Geografie economică mondială - schimbarea climatică

Schimbarea climatica

Ni se spune sa actionam acum daca dorim salvarea planetei de o catastrofa climatica. Problema este ca ar putea fi prea tarziu. Stiinta este stabilita si pagubele deja au inceput sa se produca. Singura intrebare ce se ridica acum este daca ne vom opri din jocurile politice si vom imbratisa cele cateva optiuni imperfecte care ne-au ramas.

“Oamenii de stiinta au pareri impartite”

Nu,nu au. In anii de inceput ai dezbaterii privind incalzirea globala, exista o controversa aprinsa asupra faptului daca planeta se incalzea, daca oamenii erau cauza si daca se va dovedi a fi o problema insemnata.

Dezbaterea s-a incheiat de mult. Desi detaliile prognosticurilor viitoare raman neclare, nu exista inca o intrebare concreta cu privire la cadrul general a ceea ce urma sa vina. Fiecare academie nationala de stiinta, liste lungi de laureati ai premiului Nobel si, in ultimii ani, chiar si consilieri de stiinta ai presedintelui George W. Bush, au cazut de acord asupra faptului ca noi incalzim planeta. Intradevar, pe acest domeniu exista un proces stiintific mai minutios, decat asupra oricarui alt subiect: acum doua decenii, Natiunile Unite au format Consiliul Interguvernamental cu privire la schimbarea climatica(IPCC) si au lasat in sarcina oamenilor de stiinta sintetizarea stiintei si dezvoltarea concluziilor. Rapoartele indica inca din 1995 ca incalzirea globala este periculoasa si a fost cauzata de oameni. Cel mai recent raport al consiliului, din noiembrie 2007, indica faptul ca este “foarte probabil” (definit ca peste 90% cert,sau oricat de sigur conform stiintei) si caldura datorata emisiilor activitatilor umane au cauzat “cea mai mare crestere a temperaturilor globale medii inca de la mijlocul secolului XX”.

In orice caz, multi oameni de stiinta sunt de parere ca IPCC a fost prea conservator deoarece tarile membre trebuie sa-si retraga concluziile si pentru ca este un interval mare de timp. Ultimul raport sintetizeaza informatii din prima parte a decadei, nu ultimele rezultate infricosatoare, asemeni a celor ce vedem in zona artica.

In vara lui 2007, ghetarii din Oceanul Arctic s-au topit. Se topesc cate putin in fiecare vara, bineinteles,dar de aceasta data a fost diferit- de la sfarsitul lunii septembrie, era cu 25% mai putina gheata decat a fost masurata vreodata. Si nu a fost singurul accident de acest gen. Inca de la sfarsitul sezon de vara din 2008, asa de multa gheata s-a topit incat trecatorile din nord-vest si nord-est s-au deschis. Cu alte cuvinte, se poate naviga cu cusurinta Oceanul Arctic. Modelele computerizate, care au cativa ani vechime, afirma ca acest lucru nu ar fi trebuit sa se intample pana in secolul XXI. Pana si scepticii nu pot disputa aceste evenimente alarmante.

“Avem timp”

Gresit. Timpul poate fi partea cea mai dificila din ecuatie. Situatia este nelinistitoare privind topirea ghetii din zona artica nu numai datorita faptului ca incalzeste rapid planeta, dar o si poate incalzi rapid. Calota veche reflecta 80% din radiatiile solare inapoi in spatiu; apa lasata in urma absoarbe 80% din acestea. Procesul se amplifica. Si sunt si alte astfel de evenimente asemanatoare. Altul apare ca dezghetul permafrostului nordic. Cantitati mari de metan prins in subsol,sub gheata incep sa fie emanate in atmosfera; metanul este si mai poluant decat dioxidul de carbon.

Aceste exemple reprezinta motive intemeiate de ce multi experti sunt acum grabiti in estimarea a cat de repede ar trebui sa utilizam alti combustibili decat cei fosili. Rajenda Pachauri, economist Indian, care a primit Premiul Nobel pentru pace in 2007 alaturi de Al Gore, din partea IPCC, a afirmat recent ca trebuie sa incepem formularea unor reforme fundamentale pana in 2012 sau sa observam cum sistemul climatic scapa de sub control; James Hansen,om de stiinta de la NASA, care a fost primul ce a anuntat schimarea climei inca de la sfarsitul anilor 80’, a afirmat ca trebuie oprita arderea carbunilor pana in 2030. Sigur.

Tot ce contribuie la schimbarea climei Copenhagei se spune ca va avea loc in decembrie 2009, mai rapid decat a aratat acum cativa ani. Se pare ca o problema este un numar mic: nivelul de dioxid de carbon din aer. Hansen afirma ca 350 de parti dintr-un million este cel mai inalt nivel pe care il putem mentine daca “umanitatea doreste sa conserve o planeta similara cu una pe care civilizatia s-a dezvoltat si in care viata de pe Pamant este adaptata”. Dar deoarece am trecut de acest prag- aerul este momentan aproximativ 387 parti dintr-un million si in crestere cu 2 parti annual- incalzirea globala apare nu ca o problema grava, ci mai mult ca o “urgenta Doamne-ajuta”.

“Schimbarea climei va ajuta atatea locuri pe cat va distruge”

Iluzii. Pentru o lunga perioada de timp, bilantul castigatori - perdanti era aproape standard. In timp ce schimbarea climei va cauza inundarea sau uscarea unor zone ale globului, alte parti mai frigide, mai ploioase, ar putea avea macar cateva zile mai calduroase pe an. Sau o astfel de gandire a trecut. Dar, mai recent, modelele au inceput sa arate ca dupa un anumit punct aproape toata planeta va avea de suferit. Recoltele ar putea fi mai usor de obtinut in unele zone ale planetei pentru cateva decade, pericolul inghetului fiind inlaturat, dar in timp, amenintarea caldurii excesive si secetei va fi aproape sigur mai puternica.