Oamenii s-au precupat de-a lungul a mii si mii de ani de tehnica; acea tehnica care ii dusese la constructii monumentale. De ficare data insa, pentru orice problema practica noua, tehnicianul nu avea la indemana decat retelele mai mult sau mai putin utile. Si iata ca la inceputul veacului al V-lea i. e. n., pe malurile eline ale Mediteranei, se descopera rationamentul geometric si, cu el, stiinta matematica ce avea sa dea adevaruri generale si universale, sa creeze rezerve de gandire, sa dea omenirii cel mai puternic instrument de cunoastere si de actiune.
Nu-i de mirare ca acei putini care puteau elabora aceasta stiinta aveau mandria operei lor. Geometria isi va implini o parte din misiunea ei, infatisandu-se rezultatele elaborarii ce a durat mai bine de doua secole, in Elementele lui Euclid. Trebuia acum o continuare. Prima categorie de obiecte ce s-au oferit unei noi sistematizari au fost acelea mecanice, incepand cu conceptul de echilibru. Secolele de experienta cu parghia si cu centrele de greutate dadusera reguli practice, condusesera la rezultatele uluitoare ale deplasarii unor greutati neverosimile. Cu parghii s-au transportat si s-au ridicat uriasele stanci din care s-au construit piramidele. Dar principiile acestui instrument, auxiliar fundamental al vietii umane, ramaneau ascunse si instrumentul pastra in el ceva misterios. Aceeasi metoda geometrica, precum si modul de a gandi care a facut posibila construirea geometriei, l-au condus pe Arhimede la formularea pricipiilor parghiei, transformand-o in obiect al stiintelor matematice. Stapan pe aceste principii, Arhimede pretinde a misca lumea cu o simpla parghie si cu un punct de sprijin. Pentru el nu exista limita pentru forta pe care omul o poate invinge servindu-se de parghie si deci de mecanica. Afirmatia este grandioasa, pe masura geniului acelui om ce stapanea o noua lege a naturii si deschidea drumul unei noi stiinte. Arhimede nu putea inca avea in vedere intreaga stiinta a miscarilor naturale; el se multumea, modest ca orice mare creator, cu aceea a echilibrului corpurilor solide.
Dar pentru el nu erau suficiente niste principii. El trebuia sa lamureasca cum se pot aplica legile parghiei la problema echilibrului corpurilor si, prin aceasta, cum se imbina, prin teoria centrelor de greutate, mecanica cu geometria, deschizand si geometriei noi perspective. Avea astfel un program caruia ii inchina o parte din existenta sa, in patrie.
In lucrarile sale, Arhimede formuleaza teoria parghiei, a centrelor de greutate si a echilibrului corpurilor rigide.
* greutati egale, aflate la distante egale de punctul de sprijin, sunt in echilibru; greutati egale, aflate la distante neegale de punctul de sprijin, nu sunt in echilibru si inclinarea are loc spre greutatea aflata la distanta mai mare; * daca doua greutati aflate la distante determinate se echilibreaza si daca uneia din ele i se adauga o alta greutate, echilibrul va inceta, iar sistemul se va inclina spre greutatea care ...
Pentru a descărca acest document,
trebuie să te autentifici in contul tău.
