Etajele de vegetație

In prezent, vegetatia spontana ocupa aproximativ 43 % din suprafata tarii noastre, repartizata astfel: 47 % in regiunile de munte, 37 % in cele de dealuri si 16 % in campie. Neuniformitatea repartitiei se pastreaza si in raport cu diversele formatii vegetale. Astfel, padurile din tara sunt reprezentate prin 61 % in regiunile muntoase, 29 % in cele de dealuri joase si coline si prin numai 10 % in campii si lunci. Se constata o anumita dispozitie altitudinala a vegetatiei, aspect cunoscut sub denumirea de etajare. Etajul de vegetatie poate fi definit ca ansamblul suprafetelor ocupate de o vegetatie caracteristica, determinata de modificarile altitudinale ale factorilor edafo-climatici si lito-orografici din cadrul unei zone date. Modificarile induse de activitatile umane, precum si unele conditii locale, determina existenta in cadrul etajelor de vegetatie, pe langa formatiunile vegetale caracteristice, si a unor comunitati vegetale nespecifice, care ocupa suprafete variate. Exista mai multe sisteme de clasificare si denumire a etajelor de vegetatie. Cel mai larg raspandit este cel care face delimitarea pe baza vegetatiei lemnoase: - etajul montan - cu subetajele inferior - al padurilor de fag, mijlociu - al padurilor de amestec si superior - al molidisurilor pure; Limitele altitudinale ale acestor etaje prezinta variatii determinate de pozitia latitudinala a masivelor muntoase (spre nord limita inferioara scade), de orientarea versantilor, de curentii dominanti ai maselor de aer (cei din vest favorizeaza inaintarea vegetatiei pe altitudine, cei estici, fiind uscati si reci in timpul iernii, coboara limita superioara a formatiunilor forestiere). Fiecare etaj are aspectul unui mozaic de grupari vegetale, dintre care numai unele au valoare de diagnoza altitudinala.

a. Etajul montan inferior Vegetatia zonala a acestui etaj o constituie fagetele, consituite preponderent din fag (Fagus silvatica), ocupand in Carpati o banda lata cuprinsa intre (600 m) 700 m si 1300 m (1400 m) altitudine. Ele pot sa apara si extrazonal, pe vai si versanti umbriti, coborand la 100 m (300 m) altitudine, iar pe versantii insoriti si pe calcare, urcand pana la 1600 m altitudine. La limita inferioara fagetele trec adesea in fageto-gorunete sau fageto-carpinete, gorunul (Quercus petraea) sau carpenul (Carpinus betulus) devenind codominante, iar la limita superioara vin in contact cu fageto-bradetele sau fageto-molidisurile, constituite preponderent din fag si brad (Abies alba) sau fag si molid (Picea abies). In afara de aceste specii, in stratul arborilor mai putem intalni paltinii (Acer platanoides, A. pseudoplatanus), teii (Tilia cordata, T. platyphyllos), scorusul (Sorbus aucuparia), plopul tremurator (Populus tremula), mesteacanul (Betula pendula). Acestia din urma insa, apar doar sporadic si numai in partea superioara a etajului. Stratul arborilor are acoperire mare, frunzisul este dens, constituind un ecran foarte putin penetrabil pentru ...