Relația dintre inflație și șomaj

“Dacă şomajul scade sub o anumită rată, inflaţia se accelerează. Rata suficient de înaltă a şomajului, care poate evita acest lucru, este denumită rată a şomajului care nu accelerează inflaţia” (Nairu).

Inflaţia este procesul de creştere semnificativă şi persistentă a nivelului preţurilor. În perioadele în care se manifestă fenomenele inflaţioniste, influenţa preţurilor care cresc este mare decât a celor care scad, astfel încât, pe total, nivelul mediu al preţurilor va creşte.

De asemenea, inflaţia mai poate fi definită prin scăderea puterii de cumpărare a unei unităţi monetare (respectiv a cantităţii de bunuri şi servicii ce poate fi achiziţionată prin intermediul unei unităţi monetare).

De obicei, o creştere a nivelului mediu al preţurilor de sub 1% anual nu este considerată inflaţie. Un nivel al inflaţiei între 1 şi 3 % pe an este considerat rezonabil pentru economie în expansiune, iar o astfel de inflaţie se numeşte inflaţie târâtoare. La polul opus situează situaţia în care inflaţia este de peste 50% pe lună, caz în care avem hiperinflaţie.

Pe termen lung inflaţia este prezentă în orice economie. Deci, fenomenul nu poate controlat în totalitate, ci doar influenţat. Inflaţia nu este „păguboasă” pentru toată lumea. Cei ce anticipează corect evoluţia acesteia au de câştigat, în timp ce cei care nu o pot anticipa au general de pierdut.

Inflaţia este un obstacol important în calea implementării politicilor economice de creştere economică, datorită faptului că anticipările agenţilor nu mai pot fi efectuate corect, şi aici o risipă de resurse şi o neîncredere în politicile implementate de puterea publică.

Din ansamblul problematicii legata de inflatie o serie de preocupari vizeaza geneza acesteia. In teoria economica exista numeroase opinii cu privire la aceasta geneza, dar trebuie sa subliniem ca ea poate fi explicata printr-o multitudine de cauze de natura economica, financiar-monetara, social-politica etc. De asemenea, geneza poate fi determinata fie de cauze interne, fie de cauze externe, acestea din urma avand o importanta tot mai mare in ultimele decenii, ca urmare a interdependentelor crescande dintre economiile nationale.

Urmarind evolutiile economico-sociale, atat la nivelul economiilor nationale, dar si al economiei mondiale, putem aprecia ca la baza aparitiei si manifestarii inflatiei, indiferent de dimensiunea, intensitatea si consecintele sale, de cele mai multe ori, stau cauzele de factura interna, si in primul rand, din domeniul strict economic.

In literatura economica, majoritatea celor care se ocupa de acest fenomen situeaza in prim plan drept cauze : cererea- care determina marimea pretului platit de cumparator si costul- care-i impune vanzatorului sa pretinda un pret corespunzator efortului financiar facut. Asadar fie raportul cerere-oferta, fie costul de productie si salariul, sunt influentate, la randul lor de o serie de alti factori directi si/sau indirecti.

Daca cei mai multi economisti vorbesc de geneza prin cerere si cost, altii situeaza in prim plan moneda, politica monetara. Aducerea in circulatie a unei cantitati de moneda peste necesitati reprezinta un simptom si indicator de baza al aparitiei si prezentei procesului inflationist. In ceea ce priveste relatia moneda-inflatie exista, de asemenea, mai multe explicatii.

Astfel, inflatia apare ca urmare a faptului ca emisiunea de bani in circulatie este foarte mare, avand consecinta directa cresterea accentuata a preturilor. Apreciem ca desi inflatia are cauze multiple, in final acestea se reduc la un singur mijloc : moneda.

In perioada postbelica, mai ales in ultimele decenii, influentele exercitate asupra mersului economiei provin in mare masura din exterior. Acest lucru are la baza, in primul rand, adancirea si diversificarea interdependentelor ecomonice si nu numai diversificarea formelor de cooperare si colaborare.Influentele negative ale exteriorului se regasesc in economia nationala ca urmare a faptului ca in multe state se inregistreaza crestere si dezvoltare economica lenta, sunt probleme multiple vizand utilizarea fortei de munca, deficite bugetare, deficite ale balantelor de plati etc.

In ceea ce priveste somajul, inainte de a face o sinteză a definiţiilor date şomajului în literatura de specialitate,trebuie precizat că, la origine, noţiunea de şomaj era sinonimă cu aceea de “inactivitate”.

Cuvântul “şomaj” din limba română provine din cuvântul francez “chomage”. La rândul său, acesta derivă din latinescul “caumare”, fiind provenit de la cuvântul grec “cauma”, care înseamnă “căldură mare”, din cauza căreia înceta orice activitate.

Din punct de vedere statistic, indicatorii prin care se apreciază şomajul sunt de două feluri:

- indicatori absoluţi;

- indicatori relativi.

Indicatorii absoluţi sau indicatorii de nivel se referă la numărul efectiv de şomeri. Ei se exprimă în “persoane” (“mii persoane”) şi se determină pentru anumite perioade de referinţă: lunar, trimestrial sau anual. Numărul şomerilor se calculează şi în corelaţie cu anumite variabile demografice, ca: vârstă, sex, stare civilă, dar şi ţinând cont de pregătirea profesională, de nivelul studiilor sau de repartiţia teritorială.

O caracteristică aparte urmărită în ceea ce priveşte analiza şomajului este durata acestuia. Din acest punct de vedere, se identifică un şomaj de scurtă durată (sub un an) şi un şomaj de lungă durată (pe o perioadă mai mare de un an).