A ajuns omul pe luna

Extras din referat Cum descarc?

In luna mai a anului 1961, Jobn F. Kennedy, presedintele SUA, si-a angajat tara sa faca posibila aterizarea unui om pe Luna inainte de sfarsitul deceniului. Acest plan ambitios a fost intr-adevar realizat in data de 20 iulie 1969. 
In momentul in care presedintele Kennedy a stabilit acest tel, el parea imposibil de atins. Era spatiala se afla inca la inceput - Iuri Gagarin din URSS efectuase primul zbor in spatiu cu doar o luna in urma, iar agentia spatiala a Statelor Unite, NASA (National Aeronautics and Spase Administration, Organizatia Guvernamentala pentru Cercetari Spatiale), trimisese recent in spatiu un american, pe astronautul Alan Shepard. Dar a fi primul pe Luna era o chestiune de mandrie nationala. Uniunea Sovietica intrecuse America cu prima lansare a unui satelit si primul om in spatiu si, in perioada cea mai sumbra a Razboiului Rece, Kennedy voia sa cucereasca Luna pentru America. Decizia sa a declansat o dezvoltare masiva a programului spatial al SUA. De fapt, multe inventii tehnologice s-au nascut in urma cercetarilor ti dezvoltarilor din perioada ,,Ppoiectului Apollo". Multe dintre acestea au contribuit la modelarea lumii moderne.
Fireste, Luna a fost o tinta evidenta pentru sonde spatiale fara echipaj inca de la inceputul erei spatiale, cind Uniunea Sovietica a lansat Sputnik 1 in octombrie 1957. prima nava spatiala care a ajuns cu adevarat pe Luna a fost nava Luna 2 a URSS, care a trimis la sol primele fotografii inainte de a se strivi de suprafata Lunii in 1959. in acelasi an, Luna 3 a zburat prin spatele Lunii si a trimis la sol primele fotografii ale fetei invizibile a acestui corp ceresc. URSS conducea evident in cursa spatiala, dar, odata cu impulsul dat de Kennedy, SUA a reusit curind sa o ajunga din urma.
In anul 1962, Ranger IV a devenit prima sonda americana care a atins Luna, dar oamenii de stiinta au fost dezamagiti de faptul ca ea nu a trimis la sol imaginile televizate asteptate. Totusi, in anii 1964-65, sondele americane Ranger VII, VIII si IX au furnizat oamenilor de stiinta peste 17.000 de imagini, inclusiv primele prim-planuri ale suprafetei selenare.Apoi, in anul 1966 , URSS a avut unnou succes notabil cind Luna 9 a devenit prima sonda care a facut o aterizare neproblematica pe Luna. O aterizare pe Luna era un tel politic la fel de important si pentru Uniunea Sovietica si, in timp ce America isi dezvolta programul spatial tn public, URSS lucra la fel de harnica in secret. Toate aceste; sonde erau concepute pentru a aduna informatii inainte de aterizari cu echipaj pe Luna. Dupa sondele Ranger, NASA a trimis sondele Surveyor, care au efectuat aterizari neproblematice si au analizat rocile selenare. Au mai fost folosisi si sateliti Lunar Orbiters - prevazuti cu camere speciale de inalta rezolutie care topografiau peste 95 la suta din suprafata Lunii si detectau posibilele suprafete de aterizare. 35757ius16rco1f 
Misiunile selenare cu echipaj necesitau de asemenea si salturi mari in tehnologia zborurilor spatiale cu echipaj. Primii astronauti din anul 1961 aveau doar putin control asupra navei, care urma traectorii simple, neefectuand nici macar o simpla rotatie completa. O data cu trecerea timpului, programul sovietic Vostoc si misiunile Mercury ale NASA au devenit din ce in ce mai ambitioase. Apoi NASA a trecut la o serie de lansari de nave cu doua persaoane, misiunule Gemini, cumperioade din ce in ce mai lungi petrecute pe orbita, si tot mai mult control asupra navei detinut de astronauti de la bordul sau - misiunile selenare Apollo necesitau un echipaj de trei persoane, care sa petreaca peste trei saptamani in spatiu si sa opereze schimbari de traseu in momentele calculate cu exactitate. Datopita faptului ca modulele spatiale erau mici, totul trebuia sa fie miniaturizat, inclusiv calculatoarele sofistificate care, pana in acea vreme, fusesera aparate uriase de marimea unei camere.
O misiune cu echipaj pe Luna necesita de asemenea rachete mult mai puternice decat cele construite vreodata inainte - pentru lansarea unei capsule Gemini pe o orbita joasa, la citeva sute de kilometri deasupra Pamintului, si inca in zona de actiune a fortei gravitationale, necesita mult mai putina energie decat trimiterea unui vehicul Apollo la peste 300.000 km pina la Luna. NASA a modificat designul si scara vehiculului sau de lansare eficient, Saturn I, creand marele Saturn V.
Dupa ani intregi de dezvoltare, programul Apollo a fost in final pregatit sa fie demarat la inceputul anului 1967, odata cu lansarea lui ApolloI pe un vehicul de lansare modificat Saturnmarat la inceputul anului 1967, odata cu lansarea lui Apollo I pe un vehicul de lansare modificat Saturn IB (Saturn V se afla inca in stadiu de dezvoltare). Totusi acesta a fost momentul in care a avul loc dezastrul. In timpul unei simulari de lansare de rutina, a izbucnit un foc in modulul de comanda Apollo, raspandindu-se rapid in atmosfera de oxigen pur. Etansati in modul in conditii de lansare, cei trei astronauti aflati la bord - Gus Grissom, Ed White si Roger Chaffee - nu au avut nici o sansa si au murit asfixiati. Anceta care a urmat si modificarile extensive ale constructiei modulului Apollo insusi au amanat programul cu mai mult de un an. URSS preluase conducerea in cursa pentru Luna, dar si programul lor a sfirsit intr-un dezastru in luna aprilie a anului 1967. Omisiune plenificata ce implica cuplarea pe orbita a doua nave spatiale s-s inceiat cu un dezastru si cu moartea cosmonautului Vladimir Komarov. El a murit cand modulul sau Soyuz I a reintrat in atmosfera.
Programuil Apollo cu echipaj a fost reluat, cu un model de comanda complet reconstruit si vexicule de lansare mai puternice, in luna octombrie a anului 1968 Apollo 7 a fost lansat pentru a efectua o misiune ,,de acomodare" de intrare pe orbita in jurul Pamantului. Dar chiar si inaintea lansaruii lui Apollo 7, NASA isi pregatea urmatorul zbor spatial de cucces, alimentata de zvonuri ce spuneau ca URSS se pregatea sa trimita o misiune cu echipaj pentru a inconjura Luna. uc757i5316rcco 
Din fericire pentru NASSA, lansarea sovietica nu a avut loc, si in luna decembrie a anului 1968 SUA a avut cel mai mare succes de pina in acel moment, cind astronautii de pe Apollo 8, Frank Borman, James Lovell si Wiliam Anders, c


Fisiere in arhiva (1):

  • A ajuns omul pe luna.doc

Imagini din acest proiect Cum descarc?

Descarca gratuit aceast referat (0 €)

Completezi numele, prenumele și adresa de email. După aceea primesti prin email link-ul pentru descărcare. Completeaza o adresă de email validă.

1. Numele, Prenumele si adresa de email:

Daca nu gasesti email-ul, verifica si directoarele spam, junk sau toate mesajele.



Hopa sus!