Analiză de Geografie Umană a Comunei Lehliu

1.TOPONIMIA GEOGRAFICĂ, ISTORICUL SI ASPECTE PRIVIND EVOLUŢIA ADMINISTRATIV-TERITORIALĂ

Teritoriul comunei Lehliu se încadrează în extremitatea vestică a Bărăganului Sudic – delimitat de Valea Ialomiţei, Dunăre şi Valea Mostiştei – şi format din Câmpia Hagienilor, Câmpia Ciulniţei, Câmpul Lehliu şi Câmpul Berza /Barza. În perimetrul comunei altitudinea variază între 45 – 55 m. Denumirea satului Lehliu nu se ştie de unde provine. Cuvântul ’’leah’’ sau’’ leh’’ este de origine polonă. Se cunoaşte faptul că în secolul al XV-lea, în perioada domniei lui Alexandru cel Bun în Moldova, au avut loc luptele polonilor cu cavalerii teutoni (călugări militari) unde şi moldovenii au contribuit la victoria polonilor. Probabil prin legăturile de bună vecinătate cu Polonia în acele împrejurări, a apărut în anii următori şi denumirea de Lehliu. Alţii susţin că numele satului Lehliu ar veni de la numele unei familii de boieri care au avut mari proprietăţi în zonă. Din informaţiile locale (ale vârstnicilor, culese în iulie 1969 de profesorul Găină Dragoş), reiese că cele două sate componente ale comunei Lehliu (Lehliu-Sat şi Săpunari) ar fi luat fiinţă prin secolul al XV-lea (între 1450-1500). Aceste sate au fost aşezate în apropiere de întretăierea vechilor drumuri dintre munte şi deal , pe de o parte şi Bărăgan şi Balta Ialomiţei , pe de altă parte.

Primele locuinţe au fost în jurul apei care străbate localitatea, până spre satul Paicu. Se spune că puţine familii alcătuiau populaţia locală. Mulţi au venit din vecinătatea râului Ialomiţa, alţii erau din Ardeal sau munteni (şi acum părţii satului din spetele bisericii i se spune Mocănie). Satul Lehliu, cu sute de ani în urmră, era izolat, nu avea legătură directă cu principalele oraşe Bucureşti şi Călăraşi – de pildă. Drumul ce lega Bucureşti de Călăraşi venea de la Bucureşti doar până la Ileana, intra apoi prin Paicu şi ieşea spre Lupşanu, iar apoi mai departe spre Călăraşi. Spre Paicu era un han care se numea ’’Hanu lui Niţu’’. De altfel şi spre Ştefăneşti, la jumătatea drumului ce lua fiinţă mai tărziu, era un han ce purta numele femeii proprietarului de atunci -’’Miţica’, unde, după 1967, s-a înfiinţat ’’Hanul din Salcămi’’ (azi ’’Hanul Hali’’). Satul era proprietatea moşierului care avea şi pământurile ce înconjurau satul, în suprafaţă de patru mii de hectare. Primii locuitori aşezaţi au primit locuri de casă stabilite prin hotare marcate de câte o piatră mare. Aceştia plăteau boierului o chirie anuală.

In secolul al XIX-lea, probabil după reforma agrară din vremea domniei lui Alexandru Ioan Cuza, un nou proprietar, anume Marin Ionescu, venit la Lehliu din partea Urzicenilor, când a cumpărat această moşie din jurul satului se zice că a dăruit (poate forţat de împrejurări prin decretul lui Cuza) tuturor locuitorilor care plăteau chirie, locurile de casă, făcându-i proprietari Drumul vechi al Sloboziei se abătea spre nordul satului Săpunari, unde erau primele aşezări omeneşti (bordeie) ce au dăinuit până la reforma agrară a lui Cuza din 1864.

În timpul celor două războaie mondiale au participat la luptă cetăţeni ai comunei, ce au fost decoraţi pentru merite deosebite. Din toate datele culese nu se poate preciza anul când au luat fiinţă cele două sate componente ale comunei Lehliu, deci nici sub ce domnie, decât ipotetic că aceasta s-a întâmplat în secolele al XV-lea, al XVI-lea şi al XVII-lea. Pe atunci satele nu erau prea populate, existau doar câteva aşezări (bordeie), locuite de cei care lucrau pământul moşierilor. Din 1959 “prin liberul consimţământ” a luat fiinţă în satul Lehliu C.A.P.”Drumul lui Lenin” cu circa 475 de familii, iar până în 1962 au intrat majoritatea ţăranilor în C.A.P. În satul Săpunari luase fiinţă C.A.P.”Pământ Desţelenit” încă din anul 1952 cu circa 40 de familii, iar în 1959 majoritatea ţăranilor intraseră în C.A.P. Satul Lehliu este atestat documentar în perioada anilor 1750–1800, iar prima atestare documentară a satului Săpunari datează din perioada anilor 1450–1500. În trecut comuna Lehliu a aparţinut raionului Lehliu, din 17 februarie 1968 până în 28 ianuarie 1981 judeţului Ialomiţa, iar din 1981 şi până în prezent aparţine judeţului Călăraşi.