Extras din referat

Un vector al societăţii cunoaşterii este un instrument care transformă societateainformaţionalăîntr-o societate a cunoaşterii. Pentru a face primii paşi în societateacunoaşterii este necesară declanşarea unui număr minim de asemenea vectori. Primulasemenea vector este crearea unui Internet ‘dezvoltat’, care este un vector tehnologic,apoi tehnologia cărţii electronice (vector tehnologic) şi managementul cunoaşterii(vector funcţional, cu două valenţe, una pentru funcţionarea economicăşi organizatoricăa unei întreprinderi, corporaţii, multinaţionale sau societăţi, alta pentru utilizarea morală acunoaşterii în societatea globalizată). Dar numărul acestor vectori ai societăţii cunoaşteriieste mult mai mare, fiecare nou vector aducând un pas înainte în dezvoltarea acesteisocietăţi.

- Vectorii tehnologici ai societăţii cunoaşterii

Considerăm că următorii vectori tehnologici sunt de avut în vedere pentru societatea

cunoaşterii

Internet dezvoltat, prin extensiune geografică, utilizarea de benzi de transmisiepână la cele mai largi posibile, trecerea de la protocolul de comunicaţie IP4 laprotocolul IP6, cuprinderea fiecărei instituţii în reţea, a fiecărui domiciliu şi afiecărui cetăţean.

Tehnologia cărţii electronice, care este altceva decât cartea pe Internet, deşidifuzarea ei se bazează în special pe Internet, dar şi prin CD-uri.

Agenţi inteligenţi, care sunt de fapt sisteme expert cu inteligenţă artificială,folosiţi pentru ‘mineritul’ datelor (data mining) şi chiar pentru descoperiri formale denatura cunoaşterii (knowledge discovery); agenţii inteligenţi vor fi utilizaţi pentrumulţi dintre vectorii funcţionali ai societăţii cunoaşterii.

Mediu înconjurător inteligent pentru activitatea şi viaţa omului.

Nanoelectronica, care va deveni principalul suport fizic pentru procesareeainformaţiei, dar şi pentru multe alte funcţii, nu numai ale societăţii cunoaşterii dar şiale societăţii conştiinţei.

- Cum dezvoltăm Internetul ?

Dezvoltarea Internetului depinde în primul rând de dezvoltarea reţelelor detelecomunicaţie, a reţelelor de calculatoare, locale, de tip INTRANET (specifice uneiinstituţii sau organizaţii) şi extinse naţional şi internaţional, de dotarea cu calculatoarepersonale, servere etc, respectiv de constituirea unei infrastructuri a societăţiiinformaţionale ; în al doilea rând, de amplificarea aspectelor de conţinut specific societăţii cunoaşterii, de constituirea de baze de date şi de cunoştinţe, de întreprinderi şiorganizaţii virtuale, muzee virtuale etc. Dacă în 1999 constatam că România este o ţarănedezvoltată din punct de vedere informaţional , după aproape doi ani nu se poatespune că poziţia ţării noastre este shimbată chiar dacă s-au făcut şi progrese importante înanumite sectoare, dar nu la scara societăţii în totalitatea ei. Extinderea Internetului presupune îmbunătăţirea infrastructurii de telecomunicaţii carepentru distanţe mari va utiliza cablurile optice care se dovedesc mult mai convenabiledecât transmisiile prin sateliţi, deşi pot fi şi păreri contrarii motivate de interesecomerciale. Dar fibra optică poate fi utilizatăşi la viteze mai mici, de2 Gb/s sau 10 Gb/s ceea ce în condiţiile noastre ar putea fi mulţumitor în prima etapă de extindere a Internetului.Utilizarea cablurilor optice până la beneficiar nu este de loc recomandată din motiveeconomice: instalarea cablurilor optice este costisitoare, echipamentele terminale caretrebuie să transforme semnalele optice în semnale electrice sunt foarte scumpe şi în plusfibra optică nu transmite energia electrică necesară echipamentelor terminale (astfel cumeste cazul liniilor telefonice obişnuite care nu depind de energia locală).De aceea soluţia economică este aceea ca în următorii ani, chiar în ţările cele maidezvoltate, până la o anumită zonă locală de clienţi să se utilizeze fibra optică, iar de aicila beneficiari să se recurgă la clasicele fire de cupru (twisted pairs) sau la cabluricoaxiale. Ceea ce este surprinzător este faptul că s-au dezvoltat tehnologiile DSL (digitalsubscriber-line) care se bazează pe modemuri speciale şi care permit ca pe fire de cuprusă se ajungă, în funcţie de distanţa de transmisie, la viteze care păreau incredibile cucâţiva ani în urmă.