sahagún afirma ca a îngropat 10.000 de oameni înainte de a se molipsi si el. În momentul în care scria, în noiembrie 1576, numarul mortilor crestea cu fiecare zi.