Sistemul Fiscal din Republica Moldova si Metodele lui de Perfectionare

Cuprins referat Cum descarc?

Introducere
1. Notiuni generale privind impozitele, aparitia impozitelor.
2. Bazele sistemului fiscal din RM.
3. Defectele sistemului fiscal din RM si metodele de perfectionare a lor.
4. Concluzii pe marginea lucrarii.
Bibliografie
Anexe


Extras din referat Cum descarc?

Introducere
Importanata Sistemului Fiscal 
Rolul impozitelor se manifesta pe plan financiar, economic si social, iar modul concret de manifestare a acestuia se diferentiaza de la o etapa de dezvoltare a economiei la alta. 
In majoritatea statelor lumii, rolul cel mai important al impozitelor se manifesta pe plan financiar, deoarece acestea reprezinta mijlocul principal de procurare a resurselor financiare necesare acoperirii necesitatilor publice. 
In plan economic, rolul impozitelor rezida din faptul ca se folosesc ca parghii de politica economica, prin intermediul caruia se pot stimula sau frana anumite activitati, zone (regiuni), consumul anumitor marfuri si/sau servicii, relatiile comerciale cu exteriorul in ansamblu sau cu anumite tari. 
In plan social, rolul impozitelor se concretizeaza in aceea ca, prin intermediul lor, statul procedeaza la redistribuirea unei parti importante din produsul intern brut (P.I.B.) intre grupuri sociale si indivizi, intre persoanele fizice si cele juridice. Totusi, efectul major al rolului impozitelor pe plan social il constituie cresterea presiunii fiscale globale. 
Sistemul Fiscal este unul din cele mai importante sisteme functionale ale unui stat. Deoarece Sistemul Fiscal reprezinta totalitatea impozitelor, taxelor, incasarilor si altor plati, el reprezinta sursa principala de formare a bugetului de stat, buget fara de care existenta unui stat este practic de neconceput. In dependenta de acumularile banesti la bugetul de stat depinde nivelul de asigurare si de trai a tuturor cetatenilor. Dupa cum s-a observat majoritatea cheltuielilor bugetului de stat sunt orientate spre asigurarile in medicina, plata salariilor profesorilor, medicilor, politiei, pensionarilor si a altor functionari publici. Prin urmare intrun mod oarecare impozitele au on rol important in dezvoltarea culturii, stiintei si capacitatii de munca a populatiei si nu in ultimul rind la bunastarea acelor categorii de oameni care sunt platiti din banii bugetari. Impozitele sunt si resurse pentru categoriile social vulnerabile din cadrul unui stat.
Impozitele au o mare importanta in procesul de dezvoltare al economiei nationale in general. In dependenta de cum este dusa politica fiscala in cadrul unui stat se stimuliaza sau invers se stopeaza interesul cetatenilor de a duce o activitate economica. Prin urmare daca impozitele nu sunt prea mari si sunt convinabile de platit pentru toti agentii economici, se dezvolta o economie bazata pe concurenta loiala fara evaziuni fiscale, o economie stabila. Apare interesul de a duce o activitate economica, prin urmare marinduse numarul agentilor economici creste cantitatea varsamintelor in bugetul de stat. 
In dependenta de marimea banilor achizitionati creste influenta statului in dezvoltarea economiei, el poate acorda subventii pentru anumite categorii de oameni sau pentru dezvoltarea anumitor ramuri a econimie. Tot in dependenta de cantitatea de bani achizitionata creste posibilitatea statului de a duce o politica externa activa ca urmare aducind un aport la cresterea autoritatii acestui stat pe plan international. 
1.Notiuni generale privind impozitele, aparitia impozitelor.
Impozitul este o categorie financiara, cu caracter istoric, a carui aparitie este legata de existenta statului si a banilor. 
De la aparitia lor, impozitele au fost concepute si aplicate diferit, in functie de dezvoltarea economico-sociala si de cheltuielile publice acceptate in fiecare stat. Informatii despre impozitele, taxele si cheltuielile publice din Antichitate provin, in special, din istoria statelor antice, grec si roman. 
In Grecia pentru acoperirea cheltuielilor publice se foloseau atat resursele domeniale, obtinute prin exploatarea unor bogatii naturale aflate in patrimoniul statului (cum ar fi, de pilda, minele de argint, carierele de marmura), cat si diferitele impozite ordinare si extraordinare (cum ar fi, de exemplu, impozitul pe terenuri, pe veniturile meseriasilor, taxele pentru vanzarea, in piata, a produselor agricole, impozitul extraordinar pe veniturile cetatenilor bogati perceput in timp de razboi, ca o indatorire de onoare a acestor cetateni). 
In statul roman antic, in toate etapele evolutive, principalul impozit a fost tributum. Initial, acest impozit era perceput numai de la locuitorii provinciilor cucerite, fie pe valoarea pamantului stapanit in mod individual, fie ca zecime din produsul brut obtinut. Ulterior, tributum a fost generalizat si permanentizat, el fiind perceput obligatoriu de la toti cetatenii statului roman care detineau proprietati imobiliare si, mai tarziu, bunuri mobile. In afara acestui impozit, se mai percepeau un impozit asupra vanzarilor de bunuri, un impozit pe mestesuguri si, temporar, un impozit datorat de celibatari si un impozit pe numarul sclavilor.


Fisiere in arhiva (1):

  • Sistemul Fiscal din Republica Moldova si Metodele lui de Perfectionare.doc

Imagini din acest proiect Cum descarc?

Promoție: 1+1 gratis

După plată vei primi prin email un cod de download pentru a descărca gratis oricare alt referat de pe site.Vezi detalii.


Descarcă aceast referat cu doar 4 € (1+1 gratis)

Simplu și rapid în doar 2 pași: completezi adresa de email și plătești. După descărcarea primului referat vei primi prin email un alt cod pentru a descărca orice alt referat.

1. Numele, Prenumele si adresa de email:

Pe adresa de email specificata vei primi link-ul de descarcare, nr. comenzii si factura (la plata cu cardul). Daca nu gasesti email-ul, verifica si directoarele spam, junk sau toate mesajele.

2. Alege modalitatea de plata preferata:


* Prețul este fără TVA.

Hopa sus!