1. Utilitatea economica 2. Formele utilitatii economice 3. Preferintele si alegerea consumatorului. Curbele de indiferenta 4. Forme particulare ale curbelor de indiferenta 5. Dreapta bugetului 6. Alegerea optima a consumatorului 7. Metoda analitica de determinare a echilibrului consumatorului 8. Dinamica echilibrului consumatorului 8.1 Dinamica echilibrului consumatorului in conditiile modificarii venitului 8.2 Dinamica echilibrului consumatorului in conditiile modificarii preturilor
1. Utilitatea economica Indiferent de natura lor bunurile economice se caracterizeaza prin utilitate. In sens general utilitatea reprezinta capacitatea unui bun de a satisface o nevoie (a individului, de productie sau a societatii). Ea este data de insusirile sau caracteristicile intrinseci ale fiecarui bun. In sens economic utilitatea include raportarea la o nevoie concreta a nonposesorului. Doar in masura in care un bun, prin insusirile sale raspunde unei nevoi a nonposesorului devine posibila tranzactia bilaterala de piata - caracteristica economiei de schimb. In teoria economica se intalnesc doua optici diferite de abordare a utilitatii economice: conceptia clasica si conceptia neoclasica. In gandirea clasica se apreciaza ca pentru persoane diferite, bunuri identice au aceeasi utilitate economica sau valoare de intrebuintare. In aceasta conceptie proprietatile intrinseci ale bunului au rolul determinant in evaluarea utilitatii economice. In gandirea neoclasica, in special in cadrul curentului marginalist, utilitatea capata sens economic atunci cand sunt indeplinite cumulativ anumite conditii: - proprietatile, insusirile bunurilor vin in intampinarea unei nevoi a cumparatorului, indiferent de natura acesteia. Ea poate fi o nevoie reala sau imaginara, conforma sau nu cu nevoile morale, cu sistemul de valori in care traieste fiecare consumator; - cumparatorul constientizeaza si este convins ca prin insusirile sale bunul economic respectiv ii aduce o satisfactie (placere); - cumparatorul este capabil sa foloseasca utilitatea pe care el o apreciaza la bunul economic. (De exemplu un automobil nu are o utilitate economica pentru o persoana inapta sa conduca un automobil sau o carte pentru un analfabet). Utilitatea economica sintetizeaza importanta sau pretuirea pe care o anumita persoana o acorda in conditii determinate de loc si de timp si in anumite conditii economice prin folosirea unei cantitati determinate dintr-un an bun. Masurarea utilitatii economice se poate face prin doua metode: - metoda cardinala; - metoda ordinala. Masurarea cardinala presupune ca un consumator determinat sa acorde fiecarei unitati dintr-un bun sau altul o pretuire mai mare sau mai mica exprimata printr-un numar de unitati de utilitate (utili) - deci fiecarui bun economic ii revin x unitati de utilitate ( utili). Masurarea ordinala presupune asezarea diferitelor bunuri intr-o anumita ordine in raport de preferintele consumatorului. 2. Formele utilitatii economice Utilitatea totala = utilitatea (satisfactia) rezultata din consumul cumulat al dozelor dintr-un bun oarecare. Unitatea (doza) consumata Utilitatea totala Utilitatea marginala 1 30 30 2 50 20 3 65 15 4 75 10 5 83 8 6 88 5 7 91 3 8 93 2 9 94 1 10 95 0 Utilitatea marginala = utilitatea (satisfactia) suplimentara determinata de cresterea consumului cu o unitate (cu o doza) dintr-un anumit bun. Se calculeaza ca raport intre variatia absoluta a utilitatii totale si variatia absoluta a cantitatii consumate: Utilitatea marginala merge descrescand pana la un anumit punct de satietate cand Um = 0, situatie cand nevoia din bunul respectiv a fost satisfacuta in totalitate. Aceasta ipoteza emisa pentru prima oara de psihologul german Gossen in 1843, si reluata apoi de toti neoclasicii, se numeste legea utilitatii marginale descrescande (prima lege a lui Gossen) si poate fi formulata astfel ,,suplimentul de utilitate furnizat de cantitati crescatoare dintr-un bun evolueaza descrescator pana la a deveni nul in punctul de satietate".
Ne pare rau, pe moment serviciile de acces la documente sunt suspendate.
