Cufărul Shahrazadei

Generalitați ale mineralelor

Mineralogia (minera = mineral, logos = vorbire) este disciplina geologica fundamentala care se ocupa cu studierea structurii caracterelor morfologice, fizice și chimice ale mineralelor, precum și cu modul de formare a acestora și a asociatiilor lor naturale.

Mineralul este orice corp natural solid, lichid sau gazos, omogen din punct de vedere fizico-chimic constituit dintr-un singur element chimic sau din mai multe elemente combinate, cristalizat sau amorf, care intră în alcătuirea scoarței planetelor.

Minerologia apare încă din Antichitate, de pe vremea babilonienilor ce se refereau mai mult la pietre pretioase, după care a apărut la greco-romani, chinezi și indieni. O carte celebra având ca tema minerologia este „Historia Naturalis” de Plinius cel Bătrân ce includea scrieri despre minerale explicand o mare parte din proprietatile lor. În Europa studii stintifice de minerale și roci s-au dezvoltat în perioada post-renascentista. Studiul modern de minerologie a fost fondat pe principiile cristalografice, studierea microscopica a sectiuniilor în pietre, ce a putut fi realizat numai după inventarea microscopului în secolul al XVII-lea

În prezent, sunt aproximativ 4000 de minerale, iar denumirea acestora se referă la unele proprietăți fizice sau chimice (calcit), fie la numele localităților și ținuturilor unde au fost descoperite inițial (aragonit - Aragon, andaluzit - Andaluzia), al unor persoane (goethit - Goethe, wernerit - Werner), denumiri care provin din antichitatea greaca sau latina ( malachitul - gr. Malakhe, gipsul - lat. Gypsum), care provin din texte arabe ( realgarul - arab. rahdj al ghar) sau din mineritul medieval în special din limba germana ( cuartul- germ.quartz, blenda- germ. blenden).

Mineralele se prezintă în două stări: amorfă și cristalină. Prima reprezintă o stare labilă în crusta terestră, care tinde în timp să se cristalizeze. De exemplu, limolitul devine în timp hematit. Starea cristalină cunoaște o distribuție ordonată a atomilor în cadrul unei retele cristaline fiindcă numai în acest caz mineralele au o omogenitate chimică totală fara a fi însă în mod neaparat omogen și din punct de vedere fizic.

Termenul de “cristal” a derivat dintr-un cuvânt de origine greacă: kristalos= gheață, prin urmare avea un alt înțeles decât acela pe care îl are azi. Treptat noțiunea de “cristal” a fost lărgită, fiind asupra tuturor substanțelor minerale cristalizate. Mineralele din natură care apar individualizate în forme geometrice regulate se mai numesc poliedri cristalini. Poliedrul (gr. polys = mult, édra = față) este un corp solid limitat prin fețe plane dispuse după legi de simetrie.

După criteriul de simetrie și combinația elementelor de simetrie, sistemele cristalografice se grupează în trei categorii:

1. Categoria inferioară cuprinde:

- Sistemul triclinic;

- Sistenul monoclinic;

- Sistemul rombic.

2. Categoria medie cuprinde:

- Sistemul trigonal;

- Sistemul hexagonal;

- Sistemul tetragonal.

3. Categoria superioară cuprinde un singur sistem:

- Sistemul cubic.

În România, primele însemnări despre minerale se găsesc în cronicele vechi. Cercetători în domeniul geologiei sunt Grigore Gobalcescu, Grigore Ștefănescu, aceștia contribuind la dezvoltarea geologiei prin înființarea primelor laboratoare de cercetare științifică și au scris primele cursuri de geologie, pe care le-au pus la îndemâna elevilor și studenților.

Proprietatile fizice ale mineralelor, clasificari:

1.Forma si habitus

Se refera la aspectul exterior al unui mineral. Pentru analiza unor agregate (aglomerari) care nu sunt cristale individuale sau nu se vad cu ochiul liber se foloseste termenul de forma. Astfel agregatele pot fi de mai multe tipuri: botrioidale (malachit), globulare (calcit), stalactitice (halit), radiare (aragonit), in forma de rozeta (gips) sau pulverlente ( cruste, de exemplu azuritul). Termenul habitus se foloseste pentru descrierea aspectului exterior a cristalelor individuale. Habitusul, la randul sau, poate fi de trei feluri: izometric, cand cristalul prezinta o dezvoltare egala dupa toate cele trei directii ale spatiului (halit), prismatic (columnar - berilul, cuartul, fibros - azbestul, acicular - stibina,cand cristalul se dezvolta pe inaltime in timp ce celalate doua axe sunt mai reduse) si tabular, cristalul se dezvolta in plan, inaltimea fiind redusa, echivalent cu lamelar (wulfenitul) foios (micele) sau tabular (baritina). Agregatele granulare formate din mai multe cristale se pot prezenta sub mai multe aspecte:

- masive ( sulful nativ, calcopirita)

- dentritice sau arborescente ( aurul nativ, cuprul nativ)

- boitroidale și globulare ( ciorchine de struguri - hematitul, malachitul)

- stalactitice ( calcitul, aragonitul, rodocrozitul)

- radiare ( wavelitul, lemoynit)

- în rozeta ( baritina, hematit, gips)

- sub form de cruste ( realgarul, azurit)