Coeziune și Redistribuire

Politica de zi cu zi se refera in mare masura la distribuirea beneficiilor si a pierderilor printer participantii oricarui sitem. In functie de natura sistemului, participantii respective pot fi tari, regiuni, diferite grupuri si clase sociale sau chiar indivizi.

O distribuite relative echitabila a castigurilor si a pierderilor poate fi un factor determinant pentru continuarea procesului de integrare. Planurile de integrare regionala in alte parti ale lumii au esuat adesea tocmai din cauza nereusitei de atrata efectiv aceasta problema. Ar fi fost surprinzator dac politica distributionala n-ar fi aparut pe scena europeana. Intr-adevar, absenta ei ar fi putut fi interpretata ca un semn indubitabil de irevelanta a UE ca sistem politic si economic. Dar ,,euroentuziastii”nu ar trebui sa aiba motive de ingrijorare. Impactul distributional al integrarii a fost de prima importanta in mintea politicienilor nationali si areprezentantilor diferitelor grupuri de presiune, influentand puternic chiar de la bun inceput negocierile din cadrul institutiilor economice.

Lucrul acesta e evident deja in primul set de acorduri, pe care se bazau tratatele de la Paris si Roma. Totusi,in acel pachet de acorduri s-au facut foarte putine prevederi referitoare la instrumente explicit redistribuitive. La acestea s-a ajuns mai recent, in contextual recesiunii economice internationale din anii 70’, a divergentelor interne tot mai mari in cadrul UE, cauzate in special in rundele successive de largire si, nu in ultimul rand, de adancirea progresiva a procesului de integrare.Redistribuirea este unul din elementele centrale economiei mixte europene la nivel national;acest lucru e tot mai adevarat si in cazul UE, desi exista inca o mare diferenta intre cele doua niveluri. Redistibuirea poate fi de asemenea considerate ca un indicator al coeziunii politice si sociale a noului system; transferurile mari de fonduri, ca o expresie concreta a solidaritatii, presupun existenta unui dezvoltat simt a ,,gemeinschaft”-ului(o comunitate bazata pe valori comune)care nu este, desigur, o trasatura a organizatiilor internationale. Obiectivul UE se extinde acum dincolo de o distribuire echilibrata a castigurilor si pierderilor associate cu integrarea. Obiectivul explicit inscris in tratat este reducerea inegalitatilor existente intre regiuni.

Probabil, principala dioficultate nu consta atat in identificarea si definirea acestor probleme cat in explicare si mai ales in probabilitatilor de rezolvare a lor.

Problemeleregionale se refera la persistenta unor mari inegalitati intre diferitele regiuni a aceleasi tari in cea ce priveste venitul, inclusive concurenta perfecta, ocuparea deplina a fortei de munca, profit constant la scara data si mobilitatea perfecta a factorilor de productie. Literatura asupra economiilor regionale se concetreaza in mod special asupra variantelor forme de esec al pietelor, ceea ce e o indepartare radicala de la supozitiile modelelor neoclasaice.

Ea accentueaza existenta economiilor de scara si acurbelor de instructie pentru firme individuale. Ea prezinta economiileexterne, cum ar fi avantajele de locatie associate cu accesul usor la pietele mari,centre administrative si financiare, sursa de mana de lucrucalificata si cunostinte tehnologice. Ea sustine ca natura imperfecta a pietelor muncii poate duce la situatii in care retributia baneasca san u reflecte neaparat ratele de productivitate in regiunea respective. Mai mult , mobilitatea interregionala a maini de lucru,care este, cu siguranta, departe de a fi perfecta, poatea avea efecte nocive in cea ce priveste inegalitatile regionale, in sensul ca migrarea catre zone de dezvoltare rapida este determinate de membrii cei mai dinamici si mai bine pregatiti ai fortei de munca din regiunile intarziate.(Myrdal,1957;Robson,1987, Prud’homme,1993)

Desi noile teorii nu resping definitive vechea premise ricardiana referitoare la efectele positive ale liberului schimb asupra bunastarii, asociata in aceste teorii,in principal, cu economiile de scara si concurenta sporita, aceasta concluzie este acum insotita de multi de ,,daca” si ,,dar”. Este putin probabil ca pierderile si castigurile din liberalizarea comertului sa fie distribuit egal intre diferite tari si regiuni. Tarifele, subsidiile si strategiile comerciale pot avea o perfecta justificare din punct de vedere al unei singure tari, desi riscurile de esc al pietelor trebuie sa fie puse alaturi de riscurile esecului guvernamental, si ele foarte reale. Asemenea politici ar avea un effect dezastruos, daca ar fi continuate de catre toate tarile implicate. Se distinge o problema interna de una internationala in ceea ce priveste inegalitatile economice este gradul mai mare de mobilitate a fortei de munca din cagrul unei tari si transferal automat al resurselor prin buget central , factor ice sunt destinati sa compenseze lipsa de comert independent, a strategiilor monetare si cursurilor de schimb pentru regiuni separate. Cu toate acestea, odata cu adancirea treptata a integrarii europene si in special cu crearea pietei interne si apoi UEM, aceasta distinctie va deveni din ce in ce mai putin evidenta, in special in cea ce priveste instrumentele politice gandite sa influentezepreturile relative si alocarea de resurse printer tarile member ale UE. Politicile de comert iindependent sunt demult integrate in contextual politicii comerciale commune a UE. Politica monetara si a cursului de schimb vor trebui sa fie safcrificate si ele pe altarul uniunii monetare, in care caz comertul intraeuropean va fi determinat de avantaje absolute sin u comparative;astfel, inegalitatile din interiorul UE vor fi transformate efectiv in probleme regionale. Pe de alta parte, frontierele lingvistice si culturale vor ramane probabil pentru multa vreme un obstacole major in calea mobilitatii fortei de munca in cadrul UE. De fapt, nici nu ar fi de dorit din punct de vedere politic ca mobilitatea fortei de munca sa actioneze ca un important mechanism de ajustare intre tarile member. Astfel, eliminarea problemelor regionale serioase in cadrul unei Uniuni din ce in ce mai omogene va trebui sa depinda in mod essential de doi factori, respective flexibilitatea pietelor de bunuri si a factorilor de productie, pe de o parte, si masurile de compensatie , de cealalta parte. Masurile de compensatie ar putea fi de asemenea sa influenteze si alocarea resurselor sau sa actioneze ca o forma de redistribuire.