Rolul Rezervelor Minime Obligatorii

1. Introducere

Politica rezervelor minime obligatorii consta în obligatia pe care banca centrala o impune bancilor comerciale de a-si pastra o parte din active în conturi deschise la aceasta. Fiind un instrument de politica monetara si de credit, este evident faptul ca cea mai importanta functie a rezervelor minime obligatorii este de a regla cantitatea de moneda scripturala pe care bancile comerciale o pot crea prin mijlocirea creditelor pe care le acorda pe seama resurselor atrase de la deponenti.

Banca centrala are, deci, posibilitatea de a influenta cresterea sau reducerea ofertei de moneda scripturala din partea bancilor comerciale, prin diminuarea, respectiv majorarea cotei procentuale a rezervelor.

Politica rezervelor minime obligatorii se concretizeaza în doua masuri:

- cresterea coeficientului rezervelor obligatorii, aceasta fiind o masura deflationista, prin care se reduce ritmul de crestere al masei monetare;

- diminuarea coeficientului rezervelor obligatorii, ca masura inflationista, de natura sa conduca la cresterea masei monetare.

Manevrarea ratei rezervei minime obligatorii la bancile comerciale este de natura sa modifice, în sens invers proportional multiplicatorul creditului. Astfel, în situatii de somaj (recesiune economica), banca centrala va modifica valoarea ratei rezervei obligatorii, ceea ce va genera o crestere a posibilitatilor de finantare indirecta ( prin credit) din economie, adica o crestere a masei monetare în circulatie, deci o crestere a cererii agregate, ceea ce va spori si oferta, reducând presiunea pe piata muncii.

În situatia de inflatie, rata rezervei obligatorii va fi marita, fapt de natura sa micsoreze masa monetara introdusa în economie prin credit acordat de bancile comerciale (ca rezultat al micsorarii multiplicatorului creditului). Politica rezervelor obligatorii este de natura reglementara, nu are suplete în timp si spatiu, cum are politica de openmarket.

Rezerva minima obligatorie actioneaza prin intermediul pietei, influentând cererea si oferta de moneda, dar asigura si o lichiditate minimala fata de deponenti prin instituirea obligativitatii bancilor comerciale de a constitui depozite la banca centrala.

2. Prezentarea problemei studiate

Sistemul rezervelor minime obligatorii a fost pus în aplicare pentru prima data în S.U.A., la începutul secolului XX, utilizarea sa generalizându-se în perioada Marii Crize. Prin urmare, rezervele obligatorii au fost instituite ca masura de precautie, pentru a preveni aparitia unor anomalii grave în sistemul bancar, fiind totodata suportul material pentru efectuarea decontarilor interbancare prin implicarea bancii centrale.

Rezervele minime obligatorii au nfost introdus în S.U.A. în 1933, în Anglia în 1946, în Italia în 1947, în Germania în 1948, în Olanda în 1954, în Belgia în 1961, în Franta în 1967 etc. În prezent, utilizarea acestui instrument presupune stabilirea unui întreg sistem de coeficienti de rezerve obligatorii.

Modificarile coeficientului de rezerva s-au dovedit a fi un instrument ce modifica disponibilitatile si rentabilitatea operatiunilor lor. Politica rezervelor obligatorii a avut în anii 1960 si 1970 o perioada de apogeu. bÎn ceea ce priveste calculul volumului rezervelor pe care trebuie sa le detina, sarcina efectuarii acestuia revine bancilor comerciale însesi.

Exista unele diferentieri în ceea ce priveste asadar modul de calcul al rezervei.În unele tari depozitele sunt considerate în suma lor efectiva (Franta), sau numai la variatiile ce intervin (Anglia, Danemarca, Norvegia). În ceea ce priveste cuantumul ratei rezervei, aceasta poate fi mic (Spania) sau diferentiat dupa gradul de exigibilitate: rezerve curente sau quasimoneda (Franta, Japonia unde ratele se esaloneaza de la 10% la 2% în functie de scadente). În unele tari se stabilesc rezerve minime si pentru creditele acordate. Acolo unde exista, ele au dimensiuni minime.

În multe tari rezervele nu sunt remunerate. În alte cazuri o parte a rezervelor sunt remunerate, avându-se în vedere obligatia bancilor de a folosi aceste rezerve pentru creditarea statului. Solutiile adoptate tind sa egalizeze efectele, asociind o rata indicata a rezervei cu o rata mai redusa privind rezervele neremunerate.

Cuantumul necesar trebuie sa fie reglat periodic, de regula în avans, functie de nivelul prevazut al rezervelor pentru trimestrul respectiv. În cazul în care rezervele nu se constituie în timp se aplica penalitati.