Programe Comunitare Preaderare

Cap.1 Noţiuni introductive

1.1 Definiţii şi necesitate

Statele care doresc să adere la Uniunea Europeană sunt nevoite să treacă printr-un proces deosebit de complex şi dificil, uneori de durată, datorită faptului că Uniunea a impus standarde înalte pentru statele care aspiră la statutul de membru al acesteia.

Conform criteriilor de aderare stabilite de Consiliul European de la Copenhaga, din iunie 1993, un stat candidat trebuie să aibă:

- instituţii stabile care să garanteze democraţia, statul de drept, drepturile omului şi respectarea minorităţilor;

- o economie de piaţă funcţională, capabilă să facă faţă presiunilor concurenţiale şi forţelor pieţei Uniunii Europene;

- capacitatea de a-şi asuma obligaţiile ce decurg din calitatea de membru al Uniunii, inclusiv prin subscrierea la obiectivele uniunii politice, economice şi monetare, elementul esenţial constituindu-l adoptarea şi transpunerea în practică a legislaţiei Uniunii Europene.

În cadrul Consiliului European de la Madrid, din 1995 s-a adus o clarificare suplimentară,

şi anume, o ţară candidată trebuia, de asemenea, să fie capabilă să pună în practică regulile şi procedurile comunitare. Aderarea presupunea, de asemenea, ca ţara candidată să dispună de condiţiile necesare pentru integrarea sa, prin adaptarea structurilor sale administrative.

Mari eforturi din partea statelor presupun îndeplinirea criteriilor care ţin de promovarea principiilor statului de drept , de realizarea unei economii de piaţă şi de preluarea aquis-ului în legislaţia naţională.

În acest sens, în cadrul politicii de extindere a Uniunii, s-au stabilit mai multe instrumente financiare pentru ajutorul statelor candidate la aderare - aşa numitele instrumente financiare de preaderare - prin care Uniunea Europeană acţionează pentru eliminrea decalajelor economice şi sociale între regiuni, în scopul realizării coeziunii economice şi sociale.

1.2 Principalele programe comunitare de preaderare

Programele de preaderare ce constau în acordarea de asistenţa financiară au evoluat odată cu etapele de extindere a Uniunii Europene.

Astfel, în urma Consiliului European de la Essen(Germania), din anul 1994 principalul instrument financiar de susţinere a strategiilor de preaderare era Programul PHARE.

După Consiliul European de la Amsterdam, iunie 1997 a fost redactată Agenda 2000 (document extrem de inportant pentru extinderea Uniunii Europene) ce cuprindea trei părti:

- viitorul politicilor comunitare;

- perspectivele financiare ale Uniunii Europene pentru perioada 2000-2006;

- lărgirea Uniunii Europene.

Agenda 2000 prevedea cadrul financiar de susţinere a procesului de preaderare a ţarilor candidate, în valoare de 21 miliarde Euro pentru perioada 2000-2006:

- Programul PHARE - 10.5 mld Euro(1.5mld/an)

- Ajutor de dezvoltare agricolă – 3.5 mld Euro(500mld/an)

- Un ajutor structural(în materie de infrastructură, mai ales transporturi şi mediu) – 7 mld Euro(1mld/an)

În urma Consiliul European de la Berlin, martie 1999, a fost stabilit un acord global pentru Agenda 2000. În ceea ce priveste extinderea Uniunii Europene acest acord stabileşte crearea a două instrumente specifice de preaderare:

- Instrumentul structural de preaderare(ISPA)

- Instrumentul agricol de preaderare(SAPARD)

Programul PHARE a fost reînnoit ca instrument principal de intervenţie, axat pe două priorităţi esenţiale legate de preluarea aquis-ului comunitar:

- instituţională (building) – întărirea capacităţii administrative şi instituţionale a ţărilor

candidate;

- finanţarea investiţiilor – cu excepţia celor finantaţe prin instrumentele structurale şi agricole

de preaderare.

Aceste programe comunitare de preaderare sunt destinate regiunile mai puţin favorizate, zonelor cu dezavantaje specifice, grupurilor vulnerabile din societate, autorităţilor locale şi regionale şi ţărilor candidate, în vederea reducerii decalajelor în privinţa creării de activitate economică, a infrastructurii şi a formării profesionale.