Sistemul Instituțional al Uniunii Europene

1. Structura sistemului instituţional al Uniunii Europene

Uniunea Europeană beneficiază în prezent de unul dintre cele mai complexe sisteme instituţionale din lume. Instituţiile sale au rolul de a integra interesele politice ale statelor membre, prin administrarea diverselor politici şi strategii comune iniţiate de acestea şi au autoritatea legală de a crea şi gestiona diverse activităţi rezervate de obicei statelor, precum şi de a emite acte cu caracter obligatoriu a căror nerespectare poate impune sancţiuni reale.

Conform Constituţiei Uniunii Europene, cadrul instituţional unic are drept scop:

- promovarea valorilor sale;

- urmărirea obiectivelor Uniunii;

- servirea intereselor Uniunii, ale cetăţenilor săi şi ale statelor membre;

- asigurarea coerenţei, eficacităţii şi continuităţii politicilor şi acţiunilor sale.

Sistemul instituţional al Uniunii Europene:

Sursa: Stolojan, Theodor, Tatarcan, Raluca, Integrarea şi politica fiscală europeană, Editura Infomarket, Braşov, 2002, pg. 74.

Una dintre cele mai discutate probleme este şi relaţia dintre instituţiile comunitare, guverne şi cetăţeni. Ordinea juridică comunitară conferă cetăţenilor posibilitatea de a recurge la noi mijloace de apărare a drepturilor lor, în cazul în care statele nu reuşesc să facă acest lucru. Spre deosebire însă de dreptul internaţional în domeniul drepturilor care are un rol similar, dreptul comunitar, prin anumite principii ale sale, precum cel al supremaţiei în faţa legislaţiei naţionale indiferent de tradiţia juridică existentă în statele membre, diminuează într-o oarecare măsură rolul statului în procesul de creare a direcţiilor generale ale sistemului de drept aplicabil cetăţenilor săi . Făra instituţii comunitare care să poată adopta şi confirma supremaţia unor acte care să stabilească această ordine juridică, transformarea statului poate fi mai lentă.

Prin introducerea şi gestionarea unor instituţii de coordonare la nivel regional şi local, Uniunea Europeană favorizează şi mai mult descentralizarea pe care statele naţionale au realizat-o de obicei în ultimul secol, fără ca aceasta să echivaleze neapărat cu o disoluţie a instituţiilor statelor. Din contră, echilibrul este restabilit prin aceea că statele îşi pot utiliza poziţia de intermediar între cetăţeni şi Uniune într-un mod care le consolidează autoritatea şi legitimitatea în faţa amândurora.