Piața unică bancară europeană

Piata unica bancara europeana presupune posibilitatea ca o banca dintr-o tara a Uniunii Europene sa poata functiona pe baza autorizatiei de functionare din tara sa, in oricare din celelalte tari membre. Astfel, mecanismul esential al activitatii bancare este Licenta Unica Bancara (licenta unica de functionare), ceea ce inseamna ca autorizarea, acordata intr-o tara, da unei institutii un “pasaport” care ii permite sa-si desfasoare activitatea în orice tara din Uniunea Europeana.

Actul de infiintare a pietei unice bancare europene a fost ce-a de a doua directiva europeana, Directiva Consilului 89/646/CEE din 15 decembrie 1989 si a devenit pe deplin operationala din 1993, cunoscuta si sub numele de “a doua directiva bancara” privind coordonarea legilor, reglementarilor si prevederilor administrative legate de inceperea si desfasurarea activitatii institutiilor de credit, urmarind astfel creeare unei piete bancare unice prin intermediul principiului de recunoastere reciproca a autorizatiilor bancare.

Astfel. Functionarea pietei unice bancare europene se bazeaza pe urmatoarele aspecte:

- Libertatea bancilor, a companiilor de asigurari si a altor institutii financiare de a se stabili in oricare dintre tarile Uniunii Europene;

- Liberalizarea completa a miscarilor de capitaluri;

- Liberalizarea prestarilor de servicii financiare;

- Armonizarea minimala a reglementarilor care se aplica activitatii financiare.

Principalele avantaje ale pietei unice bancare vizeaza urmatoarele aspecte:

- preturi scazute pentru serviciile bancare si financiare, ca urmare a cresterii concurentei institutiilor financiare;

- crestere generala a eficientei economiei, ca urmare a scaderii costurilor serviciilor bancare si financiare utilizate de intreprinderi;

- cresterea accesului catre categorii extinse de piete, instrumente si servicii, in conditii de diversificare a portofoliului si monitorizare mai buna a riscului;

- eficienta mai mare a utilizarii capitalului, datorita liberei circulatii a acestuia.

Cerintele armonizarii legistlative implica aderarea tarilor membre la un set comun de legi. Astfel au fost elaborate o serie de Directive europene care sa sprijine acest proces de armonizare. Printre cele mai importante reglementari europene cu privire la activitatea bancara europeana sunt:

Prima directiva bancara, Directiva 77/780/CEE – a fost adoptata dupa dezbateri intense in 12 decembrie 1977 si a constituit primul pas in realizarea unei piete bancare unice. Deaseamenea a înlaturat multe din obstacolele fata de libera stabilire în

cadrul Comunitatii, a stabilit standarde comune de autorizare si a introdus principiul

controlului tarii de origine. În ciuda acestor prevederi, progresul în privinta libertatii de a

presta servicii a fost limitat. Institutiile de credit înca trebuiau sa obtina autorizatii separate din partea fiecarui stat membru si nu exista o libertate reala de a presta servicii tranfrontiere.

Performanta dezamagitoare a Comunitatii în privinta armonizarii în domeniul bancar pentru mai bine de doua decenii a cerut o noua abordare. În aceasta privinta, Cartea Alba a Comisiei din iunie 1985 privind realizarea pietei interne a cerut înlocuirea obiectivului armonizarii totale a reglementarilor bancare cu cel al recunoasterii mutuale de catre tarile membre a reglementarilor lor nationale. Cartea Alba a stabilit principiul ca: “acolo unde o minima coordonare a reglementarilor nationale a fost asigurata acoperind elementele esentiale în materie, echivalenta regulilor nationale trebuie recunoscuta si, în ceea ce priveste serviciile, în special cele financiare, libertatea de stabilire si libertatea de a presta servicii în toate statele din Comunitate pe baza autorizatiei si a formei juridice din statul de origine. Supravegherea trebuie în consecinta, fara exceptie, sa fie exercitata de statul de origine care primeste competente în întreaga Comunitate”