Bisericile de lemn, de o importanta covarsitoare in patrimoniul national si chiar universal, au aparut in tara noastra cu precadere dupa anii 1600-1700. Aria de raspandire a acestora este vasta, dar cea mai mare concentratie de astfel de monumente o reprezinta vestul si nord-vestul tarii. Comunitatiile crestine din sate si targuri s-au infiripat in jurul lor, facand posibila functionarea acestora, iar in unele cazuri in jurul unora dintre biserici au luat fiinta asezaminte monahale, singurele noastre centre culturale din decursul mai multor veacuri. ,,In Romania s-au pastrat cca. 1440 de biserici de lemn ridicate pana in anul 1918. Aproximativ 650 se afla in Transilvania, peste 400 sunt in Oltenia, Muntenia si Dobrogea si mai mult de 300 se afla in Moldova."1 In ceea ce priveste aceste biserici, pictura ce le impodobeste, formeaza un capitol aparte in tehnicile de executie, capitol ce a inceput a fi studiat indeaproape de putina vreme. ,,Tehnica de executie a acestor picturi este de o factura aparte, intalnita fiind cu precadere la acest tip de monumente. Este realizata pe parietalul din barne de lemn pe care este asternut un grund subtire si inegal, ce abia acopera deformarile fibrei lemnoase sau panza de protectie aflata la toate zonele de imbinare."2 Acest grund este obtinut prin aglutinarea cleiurilor de origine animala, slab concentrate (maxim 5%) cu sulfatul de calciu dihidrat (CaSO 4 - H2O). La intersitiile barnelor avem prezente fasii de panza de canepa sau in, tesute in casa, fasii de latimi diferite cuprinse intre 5 si 16 centimetri. Pictorii asterneau grundul pe suprafata suportului de lemn cu ajutorul unei pensule late cu par natural (cel mai probabil porc), iar din aceasta cauza stratul de preparatie este subtire, inegal, cu urme de pensulatie. ,,Pictura este realizata cu pigmenti amestecati cu lianti in medii compatibile cu apa. Trebuie precizat faptul ca liantii folositi atat la prepararea stratului suport, cat si la aglutinarea pigmentilor sunt cleiuri de origine animala, de concentratii scazute, iar ca element de specificitate al acestei tehnici , amintim faptul ca stratul pictural nu prezinta niciun fel de protectie de tip vernise."3 Asadar, caracterul acestui tip de pictura este unic, iar sensibilitatea ei determina diferite tipuri de degradari specifice. Degradarile, multiple si multe dintre ele de o complexitate majora, sunt datorate caracterului fizico-chimic al suportului, precum si diferitilor factori fizici, chimici sau biologici de degradare ce interfereaza cu suprafata stratului pictural. Lemnul, unul dintre cele mai vechi materiale folosite in constructia de edificii laice sau religioase, a fost folosit de asemenea si pe post de suport de pictura inca din antichitate. Calitatea primordiala a acestui material este stabilitatea. Deformarile produse de dilatari si contractii trebuind sa fie cat mai reduse cu putinta.
După plată vei primi prin email un cod de download pentru a descărca gratis oricare alt referat de pe site (vezi detalii).
