Câmpia Romana

Relief si subdiviziuni

Este marginita la sud si est de Dunare, iar la nord de Podisul Getic, Subcarpatii si podisul Moldovei.

Intre aceste limite, Campia Romana apare ca o depresiune - in sens geologic - puternic sedimentata.

Ea este o regiune de platforma, relativ rigida (platforma Moesica).

Fundamentul Campiei Romane, situat la adancimi variabile, dar care cresc in fata arcului carpatic, este alcatuit din sisturi cristaline foarte vechi (proterozoice si paleozoice.

Acest fundament este o mica placa tectonica aflata intr-o usoara subductie sub placa ce poarta arcul carpatic.

Stiva de sedimente este formata din roci mezozoice (in baza) si neozoice, in continuitate de sedimenetare, spre suprafata, ceea ce arata ca umplerea depresiunii din Campia Romane s-a facut relativ continuu.

La sfarsitul Pliocenului si in Cuaternar s-au depus nisipuri, pitrisuri. argile si loess care au dus la transformarea lacului pontic in uscat, de la vest spre est si de la nord spre sud.

In unele parti ale Campiei Romane au avut loc scufundari lente subsidente, cea mai cunoscuta fiind cea de pe cursul Siretului Inferior, care se continua si in prezent.

Cuvertura de loess acopera interfluviile, ajungand in partea de est la grosimi considerabile (40 m, in Campia Hagienilor).

Suprafata campiei inclina de la nord la sud, asa cum curg si raurile, precum si de la vest la est, cum s-au retras apele lacului Cuaternar.

Partea cea mai joasa (10-20 m altitudine) se afla pe Siretul Inferior, unde, pe un teritoriu de lenta scufundare, s-a format o mare zona de confluente, spre care se recurbeaza raurile in evantai.

Altitudinea maxima este de 300 m, la Pitesti.

Relieful Campiei Romane se caracterizeaza prin vai largi si interfluvii netede, numite popular campuri, cu mici depresiuni formate prin tasare si sufoziune (crovuri).

Prezenta nisipurilor determina aparitia unui relief de dune, ca in sudul Olteniei, in estul Campiei Romane (de-a lungul Ialomitei, Calmatuiului) si Campia Tecuciului (la Hanu Conachi).

Forma Campiei Romane, aspectul si adancimea la care se afla fundamentul ei intre Focsani si Zimnicea, influenteaza modul de propagare a undelor seismice care au epicentru in Carpatii si Subcarpatii de Curbura, imprimandu-le o directie de la nord-est spre nord-vest.

Totodata aliniamentul Faurei-Urziceni-Bucuresti-Alexandria este fasia cu ce mai mare amplitudine termica medie anuala (26 gr.C).

In cadrul Campiei Romane exista trei tipuri genetece de campii: campii piemontane, campii de subsidenta si campii tabulare (cu interfluvii intre vai).

a) Campiile piemontane s-au format la iesirea unor rauri (Arges, Ialomita, Dambovita, Prahova, Buzaul, Ramnicul Sarat, Putna) dintr-o zona mai inalta (piemontul Getic sau Subcarpatii Curburii), unde datorita nivelului de baza local si rupturii de panta are loc o depunere brusca a aluviunilor mari, transportate in reteaua hidrografica sub forma unor campii de imprastiere (sau delte continentale) cu aspect piemontan.

Mai cunoscute sunt: Campia Pitestilor, Campia Targovistei, Campia Ploiestilor si Campia Ramnicului).

b) Campiile de subsidenta se formeaza datorita coborarii lente (subsidentei) suprafetei totpografice si genereaza cursuri meandrate, baltiri, inmlastinari, iar raurile au un caracter divagant (ratacitor).

Principalele campii de acest fel sunt: Campia Titu, Campia Buzaului, Campia Siretului Inferior.

c) Campiile tabulare au o origine lacustra, sunt inmar parte terasate datorita migrarii orizontale si adancirii raurilor mari (Jiu, Olt, Arges, Dunare) si sunt acoperite cu loess (crovuri, gavane, padine) devin mai accentuate mai numeroase si caracteristice.

Principalele campii tabulare sunt: Campia Olteniei (la vest de Olt) cu Campia Bailestilor si Campia Burnazului, Campia Boianului, Campia Gavanu-Burdea, Campia Burnazului, Campia Vlasiei, Campia Baraganului cu Baraganul Calmatuiului, la nord si Baraganul Ialomitei la sud si Campia Brailei.

In sudul si estul Campiei Romane se afla Lunca Dunarii, influentata de actiunea directa a fluviului.

Subdiviziunile majore ale Campiei Romane sunt: Campia Olteniei, sectorul Olt-Arges, Campia Bucurestilor, Baraganul, Campia Estica, la care se adauga Lunca si Baltile Dunarii; fiecare subdiviziune majora are o serie de subdiviziuni mai mici, care vor fi mentionate in caracterizarea subunitatilor regionale ale Campiei Romane.

Clima si hidrografia

Campia Romana are un climat cu medii temice anuale ridicate (10-11 gr.C), inscriindu-se in zona cu cele mai ridicate valori din tara, dar cu precipitatii reduse (450-600 mm/an) si secete frecvente.

Se constata o accentuare a continentalismului climatic de la vest la est, vizibil mai ales in privinta precipitatiilor, care scad de la 600 mm la mai putin de 500 mm in Baragan.

Continentalismul temic accentuat este dat de diferenta dintre temperaturile medii ale lunilor extreme, care, pe aliniamentul Faurei-Urziceni-Bucuresti-Alexandria au valori de 26 gr.C.

Pe cuprinsul Campiei Romane se manifesta trei feluri de influente: submediteraneene in Campia Olteniei (cu ploi de toamna si ierni blande), de tranzitie de la influentele oceanice si submediteraneene la cele de ariditate in partea centrala (cu precipitatii ce scad cantitativ spre est si temperaturi mai ridicate iarna) si de ariditate in Baragan (cu un continentalism accentuat, ierni reci, vericalde si secete).

Campia Romana este strabatuta in principal de raurile din grupa sudica, precum si de cateva din grupa estica, toate culese de Dunare si avandu-si izvoarele in Carpati si Subcarpati si numai cateva in campie (Desnatui, Calmatui).