Structura resurselor financiare publice și factorii de influiență pe plan mondial și în România

CAP.I STRUCTURA RESURSELOR FINANCIARE PUBLICE

1.1 Noţiuni introductive

Ceea ce ţine de finanţe şi în acelaşi timp de admnistrarea corectă a banilor datează încă din cele mai vechi timpuri odată cu apariţia şi consolidarea statului.

În ţara noastră resurele financiare publice pot fi definite prin: resursele financiare ale autărităţilor şi instituţiilor publice, resursele financiare ale întreprinderilor publice şi private, resursele financiare ale organizaţiilor fără scop lucrativ şi resursele financiare ale populaţiei.

Nevoia de resurse se poate observa din ce in ce mai mult în ceea ce priveşte elementele unei economii moderne, totuşi resursele financiare sunt limitate în timp ce cererea pentru aceste venituri înregistrează o reală creştere şi chiar în următorii ani populaţia este obişnuită ca mereu să obţină din ce în ce mai multe venituri pentru care să depună prea mult efort.

Însă resursele financiare reprezintă totalitatea mijloacelor băneşti care sunt necesare pentru a obiectivele propuse referitoare la cele economico-financiare realizate într-o anumită perioadă de timp.

Cum am precizat caracterul limitat al resurselor poate fi un adevărat impediment în distribuirea resurselor necesare producerii tuturor categoriilor de bunuri, publice, private şi mixte.

În economia de astăzi un rol important este cel al Guvernului care participă la viaţa economică fie în postura de consumator fie în ceea de producător dar poate lua şi postura de partener al vieţii publice care face regului şi urmăreşte în acelaşi timp respestarea acestora pentru a asigura în condiţii optime a pieţei funcţionarea acesteaia.

1.2 Clasificarea resurselor financiare publice

Din punctul de vedere al conţinutului economic resursele financiare publice se pot clasifica în:

*prelevări cu caracter obligatoriu,

*resursele de trezorerie,

*resursele provenind din împrumuturi publice,

*resurse provenind din emisiunea de monedă care nu are acoperire.

Prelevările cu caracter obligatoriu se constituie din acele venituri numite venituri fiscale şi venituri nefiscale. Veniturile fiscale pot fi definite din veniturile aferente persoanelor fizice şi a celor juridice dar în acelaşi timp şi deţinerea de către aceştia de proprietăţi care pot fi impozitate se concretizează în:

- Impozite, taxe contribuţii directe, în cazul cărora suportatorul real este considerat a fi insuşi subiectul lor;

- Impozite, taxe şi contribuţii, în cazul cărora suportatorul real nu coincide cu subiectul plătitor, acest aspect se datorează fenomenului financiar de repercusiune.

În ceea ce priveşte veniturile nefiscale ale statului acestea provin din mai multe surse iar printre acestea se pot număra:

- În calitate de proprietar al unor capitaluri statul are dreptul şi la unele dividende ce rezultă la finele exerciţiilor financiare,

- Profiturile din partea regiilor autonome,

- Veniturile ce provin de la instituţiile publice, acestea pot lua forma de chirii pe care le primeşte statul datorită proprietăţilor sale pe care le dă spre inchiriere, sau veniturile ce provin din activităţile veterinare, etc.

- Venituri din diverse surse, aici pot fi incluse mai multe categorii de venituri cum ar fi:

- Amenzile şi penalităţile aplicate,

- Valorificări ale bunurilor confiscate,

- Concesiuni realizate de instituţiile publice,

- Expertizele ce ţin de domeniul navigaţiei, etc.

Resursele de trezorerie sunt destinate acoperii temporare a deficitelor ce apar în bugetul naţional, ca şi caracteristici definitorii găsim:

- Aceste resurse iau forma unor împrumuturi pe termen scurt, pentru a beneficia de aceste resurse statul emite şi plasează anumite titluri de stat care sunt sub forma bunurilor de tezaur dar şi a certificatelor de depozit.

- Au un caracter temporar şi rambursabil.

- Presupun un cost bine stabilit ce cuprinde cheltuielile cu privire la punerea şi retragerea din circulaţie a titlurilor emise anterior.

Resursele financiare provenite din împrumuturi publice sunt constituite dintr-un mijloc de procurare a resurselor pentru acoperirea deficitului bugetar, dar toate aceste etape sunt prevăzute prin sistemul trezoreriei publice.