Apele în Carpați

A. Apele subterane

80% din apele subcarpatice se regenerează în Carpaţi datorită cantităţilor mai mari de precipitaţiilor şi a rocilor ce permit acumularea şi circulaţia apelor.

A.1. Apele freatice în Carpaţi sunt condiţionate de structura geologică şi prezintă câteva caracteristici:

- pantele mari imprimă un drenaj mai intens

- apele freatice sunt bine reprezentate în cadrul scoarţelor de alterare de pe interfluvii

- în rocile cristaline şi magmatice se găsesc cantităţi importante de ape datorită fisuraţiei puternice ce caracterizează aceste roci

- acelaşi fenomen se întâlneşte şi la gresii şi conglomerate cu grad ridicat de fisurare

- pe roci eruptive acumularea apelor e favorizată de prezenţa, şi mai ales de grosimea stratelor de piroclastite.

Gradul de mineralizare a rocilor eruptive este cuprins între 50 şi 250 mg/l în unităţile montane alcătuite din roci eruptive şi cristaline şi ajunge la 500 mg/l în ariile alcătuite din gresii şi conglomerate.

Apele freatice din cadrul depresiunilor intracarpatice se acumulează mai ales în depozitele cuaternare şi au o mineralizare mijlocie (400 – 800 mg/l), şi sunt adesea de tip bicarbonatat calcice.

A.2. Apele de adâncime sunt prezente în şisturi cristaline şi în unitatea eruptivă destul de izolat datorită compactizării mari a acestora. Prin urmare, apele pot pătrunde doar pe linii importante de falie până la adâncimi mari. Rezerve mai mari există în structurile sinclinale ale cuverturii sedimentare, în calcarele şi conglomeratele de vârstă mezozoică, în flişul cretacic şi paleogen şi vulcanogen-sedimentare. Apele de adâncime nu lipsesc nici din depozitele pliocen-cuaternare din depresiunile intracarpatice sau din marile culoare tectonice.

A.3. Apele minerale Geneza şi apariţia lor sub forma izvoarelor e legată de existenţa faliilor de adâncime, de prezenţa lanţului vulcanic, dar şi de cea a zăcămintelor de petrol, cărbune şi sare. În Carpaţi sunt prezente mai multe categorii de izvoare minerale:

- ape clorosodice: Depr. Maramureşi, Depr. Comăneşti

- ape sulfuroase se găsesc mai ales în Carpaţii Orientali şi prezenţa lor e legată de sulfurile din rocile metamorfice, de cele din aria vulcanică (cum e cazul M. Călimani), sau de zăcămintele de cărbuni (Lueta, Depr. Comăneşti)

- apele carbogazoase sunt prezente în aureola mofetică din Carpaţii Orientali (aici sunt peste 1500 de izvoare dintre care amintim: Vişeul de Sus, Jigodin Băi, Zăbala) şi din sudul M. Apuseni.

- apele bicarbonatate carbogazoase se găsesc în sud-estul M. Rodnei (Valea Vinului, Parva, la Bilbor şi Borsec), în Depr. Oaş, în M. Baraolt şi Bodoc, în Depr. Braşov la Zizin

- apele feruginoase carbogazoase – sunt legate tot de aureola mofetică din Carpaţii Orientali (la Vatra Dornei, Poiana Negrii, Bicaz, Miercurea Ciuc, Tuşnad, Malnaş Băi)

- ape radioactive se găsesc la Băile Herculane, Băile Tuşnad, Sângeorz Băi.

B. Râurile în Carpaţi

B.1. Caracteristici morfometrice Acestea sunt condiţionate de tectonică, litologie, de caracteristicile morfologice ale reliefului, de cantitatea de precipitaţii şi de gradul de acoperire cu vegetaţie al bazinelor hidrografice.

În Carpaţi întâlnim o reţea hidrografică rectangulară în care confluenţa se realizează sub unghiuri de 65-90° care este specifică regiunilor cristaline (Râul Mare, Bistra, Lotru, Bistriţa cu afluenţii săi Neagra, Bistricioara, Bicaz). Un alt tip de reţea frecvent întâlnită în unitatea montană este cea radiară (în masivele cristaline izolate dar mai ales în munţii vulcanici – M. Pietrosu Călimaniului, Harghita, Gurghiu).

