Diferența dintre Meteori și Meteoriți

Ce sunt meteorii?

În Sistemul Solar există mult mai multe obiecte cosmice în afară de Soare şi planete. Avem resturi rămase de la formarea planetelor, cu mărimi cuprinse de la 1 atom până la sute de kilometri. Cele mai mari bucăţi se numesc asteroizi şi comete iar cele medii ca mărime (de la bolovani imenşi până la praf foarte fin) se numetesc meteori.

Meteorii sunt bucăţi de fier şi de rocă, de diverse dimensiuni, rezultate în urma coliziunii dintre asteroizi sau formaţi în urma dezintegrării cometelor în fragmente. Pot fi şi bucăţi rupte din asteroizi sau din alte planete. Sunt denumirea ştiinţifică pentru "stele căzătoare".

Diferenţa dintre meteori şi meteoriţi

Meteorul este un fenomen ceresc şi atmosferic, care constă în apariţia pe cer, mai ales noaptea, a unui punct luminos care se mişcă cu o viteză mare (fig.1). Acest lucru este provocat de pătrunderea în atmosferă a particulelor solide din spaţiul interplanetar, care prin frecare cu aerul sunt volatilizate, rareori ajungând sub formă de meteoriţi. De pe Pamânt se văd anual cca. patru miliarde de meteori. Mai frecvenţi sunt la anumite date ale anului.

fig.1 - Meteor

Meteorit este un corp solid din spaţiul interplanetar care străbate

atmosfera Pamântului, ajungând până la sol. Masa meteoriţilor variază de la câteva grame până la sute de tone, dimensiunile lor variază de la câţiva milimetri până la zeci de metri.

Oamenii de ştiinţă au calculat că masa Pământului creşte în fiecare an cu aproximativ 10.000 de tone, datorită materiei meteoritice. În mare parte acest material este format din bucaţi foarte mici, de dimensiuni micrometrice.

De unde provin?

La acest capitol părerile sunt împărţite. Unii cercetători sunt de părere că meteorii provin mai degrabă din Sistemul Solar decât din spaţiul interstelar. Compoziţia acestora poate fi asemănătoare cu cea a asteroizilor, a planetelor sau a Lunii. Ca un argument în plus la această variantă de provenienţă este şi faptul că mare parte din cei aprox. 22.000 de meteoriţi găsiţi pe Pământ sunt resturi din centura de asteroizi. Doar 18 din ei se pare ca provin de pe Lună, şi numai 14 de pe Marte. Încă nu s-au găsit resturi de comete, ci doar de asteroizi datorită faptului că deşi fragmentele de cometă pot avea o energie de ciocnire asemănătoare cu cea a fragmentelor de asteroizi, ele zboară cu o viteză mult mai mare şi sunt mult mai mici, ceea ce face ca atmosfera Pământului să le ardă fără probleme.

De partea cealaltă este printre alţii, cercetatorul francez François Raulin, specialist în exobiologie, care consideră că meteoriţii sunt, în primul rând, singurii "martori" ai formării Sistemului Solar. El îşi clădeşte teoria pe baza că: "Un imens nor de praf interstelar s-a transformat într-o nebuloasă primară care, ulterior, a dat naştere unei protostele (tânarul Soare), precum şi unor planetezimale (corpuri foarte mici, la început cu forme neregulate, care orbitau în jurul Soarelui), un fel de embrioni ai viitoarelor planete, care au evoluat diferit, în funcţie de masa lor şi de distanţa faţă de steaua centrală, aflată şi ea în formare. Cele mai apropiate şi implicit cele mai calde au pierdut o mare parte din elementele lor volatile şi s-au transformat în planete telurice, cu o foarte mare densitate - Mercur, Venus, Terra, Marte. Planetele mai îndepartate de Soare au conservat elementele uşoare ale nebuloasei - hidrogen şi heliu - şi astfel s-au format planetele gigant gazoase - Jupiter, Saturn, Uranus şi Neptun". Potrivit acestui scenariu, meteoriţii ar reprezenta singurii "martori" ai formării nebuloasei solare, în sensul că cei mai mulţi dintre aceştia ar păstra în componenţa lor până la 91% materie interstelară pre-solară (deci dinaintea formării Soarelui), mai mult sau mai puţin modificată în timp.

Compoziţia meteorilor

Meteoriţii constituiţi în special din fier se numesc siderite, cei care conţin silicaţi şi au forma unei pietre se numesc aieroliţi, iar meteoriţii care au un aspect sticlos de culoarea negru-verzuie, poartă numele de tectile.

Pământul - ţintă uriaşă?

Pământul se intersectează în fiecare zi cu o mulţime de fragmente pe care le atrage. Cele mai mici ard complet, şi cad pe sol sub forma unor pulberi foarte fine. Cele mari, arzând (fig.2) formează pe cer trene luminoase şi foarte frumoase. Fragmentele mai mari pot exploda uneori în atmosferă, producând o lumină puternică numită bolid, dar nu ard în întregime. Acestea intră în atmosferă cu o viteză între 15 şi 65 km/s. Ca o comparaţie: cea mai rapidă armă lansează un glonţ cu o viteză de 1,5 km/s. Când meteoroizii intră în atmosferă cu această viteză enormă, aerul din jurul lor precum şi ei se aprind din cauza frecării cu aerul. Aerul din jurul lor se încălzeşte la o temperatură de câteva mii de grade. Astfel noi vedem o dâră luminoasă pe cer, numită meteor.