Taxele Vamale

Conţinutul și rolul impozitelor

Impozitele reprezintă o formă de prelevare a unei părţi din veniturile și/sau averea persoanelor fizice și juridice la dispoziţia statului ȋn vederea acoperirii cheltuielilor publice. Această prelevare se face ȋn mod obligatoriu, cu titlu nerambursabil și fără contraprestaţie directă din partea statului.

Caracterul obligatoriu al impozitelor trebuie ȋnţeles ȋn sensul că plata acestora către stat este o sarcină impusă tuturor persoanelor fizice și/sau juridice care realizează venit dintr-o anumită sursă sau posedă un anumit gen de avere pentru care, conform legii, datorează impozit. Dreptul de a introduce impozite ȋl are statul și el se exercită, de cele mai multe ori, prin intermediul puterii legislative (Parlamentul), iar uneori și, ȋn anumite condiţii, prin organele de stat locale. Parlamentul se pronunţă ȋn legătură cu introducerea impozitelor de stat de importanţă naţională (generală), iar organele de stat locale pot introduce unele impozite ȋn favoarea unităţilor administrative-teritoriale. Ȋn Romȃnia, conform Constituţiei, consiliile locale sau judeţene stabilesc impozitele și taxele locale, ȋn limitele și ȋn condiţiile legii.

Impozitele sunt plăţi care se fac către stat cu titlu definitive nerambursabil. Ȋn schimbul acestora, plătitorii impozitelor nu pot solicita statului un contraserviciu de valoare egală sau apropiată.

Sarcina achitării impozitului pe venit revine tuturor persoanelor fizice și/sau juridice care realizează venit dintr-o anumită sursă prevăzută de lege. Această sursă este, pentru muncitori și funcţionari – salariul, pentru agenţii economici – profitul, pentru proprietarii funciari – renta, pentru deţinătorii de hȃrtii de valoare (acţiuni, obligaţiuni etc.) – venitul produs de acestea (dividende, dobȃnzi etc.). Micii meseriași și liber-profesioniștii suportă impozitele din venitul realizat de pe urma activităţii desfășurate.

Rolul impozitelor de stat se manifestă pe plan financiar, economic și social. Modul concret de manifestare a acestui rol cunoaște unele diferenţieri de la o etapă de dezvoltare a economiei la alta.

Rolul cel mai important al impozitelor se manifestă pe plan financiar, deoarece acestea constituie mijlocul principal de procurare a resurselor financiare necesare pentru acoperirea cheltuielilor publice. Astfel, ȋn ţările dezvoltate, impozitele, taxele și contribuţiile procură opt, nouă zecimi din totalul resurselor financiare ale statului. Ȋn cadrul ţărilor ȋn curs de dezvoltare, ponderea impozitelor și taxelor ȋn totalul resurselor financiare publice ȋnregistrează diferenţieri importante, variind ȋntre cinci și nouă zecimi.

Elementele impozitului

Pentru ca prin impozite să se poată realize obiectivele financiare, economice și sociale urmărite de către stat la introducerea lor, este necesar ca reglementările fiscale să fie cunoscute și respectate atȃt de organele fiscale, cȃt și de contribuabili. Drept urmare, ȋn legile prin care se instituie impozite se precizează persoanele ȋn sarcina cărora cade plata impozitelor, material supusă impunerii, mărimea relativă a impozitului, termenele de plată, sancţiunile ce se aplică persoanelor fizice și/sau juridice care nu-și onorează obligaţiile fiscale la termenele stabilite, sustrag material impozabilă de la impunere și ȋncalcă alte dispoziţii ale reglementărilor fiscale.

Printre elementele impozitului se numără: subiectul (plătitorul), suportătorul, obiectul impunerii, sursa impozitului, unitatea de impunere, cota (cotele) impozitului, asieta, termenele de plată.

Subiectul impozitului este persoana fizică sau juridică obligată prin lege la plata acetuia. Astfel, de exemplu, la impozitul pe salariu, subiect al impozitului este muncitorul sau funcţionarul, la impozitul pe profit – agentul economic, la impozitul pe succesiuni - moștenitorul (moștenitorii) ȋn reglementările fiscale, ca și ȋn vorbirea curentă, subiectul impozitului este denumit contribuabil.

Uneori impozitul datorat de o persoană este vărsat la buget de către o altă persoană, de exemplu: impozitul pe venitul din salarii, datorat statului de un muncitor sau funcţionar, este reţinut de către persoana care ȋi plătește drepturile salariale și apoi este vărsat la buget; la fel procedează o bancă, o editură, o publicaţie sau o altă persoană care, din venitul cuvenit unei personae (dobȃndă, drept de autor, colaborare), reţine impozitul datorat statului și-l varsă la buget. Ȋn aceste cazuri, subiect al impozitului este salariatul, beneficiarul dobȃnzii, al dreptului de autor sau ai colaborării, iar nu cel care a reţinut de la acesta impozitul datorat statului și l-a vărsat efectiv la buget, prin plata ȋn numerar sau prin virament.

Suportătorul impozitului este persoana care suportă efectiv impozitul, deşi subiectul ar trebui să fie una şi aceeaşi persoană cu suportătorul în realitate se întâlnesc situații în care suportătorul este o altă persoană decât subiectul.

Obiectul impozabil este reprezentat de materia impusă supunerii a cărei deținere determină individualizarea obligației de plată a prelevării fiscale. În teoria şi practica financiară există 3 categorii de obiecte impozabile, respectiv venitul, averea şi consumul.

Sursa impozitului ne indică din ce în ce anume se plăteşte impozitul, respectiv din venit sau din avere.

Unitatea de impunere se utilizează pentru stabilirea dimensiunii obiectului impozabil şi se utilizează fie o unitate monetară (pentru impozitul pe venit), fie o unitate fizico-materială, cum ar fi: metrul pătrat de suprafață utilă pentru impozitul pe clădiri, hectarul pentru impozitul funciar, kilogramul, litrul, tona, bucata pentru taxele de consumație.

Cota de impunere reprezintă impozitul aferent unei unități de impunere şi pot fi stabilite în sume fixe (accizele, impozitul şi taxele pe proprietate) sau în cote procentuale (proporționale, progresive, regresive, degresive).