Grupa Sudică a Carpaților Orientali

Poziția geografică în cadrul țării

Se află în partea central estică a României între văile Oituzului şi Prahovei pe circa 110 lungime şi 100 km lăţime,constituind o legatură între Carpaţii Orientali şi Carpaţii Meridionali. Această grupă mai poartă şi denumirea de grupa sudică a Carpatilor Orientali.

Limitele cu unitățile sau subunitățile vecine

N - Grupa Centrală a Carpaţilor Orientali (Depresiunile Vârghiş, Baraolt, Plăieşti)

V - Carpaţii Meridionali (Grupa Bucegi) cu Văile Prahovei, Cerbului, Bârsei, Groşetului, Şincăi

S - Subcarpaţii de Curbură

E - Subcarpaţii de Curbură

Unitățile și subunitățile:

Munții Vrancei, Munții Buzaului, Munții Teleajenului și Doftanei, Munții Timişului, Depresiunea Brașov

Grupa Sudică a Carpaţilor Orientali au rezultat în urma subducţiei ce s-a produs între placa Transilvăneană şi placa Mării Negre.

Depresiunea Braşov are origine tectonicã, dezvoltatã la finele pliocenului şi în cuaternar, printr-o subsidenţã activã în compensaţie intensei activitãţi vulcanice de acumulare din nord. Ca urmare, în relief se impun pe cea mai mare parte a ei şesul mlãştinos iar la contactul cu munţii glacisuri şi conuri piemontane.

FUNDAMENTUL

vârstă cretacic-paleogen

litologie fliş intern şi conglomerate

structură sinclinală şi anticlinală

tectonică - mişcările tectonice care s-au produs prin subducerea plăcii Est-Europene cu cea a Transilvaniei, au dus la o accelerare a subsidenţei, prin dezvoltarea unor bazine sedimentare din unitatea flişului cretacic, dar şi exondarea în regiunile cristaline şi afundarea bazinului Ghimbav-Rucăr.

FORMAȚIUNILE SEDIMENTARE

vârstă dacian-cuaternar

litologie marne, calcare,gresii

structură sinclinală şi anticlinală

tectonică - mişcările tectonice au condus la un grad accentuat de fragmentare, reţeaua hidrografică cea mai importantă îndreptându-se spre est şi sud: Putna,cu Năruja şi Zăbala, Râmnicul Sărat şi Slănicul (de Buzău),Telejeanul, Doftana şi Prahova.

DEPOZITELE SUPERFICIALE

vârstă miocen superior - pliocen mediu

litologie gresia de Kliwa

structură sinclinală suspendată

distribuție în raport cu formele de relief Zonă de interferenţă Carpaţi-Subcarpaţi, care se prelungeşte în Depresiunea Drajna-Chiod, până la Bâsca Rozilei.

Morfometrie

În Carpaţii de Curbură, altitudinile maxime de peste 1800 m , se înscriu în partea externă (Ciucaş 1954 m, Vârful Neamţu 1923 m, Piatra Mare 1843 m) constituind noduri orografice din care se desprind spre sud culmi prelungite. O treaptă marginală, de circa 1000 m, se găseşte în munţii ce delimitează Depresiunea Braşov. În partea partea nordică şi estică, altitudinile maxime depăşesc foarte rar 1000 m ( Măgura Coldlei 1292 m, Vârful Cetăţii 1104 m, ambele în munţii Perşani, Păduri 1213 m, Bodoc 1193 m în Munţii Bodoc, Gurgău 1017 m, în Munţii Baraolt).

Un element characteristic Carpaţilor de Curbură, îl constituie multitudinea nivelelor de eroziune, datorită eterogenităţilor rocilor şi tectonicii pronunţate. Astfel, au fost individualizate următoarele nivele de eroziune: 1700-1500 m, 1400-1300 m (care urcă în vest la 1500-1600 m) 1200-800 m , şi cel denumit al ,,predealurilor” la 1100 -600 m (G.Vâlsan, 1940, V.Mihăilescu, 1963).

Tipuri genetice și forme de relief

Alcătuirea geologică din fliş a permis o fragmentare mai mare a reliefului. Varietatea rocilor sedimentare a impus un relief petrografic cu forme specifice: relief ruiniform pe conglomerate (turnuri, ciuperci, Sfinxul Bratocei - în Munţii Ciucaş), relief dezvoltat pe gresii (Munţii Buzăului), relief carstic (Munţii Bârsei), relief dezvoltat pe nisipuri (dunele de nisip de la Reci în Depresiunea Braşovului).