Politica Agricolă Comună

Introducere

Uniunea Europeană numără în prezent 27 state membre şi 496 milioane locuitori. În UE nu există o majoritate, ci numai minorităţi. în ciuda diferenţelor dintre acestea, la baza întregii construcţii europene a stat voinţa de a lucra împreună, pe baza unor interese comune. Acestea au condus la convingerea că în unele domenii se pot obţine rezultate mult mai bune la nivel european decat la nivel naţional. Aşa s-a ajuns la politici comune tuturor statelor membre, elaborate şi adoptate de instituţiile comunitare cu aplicabilitate pe întreg teritoriul Uniunii. De multe ori, asfel de politici comune răspund şi unui principiu fundamental al construcţiei europene, acela al solidarităţii şi coeziunii. Existenţa politicilor comune conferă unicitate Uniunii Europene, pentru că demonstrează acceptarea cedării unei părţi a suveranităţii statelor membre către instituţiile europene.

CAPITOLUL 1: Politicile comunitare ale Uniunii Europene:

1. Agricultura

Au existat multe motive pentru crearea unei politici agricole comune: să ofere, populaţiei în ansamblul ei, o piaţă alimentară stabilă; să confirme impactul sectorului agricol al micilor ferme asupra economiei şi a politicii regionale, să stimuleze schimbările structurale esenţiale care urmează să ofere fermierilor posibilitatea de a beneficia de pe urma dezvoltării economice şi sociale, deoarece industria agricolă era un sector de importanţă majoră în vederea realizării integrării europene.

2. Audiovizualul

Obiective principale:

- constituirea unui spaţiu comun al informaţiei, inclusiv adoptarea unor standarde comune;

- promovarea programelor televizate cu problematica europeană, complementarea programelor naţionale existente;

- compatibilitatea reglementărilor Statelor Membre în perspectiva dereglementării (sau reintroducerii reglementării) activităţilor de radio şi televiziune.

3. Cercetarea şi tehnologia

Principalul obiectiv îl constituie dezvoltarea unei politici comune în domenii importante, precum IT, tehnologia telecomunicaţiilor şi biotehnologie).

4. Cetăţenia Uniunii Europene

Inspirată de prevederea în Tratate a liberei circulaţii a persoanelor, introducerea cetăţeniei Europene, cu drepturi şi obligaţii bine definite, a fost luată în discuţie încă din anii '60. În urma activităţii pregătitoare iniţiate la mijlocul anilor '70, acest proiect a fost plasat, în 1990, în contextul Uniunii Europene. Ca rezultat al Tratatului Uniunii Europene se referă la noţiunea de "cetăţenie a Uniunii" ca la un obiectiv de atins, această idee a devenit o nouă parte a Tratatului CE. Imitând noţiunea de cetăţenie naţională, cetăţenia Uniunii descrie relaţia care uneşte cetăţeanul cu Uniunea Europeană, relaţie definită ca reunind drepturile, îndatoririle şi participarea politică a acestuia. Se urmăreşte aplanarea conflictului rezultat ca urmare a intensificării impactului acţiunii Comunităţii asupra cetăţenilor ei faţă de modalitatea aproape exclusiv naţională de garantare a drepturilor şi datoriilor şi a participării acestora la procesul democratic.

5. Concurenţa

Politica concurenţei trebuie să garanteze unitatea pieţei interne şi să evite monopolizarea pieţei prin împărţirea acesteia de către anumite firme în urma unor înţelegeri private. Pieţele pot fi monopolizate ca rezultat al unor înţelegeri cu caracter restrictiv sau al fuziunilor. Prin politica în domeniul concurenţei se încearcă a se evita ca una sau mai multe firme să-şi utilizeze în mod impropriu puterea economică în detrimentul firmelor mai slabe (abuz de poziţie dominantă).

6. Cultura

Principiile intervenţiei comunitare în domeniul culturii sunt complementaritatea şi subsidiaritatea. Orice act de armonizare a prevederilor legale şi regulatorii ale statelor membre este exclusă din obiectivul Articolului 151.

7. Dezvoltarea

Includerea prevederilor politicii dezvoltării în Tratatul de constituire a Comunităţii Europene este semnificativă politic, deoarece astfel această politică este ridicată la rangul de politică comunitară. La obiectivele formulate ale politicii de dezvoltare se adaugă trei obligaţii impuse Comunităţii şi Statelor Membre.