Relevanța regulii Taylor în stabilirea politicii monetare a zonei euro

John B. Taylor este un profesor recunoscut in intreaga lume in domeniul economiei. A predat la numeroase universitati faimoase si in prezent este professor universitar la Stanford University. Deasemenea a fost unul din consilierii economici in timpul mandatului lui George H. W. Bush si in timpul mandatului Ford.

Taylor a contribuit la dezvoltarea de metode matematice pentru rezolvarea modelelor macroeconomice in ipoteza asteptarilor rationale. In 1975 el a aratat cum invatarea treptata ar putea fi incorporata in modelele cu asteptarile rationale; 1979, ziarul Econometrica a prezentat unul dintre primele modele econometrice de stabilire a preturilor si asteptarile rationale, pe care el ulterior le-a extins intr-un model mult mai mare format din mai multe tari.

In 1977, Taylor si Edmund Phelps, simultan cu Stanley Fischer, au aratat ca politica monetara este utila pentru stabilizarea economiei in cazul in care salariile sunt “lipicioase”, chiar si atunci cand toti lucratorii si firmele au asteptari rationale. Acest lucru a demonstrat ca unele dintre intuitiile anterioare de economie keynesiana au ramas adevarate sub asteptari rationale.

Taylor a continuat sa exploreze tipurile de norme de politica monetara care fi cele mai eficiente de a reduce costurile sociale ale fluctuatiilor ciclului de afaceri: bancile centrale ar trebui sa incerce sa controleze oferta de bani, nivelul preturilor, sau rata dobanzii; iar aceste instrumente ar trebui sa reactioneze la schimbarile in somaj, preturile activelor, sau a ratelor inflatiei.

Articolul lui Taylor din 1993 la Conferinta Carnegie-Rochester Seria a propus ca o politica simpla si eficienta condusa de banca centrala ar manipula ratele dobanzilor pe termen scurt, cresterea ratelor sa linisteasca economia ori de cate ori cresterea inflatiei devine excesiva,si scaderea ratelor atunci cand fie una scade prea mult. Ecuatia lui Taylor cu rata dobanzii a ajuns sa fie cunoscuta sub numele de regula Taylor, iar acum este larg acceptata ca o formula eficienta de luare a deciziei de politica monetare.

O proprietate cheie a regulii Taylor, este ca stipuleaza ca rata nominala a dobanzii ar trebui sa creasca cu mai mult de un punct procentual pentru fiecare crestere de un punct procentual al inflatiei. Unele estimari empirice indica faptul ca multe banci central actioneaza astazi aproximativ cum regula lui Taylor prescrie, dar s-s incalcat principiul Taylor in timpul spiralei inflationiste din anii 1970.

BANCA CENTRALA EUROPEANA

De la data de 1 ianuarie 1999, Banca Centrala Europeana (BCE) este responsabila de elaborarea si aplicarea politicii monetare In zona euro – cea mai mare economie a lumii dupa Statele Unite ale Americii.

Zona euro a luat fiinta In luna ianuarie 1999, cand responsabilitatea privind politica monetara a fost transferata de la bancile centrale nationale ale celor 11 state membre la BCE. Grecia a aderat la zona euro In anul 2001, Slovenia In anul 2007, Cipru si Malta In anul 2008, Slovacia In anul 2009, iar Estonia In anul 2011. Crearea zonei euro si a unei noi institutii supranationale, respectiv BCE, a reprezentat o etapa importanta In procesul complex si de durata al integrarii europene.

Pentru a intra In zona euro, a fost necesar ca cele 17 tari sa Indeplineasca criteriile de convergenta, conditie impusa si viitoarelor state membre Inainte de adoptarea euro. Criteriile includ conditiile juridice si economice prealabile pe care tarile candidate trebuie sa le Indeplineasca In vederea participarii cu succes la Uniunea Economica si Monetara.

Temeiul juridic pentru politica monetara unica Il reprezinta Tratatul de instituire a Comunitatii Europene si Statutul Sistemului European al Bancilor Centrale si al Bancii Centrale Europene. Statutul stabileste atat Infiintarea BCE, cat si a Sistemului European al Bancilor Centrale (SEBC) la data de 1 iunie 1998. BCE a fost conceputa ca nucleu al Eurosistemului si al SEBC. BCE si bancile centrale nationale Indeplinesc Impreuna atributiile care le-au fost Incredintate. BCE dispune de personalitate juridica In conformitate cu dreptul public international.

Sistemul European al Bancilor Centrale

SEBC include BCE si bancile centrale nationale (BCN) ale tuturor statelor membre ale UE [articolul 107 alineatul (1) din tratat], indiferent daca acestea au adoptat sau nu moneda euro.

Eurosistemul

Eurosistemul este alcatuit din BCE si BCN ale statelor care au adoptat moneda euro. Eurosistemul si SEBC vor coexista atat timp cat vor exista state membre ale UE In afara zonei euro.

Zona euro

Zona euro cuprinde statele membre ale UE care au adoptat moneda euro. Obiectivul principal al SEBC este mentinerea stabilitatii preturilor. Aceasta este dispozitia esentiala a capitolului referitor la politica monetara din Tratatul privind functionarea Uniunii Europene. Axand politica monetara a BCE pe Indeplinirea acestui obiectiv, tratatul reflecta gandirea economica moderna In ceea ce priveste rolul, domeniul de aplicare si limitele politicii monetare si se afla la baza structurii institutionale si organizatorice a activitatii de banca centrala In cadrul Uniunii Economice si Monetare.

Tratatul a stabilit obiectivul de mentinere a stabilitatii preturilor din mai multe motive.

In primul rand, decenii de experienta practica si numeroase studii economice sugereaza ca o politica monetara orientata spre mentinerea stabilitatii preturilor pe termen lung va contribui cel mai mult la imbunatatirea perspectivelor economice si la cresterea nivelului de trai al cetatenilor.

In al doilea rand, fundamentele teoretice ale politicii monetare, precum si experienta dobandita In trecut dovedesc faptul ca politica monetara poate influenta, In ultima instanta, numai nivelul preturilor din economie. Astfel, mentinerea stabilitatii preturilor este singurul obiectiv realizabil pentru politica monetara pe termen mediu. In schimb, exceptand impactul pozitiv al stabilitatii preturilor, politica monetara nu poate avea o influenta durabila asupra variabilelor reale.