La Consiliul European de la Dublin din decembrie 1996 a fost adoptat Pactul de Stabilitate si Crestere (PSC), un acord politic intre statele membre UE avand scopul de a coordona politicile fiscale nationale in cadrul Uniunii Economice si Monetare (UEM) pentru asigurarea unui climat de stabilitate si de prudenta bugetara considerata necesara pentru succesul UEM.
Pactul a fost initial recomandat de ministrul de finante al Germaniei, Theo Waigel, sperand sa poata asigura astfel continuarea politicii de inflatie scazuta dusa de guvernul german pe o perioada indelungata, ceea ce i-a asigurat o crestere economica puternica incepand cu anii '50. Pactul era menit sa limiteze puterile guvernelor nationale de a exercita presiuni inflationiste asupra economiei europene.
Cum statele membre ca sa adera la Uniunea Economica si Monetara trebuie sa indeplineasca criteriile de convergenta de la Maastricht, Pactul de Stabilitate si Crestere a fost adoptat pentru a se asigura ca aceste tari respecta criteriile de stabilitate si dupa aderarea la UEM. Astfel, statele trebuie sa se asigure ca deficitul bugetar nu depaseste 3% din Produsul Intern Brut (PIB) si ca datoria publica nu depaseste 60% din PIB.
Conform Pactului, ,,procedura privind deficitul excesiv" reprezinta principalul instrument de constrangere a statelor membre de a respecta criteriile de convergenta. In cazul in care un stat are un deficit bugetar mai mare de 3% din PIB sau o datorie publica mai mare de 60%, Comisia Europeana poate recomanda Consiliului sa ia o serie de masuri impotriva statului ce incalca termenii pactului.
Cu toate ca a luat nastere ca urmare a faptului ca statele membre au inteles nevoia existentei unor masuri care sa asigure o buna coordonare politicilor in cadrul UEM, Pactul de Stabilitate si Crestere a fost criticat imediat dupa adoptarea sa. Principalele critici aduse se refereau in special la rigiditatea sa excesiva si la modul arbitrar in care au fost stabilite cele doua praguri pentru deficitul bugetar si cel al indatorarii publice.
Mai mult, Pactul a traversat o criza severa ca urmare a faptului ca mai multe tari au incalcat in repetate randuri conditiile pactului, culminand cu incapacitatea Consiliul de a lua masuri impotriva a doua mari state, initial sustinatoare fervente ale Pactului: Franta si Germania.
In urma negocierilor intre ministrii de finante ai statelor membre, s-a ajuns la reformarea PSC, reforma adoptata de sefii de stat si de guvern in cadrul Consiliului de primavara din martie 2005. Ca urmare a acestei reforme, pe de o parte, regulile pactului au fost relaxate in mod considerabil, ca urmare a presiunilor Frantei si Germanie, si pe de alta parte, state precum Austria si Olanda au sustinut introducerea unor proceduri de control intarit
Documentul este oferit gratuit,
trebuie doar să te autentifici in contul tău.