Sistemul Public de Pensii și Impozitarea Pensiilor

Sistemul asigurărilor de pensii în România are o forma extrem de suplă de prezentare, care îngemănează două subansambluri, respectiv componenta socială publică obligatorie şi componenta comercială facultativă, perdantă în raport de forţe cu cea dintâi, datorită vulnerabilităţii potenţialului contributiv în raport cu exigenţele timpului prezent. Supremaţia primei componente – regimul public de pensii - se datorează efectelor propagate prin caracteristicile sale, respectiv participarea obligatorie, organizarea sub patronajul statului,finanţarea prin metoda redistribuirii pe baza principiului solidarităţii sociale dintre generaţii (salariaţii şi celelalte categorii de asiguraţi plătesc contribuţii care finanţează pensiile curente),orientarea către compatibilizarea cu schemele publice de pensii din ţările membre ale UniuniiEuropene (prin alinierea vârstei de pensionare şi implicit a stagiului de cotizare, tendinţa de îmbunătăţire a raportului de dependenţă, înclinaţia spre latura umană prin intervenţia variabilei condiţii de muncă, combinarea echitabilă a dimensiunilor valorice ale dreptului de pensie cu cele ale venitului generator etc).

Un element esenţial de care depinde înfăptuirea obiectivului principal al regimului public de pensii, asigurarea unui nivel rezonabil al venitului de înlocuire pentru persoanele a căror vârstă sau stare de sănătate reprezintă privaţiuni de a activă pe piaţa muncii, fără ameninţarea în timp a flagelului nesustenabilităţii financiare, îl constituie soliditatea surselor de finanţare. Capacitatea acestora de a se transforma în resurse financiare, dispersate sub forma pensiilor, influenţează

(a)protecţia împotriva sărăciei pentru un număr mare de persoane aflate sub incidenţa unor riscuri majore (invaliditate, bătrâneţe, decesul susţinătorului)

(b) permite contracararea deteriorării parametrilor care jalonează condiţiile biologice de viaţă ale pensionarilor.

Deşi politica europeană privind pensiile este supusă transformărilor continue, nu se pune deocamdată problema unui sistem unic de pensii, astfel că în acest sens fiecare stat şi-a creat propriile mijloace privind modul de finanţare (cotizaţii sau impozite), tipul mecanismului (asigurare sau serviciu public) şi natura instituţiilor (publice sau private).

Creşterea complexităţii vieţii sociale a determinat statul să-şi asume responsabilităţi sporite în domeniul pensiilor şi al altor forme de asigurări sociale. Evoluţia societăţii sporeşte nevoile colectivităţilor, iar schemele publice de pensii răspund cu greu acestor nevoi datorită dificultăţii stăpânirii mecanismelor economice şi a procurării resurselor, ca urmare a vieţii sociale tot mai complexe, marcate de evoluţia demografică (scăderea natalităţii şi prelungirea speranţei de viaţă, diminuarea mortalităţii), dezvoltarea economică, inflaţie, şomaj etc.

Fondurile alocate finanţării pensiilor nu sunt dependente exclusiv de nivelul de dezvoltare economică, ci şi de direcţionarea resurselor disponibile din alte domenii de activitate spre politici active de ocupare şi investiţii în economie. În România, finanţarea costurilor generate de pensionare este predominant de tip contributiv-redistributiv, fiind realizată îndeosebi pe seama contribuţiilor suportate de asiguraţi şi angajatori acestora, la care se adiţionează contribuţiile pentru bilete de tratament şi odihnă, transferuri primite de la bugetul de stat şi alte surse. Contribuţia pentru asigurări sociale reprezintă principala sursă de formare a fondurilor băneşti necesare finanţării cheltuielilor cu pensiile publice şi este datorată lunar de către asiguraţii obligatoriu (în calitate de viitori beneficiari de pensii) şi de angajatori. Mărimea fondului pentru pensii este influenţată de următoarele variabile:

- dimensiunile valorice ale veniturilor realizate de personalul încadrat în muncă (deoarece contribuţiile pentru asigurări sociale se plătesc în funcţie de aceste venituri);

- numărul plătitorilor de contribuţii de asigurări sociale;

- gradul de încasare a contribuţiilor prelevate.

Este de remarcat faptul că pentru prima dată în legislaţia românească din domeniul pensiilorşi asigurărilor sociale de după anul 1949, cotele de contribuţii nu sunt stabilite prin legea cadru sinedie, ci aprobate anual prin legea bugetului asigurărilor sociale de stat. În perioada anilor 2001-2009 au fost stabilite următoarele cote de contribuţii pentru asigurările sociale de stat:

Cotele de contribuţii la asigurările sociale de stat în perioada 2001-2009

Perioada Cota contributie %

Asiguratii Angajator

Conditii normale Conditii deosebite Conditii speciale

2001-2002 11,67 23,33 28,33 33,33

2003 9,5 24,5 29,5 34,50

2004-2005 9,5 22 27 32

2006 9,5 19,75 24,75 29,75

2007 9,5 18,5 23,3 28,5

2008 9,5 18,5 23,5 28,5

2009 10,5 20,8 25,8

30,8

O altă noţiune aferentă Fondului Asigurărilor de Sănătate este punctul de pensie.Acesta are o valoare în procente stabilită din salariul mediu brut. Evoluţia procentuală dar şi valorică este prezentată în tabelul de mai jos:

DATA Valoare punct % SMB ANUL

01.01.2005 295,5 32 921,1 2005

01.01.2006 323,1 30 1077 2006

01.09.2006 339.3 31,5 1077 2006

01.12.2006 396,2 36,7 1077 2006

01.09.2007 416 32,75 1270 2007

01.11.2007 541 42,6 1270 2007

01.01.2008 581,3 37,5 1550 2008

01.10.2008 697,5 45 1550 2008

01.04.2009 718,4 45 1693 2009

Valoarea punctului de pensie , conform prevederilor Legii nr. 19/2000, in perioada 2005-2007 era cuprinsa intre 30-50 %, iar incepand cu 2008 intre 37,5 - 45 % din salariul mediu brut (va fi prescurtat SMB) utilizat la fundamentarea bugetului asigurarilor sociale de stat . Anual prin Legea Bugetului Asigurarilor Sociale de Stat se aproba salariul mediu brut si se actualizeaza valoarea punctului de pensie.