În funcţie de distribuţia spaţială a sistemelor hidrografice, în raport cu principalii colectori şi cu influenţele maselor de aer care determină caracteristicile regimului de scurgere se poate stabili gruparea sistemelor hidrografice din Carpaţi astfel:

- Grupa râurilor de nord-vest: afluenţii direcţi ai Tisei, Vişeu, Iza, Săpânţa

- Grupa râurilor vestice: Someş, Crişuri, Mureş, care au izvoare în Carpaţi şi care drenează 24% din teritoriul ţării, au bazine în general alungite

- Grupa râurilor sud-vestice care drenează M. Banatului şi P. Ruscă (Bega, Timiş, Caraş, Nera)

- Grupa râurilor sudice – cuprinsă între Cerna şi Ialomiţa, în care toate râurile (cu excepţia Oltului) au izvoare în C. Meridionali. Gr. Posea consideră că la această grupă ar trebui să fie incluse şi râurile din Grupa Curburii care nu aparţin bazinului Siret.

- Grupa râurilor estice – sunt râuri ce aparţin bazinului Siretului al cărui bazin are o mare asimetrie datorată numărului mare de afluenţi ce vin din Carpaţii Orientali

B.2. Densitatea reţelei hidrografice e pusă în evidenţă de o zonalitate pe verticală a acesteia. În Carpaţi, unde precipitaţiile depăşesc evapotranspiraţia potenţială, iar rocile au o permeabilitate mică sau sunt impermeabile, procesul scurgerii superficiale e foarte activ, iar densitatea reţelei hirografice este mare.

Valori mari (0.7 – 1 km/kmp) se întâlnesc în M. Ţarcu, Vâlcan, Parâng, Lotru, Făgăraş, Iezer, Oaş, Gutâi, Ţibleş, Rodnna, Maramureş, Gurghiu, Almăj, P. Ruscă, Bihor etc.

Valori de peste 1 km/kmp se întâlnesc în depresiuni, în ariile de confluenţă (mai ales când sunt augmentate de subsidenţă) cum e cazul SV Depr. Braşov, D. Giurgeu, D. Ciuc, D. Brezoi-Titeşti.

Valori mici ale densităţii reţelei hidrografice (sub 0,5km/kmp) sunt prezente în ariile montane calcaroase cau grezoase.

B.3. Modificări ale reţelei hidrografice ca urmare a intervenţiilor antropice sunt diferite ca intensitate în timp şi spaţiu.

- în evul mediu râurile erau folosite pentru transportul lemnelor sau pentru diferite meşteşuguri (pive, mori)

- acum majoritatea amenajărilor din spaţiul montan cuprind lacurile de acumulare, deviaţiile de curs, amenajările complexe ale bazinelor hidrografice (Argeş, Bistriţa), sisteme de captare a apelor (Argeş, Cerna, Lotru, Firiza, Bârzava)

Aceste amenajări impun modificări ale regimului de scurgere şi implicit de transport şi acumulare a sedimentelor.

B.4. Regimul scurgerii râurilor este influenţat de climatul montan, de diferitele influenţe climatice dar şi de condiţiile fizico-geografice locale.

Variaţia anotimpuală a scurgerii e destul de mare în Carpaţi. Astfel, iarna datorită temperaturilor mai scăzute, râurile au debite mici, şi doar la râurile grupei de sud-vest apar viituri mici de iarnă datorate maselor de aer de tip mediteranean (mai calde, care duc la topirea zăpezilor).

Primăvara apar pe toate râurile carpatice viituri importante. Pentru multe râuri (mai ales cele expuse maselor de aer vestice) în acest anotimp se scurg 40-50% din debitul total (din cursul unui an). Viiturile sunt datorate: topirii zăpezilor (ceea ce imprimă un regim de alimentare nival râurilor), pe de o parte, iar pe de altă parte cantităţii mari de precipitaţii caracteristică primăverii pe teritoriul României, generată de mase umede, oceanice.

Vara, datorită evapotranspiraţiei mai ridicate şi cantităţii reduse de precipitaţii (doar sub formă de ploi torenţiale) se produc viituri accidental, dar cu o mare putere de modelare morfologică