Orientări Moderne și Tendințe în Finanțarea Securității Sociale

CAP. 1 Caracterizare generală a cheltuielilor publice pentru acţiuni social-culturale

O componentă importantă a politicii sociale a statelor este satisfacerea nevoilor cu caracter social. Aceasta are la bază ideea că resursele financiare publice trebuie folosite pentru a îmbunătăţi condiţiile de viaţă ale oamenilor, a calităţii vieţii oricărui individ.

Lângă nevoile populaţiei cu caracter individual, care sunt satisfăcute pe baza bunurilor cu caracter privat, cumpărate prin mecanismul pieţei, există un număr de nevoi sociale a căror satisfacere nu se poate realiza pe seama bunurilor private. Acestea necesită organizarea de către autorităţile publice cetrale şi locale a unor acţiuni care se realizează în urma ajutorului din partea anumitor instituţii publice. Nevoile sociale mai sus citate se referă la învăţământ, cultură, sănătate, protecţie socială, etc. Acestea sunt realizate pe o perioadă lungă de timp şi necesită resurse băneşti foarte importante din partea societăţii, în special din partea statului. Pentru a stabili şi urmări permanent înfăptuirea acestor acţiuni sunt elaborate programe sociale.

Cheltuielile publice pentru acţiuni social-culturale au ca scop realizarea de servicii gratuite, cu plată redusă sau sub formă de transferuri băneşti (alocaţii bugetare, pensii, ajutoare şi alte îndemnizaţii). De aceste prestaţii beneficiază doar anumite categorii sau grupuri sociale, deseori chiar întreaga populaţie. În SUA, de exemplu, 42% din adulţi depind de „banul public”(este vorba despre cei din învăţamânt, sănătate, servicii sociale, armată). Se poate concluziona că „statul bunăstării” a devenit sursa numărul 1 a veniturilor indivizilor.

Cheltuielile publice pentru acţiuni social-culturale au un rol economic şi social important. Pe baza resurselor alocate de stat sunt asigurate următoarele: educaţia şi instruirea copiilor şi a tinerilor, perfecţionarea calităţii profesionale, asistenţa medicală a populaţiei; se influenţează evoluţia demografică, se asigură un sistem de securitate socială, se ridică nivelul cultural, artistic şi de civilizaţie al indivizilor. De asemenea, cheltuielile pentru acţiuni social-culturale influenţează cererea de bunuri de consum şi creşterea producţiei.

Cheltuielile publice pentru acţiuni social-culturale vizează:

1.1 învăţământul;

1.2 recrerea, cultura, religia;

1.3 sănătatea;

1.4 protecţia socială.

1.1 Cheltuieli pentru învăţământ

Dezvoltarea învăţământului se realizează în concordanţă cu cerinţele diferitelor etape de dezvoltare economico-socială şi ale egalizării condiţiilor de instruire şi educare a tuturor membrilor societăţii. Din această cauză, învăţământul contribuie din ce în ce mai mult la progresul societăţii. De altfel, resursele alocate acestuia au crescut în toate ţările, atât dezvoltate, cât şi în curs de dezvoltare.

Mai mulţi factori contribuie la creşterea cheltuielilor publice pentru învăţământ, şi anume:

1. factori demografici;

2. factori economici;

3. factori sociali şi politici.

Finanţarea cheltuielilor pentru învăţământ este realizată din diferite surse:

a. Bugetul statului;

b. Populaţia;

c. Multe întreprinderi;

d. Sponsorizările, donaţiile sau alte forme de ajutor;

e. Resurse externe;

1.2 Cheltuieli pentru cultură, recreere, religie

Pentru a realiza unele obiective ale politicii sociale care se referă la serviciile culturale, artistice, sportive, autorităţile publice alocă o parte din resursele financiare publice în organizarea unor acţiuni sau întreţinerea şi funcţionarea unor instituţii care se ocupă cu aceste domenii.

Aceste resurse financiare care sunt destinate culturii, recreerii, religiei, acţiunilor cu activitatea sportivă şi de tineret contribuie la creşterea calităţii factorului uman prin îmbogăţirea nivelului cultural, cultivarea gusturilor şi idealurilor morale şi estetice, educaţia spirituală, activităţi sportive menite a păstra o anumită stare a individului din punct de vedere moral, estetic, al condiţiei fizice; altfel spus, aceste acţiuni îşi aduc aportul la formarea personalităţii umane.

Ca sisteme de finanţare a cheltuielilor instituţiilor de cultură, religie, artă, acţiuni sportive, menţionăm:

a. finanţarea bugetară;

b. finanţarea din venituri proprii şi subvenţii de la buget;

c. integral din veniturile proprii (autofinanţarea);

d. din fonduri extrabugetare.

1.3. Cheltuieli pentru sănătate

Sănătatea constituie unul dintre cei mai importanţi factori care asigură condiţii necesare desfăşurării vieţii şi activităţii pentru fiecare în parte, dar şi pentru întreaga populaţie. Organizaţia Mondială a Sănătăţii defineşte sănătatea ca fiind “ o stare de completă bunăstare fizică, mentală şi socială şi nu doar o absenţă a bolii şi a infirmităţii; ea este un drept

fundamental al omului şi atingerea celui mai înalt nivel posibil al sănătăţii este unul dintre cele mai importante obiective sociale pe plan mondial a cărui realizare necesită acţiunea multor alte sectoare economice şi sociale în afara sectorului sanitar”. În conluzie, menţinerea

şi ocrotirea sănătăţii nu este doar o problemă de asistenţă medicală, dar şi una cu un pronunţat caracter social, făcând parte din totalul condiţiilor social-economice de dezvoltare.

Cheltuielile pentru sănătate prezintă, alături de celelalte cheltuieli pentru acăiuni social-culturale, o tendinţă de creştere, aceasta datorită unor factori. Aceştia sunt: amplificarea nevoilor de ocrotire a sănătăţii ca urmare a creşterii numărului populaţiei şi al schimbării structurii sale; accentuarea factorilor de risc şi apariţia unor noi tipuri de îmbolnăviri; creşterea costului prestaţiilor medicale, ca urmare a introducerii în practica medicală a unor noi mijloace de investigare, tratament, medicamente, a sporirii numărului cadrelor medicale; creşterea duratei medii de viaţă.