Optimul în finanțarea investițiilor

Termenul “optim” provine din latinescul “optimus”care exprimă ceea ce asigură cel mai bine interesul urmărit.

Optimul are sens dublu:

- valoarea extremă (maximă-minimă) a unei funcţii scop

- alegerea variantei cele mai bune în funcţie de unul sau mai multe criterii din stările posibile ale unui sistem

Optimul poate fi stabilit la nivel

- macroeconomic

- microeconomic

- mediu (teritorial)

Optimul macroeconomic este de două feluri:

- absolut, care are drept criteriu maximizarea gradului de satisfacere a cerinţelor de consum ale populaţiei;

- relativ, când minimizează cheltuielile de muncă socială

Optimizarea operează cu maximizarea şi minimizarea ca operaţii aritmetice în legătură cu funcţiile întreprinderii

. Abordarea keynesiana a investitiilor pune accentul pe latura compor- tamentala a deciziei de investitii. Pentru keynesieni optimul investitiei nu este legat de ajustarea optima a stocului de capital, ci de optimul comportamen- tului investitional.

OPTIMIZAREA constă în alegerea şi aplicarea celei mai bune soluţii dintre mai multe posibile.

În activitatea de investiţii există întotdeauna mai multe variante pentru realizarea unui proiect de investiţii, acestea diferenţiindu-se prin nivelul para- metrilor tehnico-economici ce le caracterizează. În majoritatea cazurilor, una dintre variante realizează nivelul cel mai bun al parametrilor stabiliţi de bene- ficiar. Aceasta este varianta cea mai eficientă şi asigură optimizarea proiec- tului. Optimul este aşadar, pragul superior al eficientului. Rezultă că orice vari- antă optimă este şi eficientă, dar nu orice variantă eficientă este optimă.

În economie optimul este relativ, are caracter temporar, aflându-se sub incidenţa progresului, care-l modifică continuu.

Concepţia optimizării deciziilor reprezintă chintesenţa studiului, evaluării eficienţei economice în cadrul fiecărui proiect de investiţii.

Concepţia optimizării consideră ca fiind cea mai eficientă acea variantă de proiect, care asigură obţinerea unui efect maxim în urm: realizării acesteia sau care permite realizarea deciziilor respective cu eforturi minime.

Modelarea şi rezolvare problemelor de optimizare presupuse parcurgerea succesivă a următoarelor momente şi paşi:

1. Se alege funcţia obiectiv (criteriul de eficienţă economică), adică se răspunde la întrebările privind obiectul optimizării şi ce scopuri e necesar să se atingă;

2. Se identifică ce acţiuni, ce decizii, soluţii etc. care influenţează asupra funcţiei obiectiv, depind de specialiştii care pregătesc decizia de investiţii, pot fi reglate şi controlate de către aceştia;

3. Se stabilesc restricţiile principale şi secundare, condiţiile necesare şi suficiente care determină spaţiul de manevră, de acţiune în vederea alegerii celei mai eficiente variante: nivelul minim dat a unor efecte economice ce trebuie realizate, volumul minim de costuri , de resurse care pot fi afectate;

4. Se modelează funcţia obiectiv (criteriul de eficienţă), plecând de la dependenţa acesteia de variabilele soluţiilor care stau la baza alternativelor formulate;

5. Se află care este soluţia (variante, alternativa) care asigură valoarea optimă a funcţiei obiectiv;

6. Se verifică stabilitatea soluţiei optime identificate în raport cu ipotezele adoptate în procesul de analiză şi modelare şi se analizează dacă există şi alte variante, care ar asigura rezultate convenabile, mai sigure în condiţiile ipotezelor respective.